Educație

22 de elevi jefuiţi în zona şcolilor unde învaţă

Dan Chiriac
10 mar 2015 1154 vizualizări
Dintre faptele înregistrate în 2014 de poliţişti, jumătate au fost cu violenţă, iar restul au fost furturi din buzunarele copiilor

22 de elevi au fost jefuiţi în 2014, în incinta unităţilor şcolare sau în apropierea lor. Bilanţul a fost prezentat de şeful poliţiei vrâncene, Ionel Popescu, la ultima şedinţă a Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP). Şeful poliţiei a prezentat şi un program ce va fi implementat în acest an, “Programul de prevenire a delicvenţei juvenile şi a victimizării minorilor în unităţile de învăţământ şi în zona adiacentă acestora”. În 2014 au fost sesizate 22 de fapte comise de minori în unităţile de învăţământ şi în zona adiacentă, din care 12 în mediul urban şi 10 în mediul rural. Numărul de fapte comise în anul 2014 a fost mai scăzut faţă de 2013,  an în care s-au comis 25 de fapte. Din cele 22 de fapte, 11 au fost fapte de violenţă, iar restul au fost furturi diverse. În incinta şcolilor au fost comise 19 fapte, iar trei au fost săvârşite în zona adiacentă unităţilor de învăţământ. “Abandonarea şcolii, lipsa de ocupaţie, a unor alternative de petrecere a timpului liber sunt factori ce determină tinerii să recurgă la comiterea de acte sancţionate de legea penală. Alarmant este şi faptul că unul din zece minori aflaţi în această situaţie este cunoscut cu antecedente penale. Prin implementarea acestui program, în cursul anului 2015, se doreşte reducerea fenomenului infracţional şi victimal în rândul elevilor şi creşterea gradului de siguranţă în unităţile de învăţământ şi zona adiacentă acestora”, a spus comisarul şef Ionel Popescu. Poliţiştii îşi doresc ca în 2015 să îmbunătăţească sistemul de pază şi patrulare în zona unităţilor de învăţământ. În implementarea acestui program, IPJ Vrancea are ca parteneri Inspectoratul Şcolar Judeţean, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Vrancea, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Vrancea şi Direcţia pentru Protecţia Copilului. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.