Educație

Concurs Naţional pentru Surzi la Focşani

Ziarul de Vrancea
29 ian 2015 2846 vizualizări
Vrancea va fi gazdă a mai multor concursuri şi olimpiade naţionale în acest an

Judeţul Vrancea va găzdui anul acesta două olimpiade şi două concursuri naţionale cu finanţare de la Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice. Dacă pentru două dintre aceste competiţii judeţul nostru este gazdă permanentă, două alte competiţii se desfăşoară la Focşani pentru prima dată. Prima competiţie de nivel naţional din acest an găzduită de judeţul nostru este Concursul Naţional pentru Surzi, ce va avea loc la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă “Elena Doamna” în perioada 6-8 aprilie 2015, instituţia focşăneană de învăţământ special fiind desemnată pentru prima dată să organizeze această competiţie. În aceeaşi lună vor mai avea loc la Focşani Olimpiada Naţională de Limbă germană, programată pentru perioada 20-24 aprilie, urmată imediat de Secţiunea de antrenament “Plus-minus Poezie”, destinată elevilor claselor V-VI, şi de Olimpiada Naţională de Lingvistică, din perioada 24-26 aprilie şi organizată în parteneriat cu Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti. Cea de-a patra competiţie de rang naţional din Vrancea este Concursul Naţional “Infoeducaţie”, ce are loc în fiecare an la Gălăciuc, în această vară în perioada 2-8 august. În calendarul Ministerului Educaţiei municipiul Focşani mai figurează drept gazdă a două concursuri fără finanţare MECS, ambele urmând a se desfăşura în luna mai: Concursul Naţional “Log in/Log on”, destinat elevilor claselor V-XII şi Concursul de limba şi literatura română “Dimensiuni spirituale ale plaiului vrâncean – Poetul Dumitru Pricop”, destinat liceenilor. (M. VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.