Educație

Moartea groaznică a unui tânăr în pădure

Ziarul de Vrancea
25 feb 2015 3143 vizualizări
Un tânăr a murit după ce a fost strivit de un copac într-o exploatare forestieră ilegală de la Tulnici u incidentul vine după ce în urmă cu o lună un puşti de 14 ani a fost omorât de un buştean la o societate din Focşani

Numărul accidentelor de muncă în care tinerii îşi pierd viaţa se înmulţesc semnificativ. Ultimul incident a avut loc marţi seara, în comuna Tulnici. Un tânăr de 29 de ani a decedat după ce a fost strivit de un copac. Cercetările poliţiei arată că băiatul muncea la “negru”, pentru o sumă infimă de bani. Astfel, marţi seara, în jurul orelor 20.00, poliţiştii din Tulnici au fost sesizaţi că Ion Cociorvan, în vârstă de 29 ani, a decedat în timp ce se afla în pădurea din punctul "Babovici”. “În urma primelor verificări s-a stabilit că, în jurul orelor 16.30, acesta transporta un lemn cu un cal. La un moment dat, animalul s-a speriat, iar încărcătura a căzut peste tânăr, prinzându-l şi strivindu-l de un copac. Cercetările sunt  continuate în vederea stabilirii cu exactiate a modului de producere a incidentului”, ne-a spus subcomisarul Bogdan Toader, de la biroul de presă al Poliţiei. Cercetările în cazul accidentului de la Tulnici s-au desfăşurat până aseară târziu, dar, primele indicii duc spre varianta că tânărul muncea fără acte în pădurea de la Tulnici. Exploatarea forestieră aparţine unei firme din Braşov, iar administratorul a declarat oamenilor legii că a subînchiriat dreptul de exploatare unei firme din comuna Tulnici care ar fi trebuit să înceapă munca în luna martie. Poliţia urmează să elucideze în ce condiţii bărbatul a ajuns să doboare copacii în pădurea localităţii.

ITM a trimis dosarul la parchet

În anul 2014, inspectorii de muncă au înregistrat 44 de accidente de muncă, dintre care cinci au fost în zonele forestiere. Din toate incidentele, zece au fost mortale. Restul accidentelor s-au soldat cu cinci invalidităţi şi 26 cu incapacitate de muncă, revenind ulterior la serviciu. Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Vrancea a finalizat cercetările în cazul accidentului produs la începutul lunii, în urma căruia un puşti de 14 ani, elev în clasa a VII-a, din Mera, a murit în timp ce descărca o maşină plină de lemne la un patron din Focşani. Ovidiu Vrăjitoru de 13 ani, din Mera, a decedat pe 5 februarie 2015, după ce a fost prins de buştenii pe care încerca să-i descarce dintr-o autoutilitară în curtea unei societăţi din Focşani, împreună cu patronul firmei respective. Tatăl său a susţinut că băiatul nu era angajat la firma respectivă. “Am încheiat procesul verbal de constatare şi am trimis parchetului o propunere de urmărire penală împotriva firmei. În acest caz există suspiciuni că victima desfăşura activităţi”, ne-a spus Sebastian Ciocan, inspector adjunct la ITM Vrancea. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
george, acum 3345 zile, 14 ore, 16 minute, 2 secunde
Este vorba de ma-ta care te-a facut asa prost si fara creier !
Gresa, acum 3346 zile, 17 ore, 31 minute, 54 secunde
Este așa greu de știut la cine muncea la negru ? este vorba despre Sc anfo administrata de olteanu nicu fratele președintelui olteanu alin si se vrea mușamalizarea acestui caz.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.