Educație

"Ai văzut un Rege plângând, cititorule?"

Ziarul de Vrancea
18 mar 2015 920 vizualizări
Vineri, 20 martie 2015, de la ora 10.00, Casa de Cultură Panciu va găzdui evenimentul prilejuit de lansarea volumului de memorii „Ai văzut un Rege plângând, cititorule?“, aparţinând caporalului sanitar Vasile Mihăilescu, născut în Crucea de Jos-Panciu.

Cartea prezintă campania Armatei Române în timpul Războiului pentru Întregirea Neamului, descrisă de Vasile Mihăilescu în jurnalul său, în perioada 1916-1918. Lucrarea este completată cu date biografice, note şi comentarii istorice realizate de profesorul  Mihai Adafini – preşedintele Filialei Vrancea a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România şi de Mihai Liviu Adafini. În cadrul întâlnirii, mai mulţi elevi de la Liceul Tehnologic „Al. I. Cuza“ din Panciu vor fi primiţi, ca membri, în Asociaţia Cultul Eroilor „Regina Maria“ - Filiala Panciu. Evenimentele vor avea loc în cadrul Cercului pedagogic al profesorilor de istorie, la care a fost invitat şi preşedintele Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, prof. univ. dr. Bogdan Murgescu. (Z. V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.