Educație

Elevii din Odobeşti au învăţat în Italia despre religiile Europei

Ziarul de Vrancea
23 feb 2015 1352 vizualizări
Elevii Liceului Tehnologic Odobeşti au participat la prima mobilitate din cadrul proiectului „L’Europe des religions” din cadrul programului Erasmus Plus, în Italia, la Palermo, unde au fost însoţiţi de profesoarele Narciza Marin şi Laura Chiriţă.

Timp de o săptămână elevii Ionuţ Amariei, Cătălin Bocu, Paula Bîrsan, Elena Butan, Cosmin Ceoarec şi Marius Clinteanu au participat alături de elevii de la Liceo Cannizzaro la activităţi care au luat forme diverse: de la vizite la obiective turistice, istorice şi religioase, până la meciuri de fotbal şi volei organizate de elevii liceului italian pentru acest proiect. Au fost vizitate Catedrala din Monreale, biserica catolică Casa Professa, Biserica S’Maria dell’Ammiraglio (Martorana), cartierul evreiesc, ruinele templelor greceşti Segesta şi Selinunte, Palatul normanzilor şi Oratoriul lui S. Mercur. Elevii odobeşteni au fost martorii modului de viaţă al italienilor şi au putut constata diferenţele culturale dintre cele două ţări deoarece au fost cazaţi în familiile elevilor italieni. „Pentru ambele părţi schimbul de experienţă a fost benefic şi a dus la dorinţa elevilor de a afla mai mult despre ţările corespondenţilor. Pentru elevii români săptămâna de mobilitate din cadrul proiectului a însemnat prieteni noi şi cunoştinţe îmbogăţite despre cultura italiană, în special despre particularităţile Siciliei”, transmite profesoara Narciza Marin. Proiectul se va întinde pe o perioadă de doi ani în care elevii Liceului Tehnologic Odobeşti vor mai vizita Turcia, Suedia, Spania şi Franţa, dar vor primi şi vizitele elevilor din aceste ţări. „Scopul proiectului este o viziune mai bună asupra punctelor comune sau discrepanţelor între religiile practicate în ţările partenere şi dobândirea unei perspective de ansamblu asupra ideii de toleranţă”, mai transmite profesoara Narciza Marin. (M. V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.