Educație

S-a stins profesorul de limba română Ion Vlaicu

Ziarul de Vrancea
5 mar 2015 7236 vizualizări
Acesta a fost unul dintre cei mai apreciaţi profesori de limba şi literatura română din judeţ u “A spune că l-am iubit e puţin, l-am venerat!“, transmite una dintre fostele sale eleve

S-a stins din viaţă unul dintre cei mai cunoscuţi, apreciaţi şi îndrăgiţi profesori de limba şi literatura română: Ion Vlaicu. Trecut de 70 de ani, profesorul pensionar era bolnav şi se deplasa cu ajutorul unui cadru metalic. După pensionare a locuit la Slobozia, la fiica lui de profesie medic, unde urma un tratament pentru afecţiunea de care suferea şi unde a şi fost înmormântat zilele acestea. Deşi se ştia că starea sa de sănătate nu era una bună, foştii săi colegi şi mai ales foştii elevi, care l-au preţuit pentru ceea ce au învăţat de la acesta, nu au bănuit că viaţa sa se va sfârşi atât de repede. Profesorul Ion Vlaicu a fost director al Şcolii Nr. 3 Focşani , care a funcţionat în anii ’80 în zona Pieţei Moldovei, apoi director adjunct al Liceului Industrial Nr. 4, inspector şcolar în perioada anilor 1985 – 1993, după care a profesat, până la ieşirea la pensie, la Colegiul Economic “Mihail Kogălniceanu”. Cunoscuţii spun că a avut o pregătire în specialitate de excepţie, fiind răsplătit de Inspectoratul Şcolar şi de Ministerul Educaţiei cu titlul de “profesor evidenţiat”, primind salarii şi gradaţii de merit.

Profesor apreciat de colegi

A fost un om foarte apreciat de copiii, profesori şi părinţi, dovadă stând faptul că mulţi dintre elevii acestuia au urmat facultăţi de profil uman şi sunt astăzi dascăli. Foştii elevi spun că a fost un diriginte excepţional şi era căutat mereu de copii datorită relaţiei strânse pe care au auvt-o cu aceştia. A păstrat o relaţie foarte bună şi cu foştii colegi de cancelarie. “Era născut pe 1 aprilie şi făcea o glumă mereu când îl sărbătoream: “prima păcăleală i-am tras-o mamei mele, că m-am născut”. De Sfântul Ion anul acesta l-am sunat, era la o sală de recuperare. Mi s-a părut trist, dar nu m-am gândit că problema e atât de gravă. Tot aveam senzaţia că se va face bine”, ne-a declarat profesorul Radu Ştefan, fost director al Colegiului Economic. Profesorul Ion Vlaicu nu a avut o viaţă uşoară, având o dublă tragedie în familie: în urmă cu 11 ani a pierdut unul dintre copii, iar în vara lui 2007 şi-a pierdut şi soţia învăţătoare.

Coresponda cu foştii elevi

Profesorul ţinea legătura cu foştii săi elevi, cu ajutorul poştei electronice. Iată ce le-a scris pe 6 iunie 2014 foştilor săi elevi care l-au invitat la reuniunea de 10 ani de la terminarea liceului: “Sunt mâhnit că starea actuală a sănătăţii mele nu-mi permite să fiu alături de voi în această zi de rememorare a vieţii voastre de elev, de prezentare a stării actuale a fiecărui dintre noi şi de proiectare a viitorului previzibil, pe care vi-l doresc strălucitor. Vă urez multă sănătate şi petrecere minunată! Ion Vlaicu “. Vestea dispariţiei profesorului de limba şi literatura română i-a întristat pe mulţi dintre foştii săi elevi. “Dumnezeu să- l odihnească în pace! Păcat de dumnealui, a fost un om deosebit  şi păcat că nu am putut fi prezenţi pe ultimul lui drum...Dumnezeu să aibă grijă de sufletul lui!”, a scris Tatiana Miloaie. “A fost un om excepţional, pe cât de sever, pe atât de blând. Cumva poate mă contrariez în termeni, dar aşa a fost dânsul, dirigentele nostru, un om care a vrut să pară detaşat, dar atât de apropiat de noi. Un profesor experimentat care ştia să îţi insufle dragoste de carte, care ne-a învăţat să ne exprimăm liber ideile, să ne susţinem opiniile, un formator de oameni şi personalităţi. A spune că l-am iubit e puţin, l-am venerat! “, a transmis Liliana Lemnaru, fosta sa elevă de la clasa a XII-a B. Dumnezeu să-l odihnească în pace! (M. VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 17

Adaugă comentariu
Cojocaru Catalina, acum 3333 zile, 14 ore, 27 minute, 58 secunde
Un metor de exceptie care a putut sa ne invete sa vedem lucrurile si altfel. Ma simt mandra ca l-am avut profesor. Dumnezeu sa-l odihneasca.
Georgiana Nechita, acum 3336 zile, 11 ore, 8 minute, 59 secunde
Domnul sa-l odihneasca in pace!! Am avut deosebita placere de a-l avea ca diriginte in perioada 2000-2004.Desi a fost o perioada grea din vremea dascaliei dumnealui,amaraciunea nu l-a impiedicat sa-si citeste integral
, acum 3336 zile, 23 ore, 37 minute, 7 secunde
dumnezeu sa-l odihneasca,,,,mia fost diriginte in 1980,,,a fost un om deosebit
C. Neagu, acum 3337 zile, 2 ore, 36 minute, 57 secunde
Domnului profesor un gand curat si-o lacrima! Vestea plecarii la cele vesnice a profesorului Ion Vaicu a cazut ca un traznet pe lumea dascalicasca vranceana. L-am cunoscut pe profesorul Ion Vlaicu in citeste integral
Toni Leu, acum 3337 zile, 4 ore, 35 minute
In anul III la Liceul Pedagogic Focsani (1973) am facut limba romana cu domnia sa; imi amintesc si acum, dupa mai mult de 40 de ani, de frumusetea acelor ore. Pentru acele vremuri era un profesor citeste integral
Culita Ioan Usurelu, acum 3337 zile, 5 ore, 3 minute, 35 secunde
Am lucrat multa vreme la aceeasi scoala cu Ion Vlaicu. Era un om vesel si un profesor foarte pregatit. In ultimul timp nu mai stiam nimic despre el, dar am presupus ca este la fata si nu sunt citeste integral
Cristina, acum 3337 zile, 6 ore, 48 minute, 58 secunde
Un om si un profesor extraordinar Dumnezeu sa l aiba in grija!!
Un fost elev, acum 3337 zile, 9 ore, 4 minute, 37 secunde
Dumnezeu sa-l odiheasca in pace!
Ciucur Ioan, acum 3337 zile, 10 ore, 27 minute, 44 secunde
Dumnezeu sa-l odihneasca ! A fost un om minunat .
Gabriel, acum 3337 zile, 10 ore, 47 minute, 52 secunde
Dumnezeu să-l odihnească ! A fost un om cu mare caracter!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.