Educație

Oamenii care vor să înveţe: La şcoală alături de proprii copii

Ziarul de Vrancea
13 mar 2015 1917 vizualizări
Casa Corpului Didactic din Vrancea derulează un proiect prin care a readus în bănci adulţi care învaţă să scrie şi să citească u mulţi dintre aceştia au copii la rândul lor, alături de care decifrează tainele alfabetului u cei mai mulţi beneficiari sunt la Slobozia Bradului, unde primarul cere legi aspre pentru romii care îşi căsătoresc fetele minore

Adulţii din mai multe localităţi vrâncene, în care sunt comunităţi importante de romi, merg la şcoală alături de proprii copii. Activitatea face parte dintr-un proiect POSDRU derulat de Casa Corpului Didactic "Simion Mehedinţi" (CCD) Vrancea, în parteneriat cu IŞJ Vrancea şi IŞJ Buzău, intitulat „Din nou la şcoală!” - prevenirea şi corectarea părăsirii timpurii a şcolii” şi aflat în plină desfăşurare. În cadrul acestuia 11 şcoli din Vrancea şi Buzău au organizat grupe de adulţi care nu au mers la şcoală sau care au părăsit timpuriu şcoala şi care învaţă acum să scrie şi să citească. Echipa de implementare a proiectului, care numără aproape 100 de persoane, a tras ieri primele concluzii ale muncii desfăşurate până acum cu toţi cei peste 210 de elevi aflaţi în situaţie de risc de părăsire timpurie a şcolii primare sau gimnaziale şi cei 300 de beneficiari ai şcolii de tip „A doua şansă” din proiect. „Proiectul reprezintă o a doua şansă pe care o acordăm unor tineri care au abandonat şcoala sau au părăsit de mult şcoala. Nu putem să schimbăm lumea dar prin poveştile pe care le vom auzi astăzi de la cei care participă la proiect vom constata că măcar viaţa unui tânăr o vom schimba. Inclusiv cei care au greşit sau din diverse motive nu au fost şcolarizaţi merită şi ei o şansă. Luptăm în continuare pentru ca cei care sunt în sistemul de învăţământ să nu abandoneze şcoala”, a precizat managerul de proiect, Stela Stănoiu (Sebe). Primele concluzii sunt pozitive, acestea reieşind şi din necesitatea suplimentării numărului persoanelor din grupul ţintă, ca urmare a numeroaselor cereri de înscriere în proiect. „Diferenţa e mare între ceea ce se întâmplă la faţa locului şi ceea ce se vede în scripte. Oamenii aceştia chiar vor să înveţe”, a precizat Gheorghe Octavian Zamfirescu, cel care a monitorizat îndeaproape desfăşurarea activităţilor din proiect.

„Vrem să poată să viseze la un viitor mai bun”

Ieri s-au tras primele concluzii ale proiectului „Din nou la şcoală!” - prevenirea şi corectarea părăsirii timpurii a şcolii”

Un rol deosebit îl au psihologii, în număr de zece, care au desfăşurat atât consiliere şcolară cât şi psihologie clinică. „În acest grup de părăsire timpurie a şcolii sunt persoane cu probleme şi am încercat să identificăm nevoia pentru fiecare copil în parte, să vedem din ce mediu provine. Am fost foarte fericită când am văzut femeile din Slobozia Bradului şi Tâmboieşti că vor să înveţe. Noi încercăm să îi motivăm să vină la şcoală, încercăm să creem un sistem de valori pe care ei să le înţeleagă. Aici lucrăm noi, la aducerea la acelaşi nivel de limbaj al copilului, părintelui şi profesorului. Noi sperăm ca la sfârşitul proiectului cei mai mulţi, pe lângă faptul că au învăţat să scrie şi să citească, să poată să viseze la un viitor mai bun, să poată să aibă un sistem de valori cât de cât clar, de a se putea integra în societate. Oricât am vrea sau nu noi, suntem interdependenţi unii de alţii,” a declarat psihologul Cătălina Dascălu, coordonatoarea echipei de psihologi.

„Avem cazuri de fetiţe de 14 ani care au deja două naşteri”

Cursurile se desfăşoară în 11 şcoli, dintre care 7 sunt din Vrancea: Şcoala Vidra, Şcoala „Ecaterina Teodoroiu” Mărăşeşti, Şcoala Nr. 2 Mărăşeşti, Şcoala „Nicolae Iorga” Focşani, Şcoala „Alexandru Vlahuţă” Focşani, Şcoala Slobozia Bradului şi Şcoala Tîmboieşti, dar şi 4 din judeţul Buzău: Şcoala „Nicolae Titulescu”, Şcoala „Nicu Constantinescu”, Şcoala „Mihail Kogălniceanu” şi Şcoala Nr. 3 Râmnicu Sărat. Cel mai mare grup ţintă se află la Slobozia Bradului, unde sunt clase constituite numai din fete, atât la ciclul primar cât şi la gimnaziu. Această localitate are ca specific procentul mare de abandon şcolar în rândul fetelor deoarece romii de aici obişnuiesc să-şi căsătorească fetele de la vârste fragede, iar statul pare a fi neinteresat în a lua măsuri împotriva aceste practici. „Slobozia Bradului cred că este etalon pe ţară în ceea ce priveşte învăţământul de tip „A doua şansă” şi cred că toate tipurile de programe de învăţământ. Un merit deosebit îl au profesorii în determinarea părinţilor şi a bunicilor de a veni la şcoală. În schimb, constatarea mea este că trebuie dusă muncă pentru educaţia lor pentru că până să fie stimulaţi financiar cam greu găseam cursanţi. Cum a apărut această stimulare nu mai aveam loc în catalog”, a precizat primarul comunei Slobozia Bradului, Valerică Zamfirescu. Acesta consideră că statul este cel care ar trebui să ia exemplul altor tări care au elaborat legi prin care au constrâns părinţi să-şi dea copiii la şcoală. „La bulgari niciun copil nu primeşte alocaţie dacă unul dintre membrii familiei respective nu merge la şcoală până la 18 ani. La noi nu se vrea aşa ceva. Romii trăiesc numai din alocaţii. Mai sunt vreo 18 legi de protecţie socială, iar mulţi la 11-12 ani îşi căsătoresc fetiţele. La Slobozia Bradului avem cazuri de fetiţe de 14 ani care au deja două naşteri. La noi nu se dau legi prin care să se pedepsească familia celei care-şi căsătoreşte fetiţa la 11-12 ani. E nevoie de legi dure pentru a determina părinţii să-şi trimită copiii la şcoală”, a mai declarat primarul Valerică Zamfirescu.

Cursanţii, stimulaţi financiar

Beneficiarii proiectului „Din nou la şcoală!” - prevenirea şi corectarea părăsirii timpurii a şcolii” primesc un stimulent financiar de 50 lei sau 100 lei pe lună şi rechizite, acest minim venit fiind pentru unii singurul mijloc de subzistenţă. Proiectul „A doua şansă” este confinanţat de Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-1013; Investeşte în oameni!”, Axa prioritară 2 - “Corelarea învăţării pe parcursul vieţii cu piaţa muncii”; Domeniul major de intervenţie 2.2. „Prevenirea şi corectarea părăsirii timpurii a şcolii”. Obiectivul general al proiectului îl reprezintă diminuarea fenomenului de părăsire timpurie a şcolii din judeţele Vrancea şi Buzău prin elaborarea şi aplicarea de metode şi instrumente de educaţie remedială de tip „A doua şansă” şi măsuri de educaţie preventivă adresate unor elevi aflaţi în situaţie de risc de părăsire timpurie a şcolii primare sau gimnaziale. La seminarul de ieri au participat alături de reprezentanţi ai CCD, ai IŞJ Vrancea şi Buzău, şi ai şcolilor implicate în proiect, autorităţi publice, reprezentanţi ai CJRAE, ai Serviciului de Probaţiune, ai Direcţiei Judeţene de Asistenţă Sociala şi Protecţia Copilului. (M. VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Nelu, acum 3329 zile, 1 ora, 56 minute, 14 secunde
Nu se poate asa ceva ! Doamna primar de la Tamboiesti chiar nu a declarat nimic ?!!!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.