Educație

Parteneriat educaţional Nistoreşti - Năruja

Ziarul de Vrancea
16 mar 2015 1064 vizualizări
Şcoala Nistoreşti, Parohia Năruja şi Biblioteca Publică Năruja au încheiat un parteneriat educaţional intitulat “Lumina naşte lumină. Luminaţi-vă!”, la iniţiativa profesoarei Mihaela Lăbunţ

“Proiectul a fost conceput în vederea găsirii celor mai eficiente modalităţi de stimulare a interesului elevilor pentru lectură şi dezvoltarea gustului pentru frumos, pentru tot ce înseamnă adevărata valoare artistică, spirituală, civică şi morală, de preţuire şi respectare a obiceiurilor şi zestrei de valori autentice ale culturii tradiţionale populare. Activităţile orientative propuse, care se vor a fi stimulative, au ca obiectiv dezvoltarea capacităţii creatoare a copiilor din grupul ţintă”, după cum susţin cei implicaţi în parteneriat. Elevilor din Nistoreşti, vecinii lor din Năruja le-au împrumutat titluri noi care au intrat de curând în posesia Bibliotecii Năruja şi care nu se găsesc la instituţia similară din Nistoreşti. Între cele două comunităţi, Nistoreşti şi Năruja, a fost creată în acest mod o punte între cele două comune vecine şi prietene, dar şi o bază pentru proiectele de viitor ale celor două comunităţi. Biblioteca Năruja are un parteneriat educaţional şi cu Şcoala Primară Podu-Nărujei intitulat “Biblioteca-prietena copiilor”, al cărui scop îl reprezintă cultivarea în rândul elevilor a gustului pentru lectură şi frumos, exersarea limbajului şi a posibilităţilor de comunicare. (M. V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.