Educație

Elevii chiulangi au spus prezent la „cursurile” din baruri

Dan Chiriac
1 mar 2015 909 vizualizări
Poliţiştii au găsit numeroşi elevi prin baruri, iar administratorii localurilor au primit amenzi

Poliţiştii vrânceni au organizat săptămâna trecută o razie prin barurile din oraşele judeţului pentru prevenirea absenteismului şcolar. Acţiunea a avut loc în condiţiile în care s-a constatat o tendinţă de creştere a numărului celor care absentează de la cursuri. Echipele formate din poliţişti de proximitate, jandarmi şi cadre didactice au verificat nu mai puţin de 39 baruri şi cafenele, fiind depistaţi absetând de la cursuri 59 elevi, din care 45 numai în Focşani. Chiulangiii au fost identificaţi şi urmează să fie întocmite informări către unităţile şcolare de unde provin şi către Inspectoratul Şcolar, pentru a fi luate măsurile disciplinare prevăzute de regulamentele şcolare. Totodată, au fost organizate şi nouă activităţi educativ preventive la licee, având ca subiect de discuţie absenteismul şcolar, consumul de băuturi alcoolice de către minori şi violenţa în şcoli. În urma verificărilor efectuate au fost aplicate şapte sancţiuni în valoare de 355 lei, barmanii şi administratorii localurilor controlate fiind instruiţi în ceea ce priveşte interdicţia de a vinde minorilor băuturi alcoolice. Amenda prevăzută de lege pentru cei care vând alcool minorilor este cuprinsă între 100 şi 500 lei. Activităţile pe această linie vor fi continuate până la sfârşitul anului şcolar. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.