Educație

„Distanţa dintre paşi” - invitaţie la Cafeneaua de pe Pod

Ziarul de Vrancea
13 ian 2015 651 vizualizări
Spectacolul se joacă marţi, pe 20 ianuarie, la Clubul Ţăranului Român, din Bucureşti

„Bine aţi venit la «Cafeneaua de pe Pod»! Povestea noastră e pe cale să înceapă. Mă numesc Christophe. Am o cafenea pe un pod. Aşa se face că întâlnesc oameni. De curând am cunoscut-o pe Christine, o tânără  cu o poveste aparte. Energia şi umorul ei sunt molipsitoare.

Apoi, într-o seară, a apărut şi Geraldine.” Christine este îndrăgostită iremediabil de Christophe, care, înainte de a deveni proprietarul cafenelei „Sur le Pont”, a fost marinar; acum este pasionat de scris şi lasă tot timpul impresia că poartă, pentru toţi cei din jurul lui, un soi de dispreţ, de ură şi de lipsă de încredere. Profesoară de dans, Geraldine se află în pragul divorţului: „piruetele pe care viaţa ei au început să le facă au o forţă centrifugă ameţitoare, ce ameninţă să o arunce în afară”, se arată în prezentarea spectacolului. Deznodământul aduce lumina în calea tuturor celor trei personaje, atrăgând atenţia asupra riscului de aplatizare a vieţii şi asupra unui alt risc major: Încetăm să ne trăim viaţa atunci când viaţa ne trăieşte pe noi.

„Adevărul teribil ascuns de multe ori în spatele unui zâmbet”

„E un text născut dintr-o căutare a mea ce se întinde peste timp, e o încercare de a răspunde unei întrebări foarte importante, aflate probabil în sufletul fiecăruia dintre noi: se sfârşesc oare într-adevăr lucrurile acolo unde credem noi? Chiar dacă tema este una foarte serioasă, nu înseamnă că piesa nu îmbracă adesea, pe parcursul ei, şi haina comediei. Dacă ar fi să o reduc la o singură frază, ar fi următoarea: «Distanţa dintre paşi» reprezintă adevărul teribil ascuns de multe ori în spatele unui zâmbet”, spune Geo Vişan, regizorul, autorul textului şi protagonist în spectacol. Din distribuţie, mai fac parte Monica Alexandrescu şi Dana Porlogea, alături de care Geo Vişan a jucat şi în spectacolul „Din Rusia, cu drag”. După premieră, care a avut loc pe 18 decembrie 2014, cea de-a doua reprezentaţie pentru „Distanţa dintre paşi” se joacă marţi, pe 20 ianuarie, la ora 19:30, la Clubul Ţăranului Român. Preţul unui bilet este de 30 de lei şi rezervările se fac la rezervari@ingenuo.ro. Cine vine la cafenea? Buna-dispoziţie e din partea casei. (Alina-Elena Vasiliu)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.