Educație

Elev din Adjud, “altoit” pe stradă de doi colegi

Dan Chiriac
13 ian 2015 757 vizualizări
Trei elevi de la Liceul Tehnologic “Gheorghe Balş“ din Adjud au fost implicaţi într-o bătaie ce a avut pe o stradă din oraş. Incidentul a avut loc luni seara, imediat după ce puştii au ieşit de la ore.

Între cei trei exista un conflict mai vechi, dar nimeni nu se aştepta ca totul să degenereze şi să se ajungă la bătaie. Astfel, în urma unor discuţii în contradictoriu, doi dintre elevi au decis să-i aplice o corecţie celui care i-a “supărat” foarte tare. “La data de 12 ianuarie a.c., ora 18.36, Cristian Andrei Ş., 16 ani, din municipiul Adjud, a sesizat faptul că în timp ce se afla pe stradă, pe fondul unui conflict spontan, ar fi fost agresat fizic de Marius Alexandru T., 17 ani şi  Constantin S., 16 ani, din localitate. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere agresiunii”, spune subcomisarul Bogdan Toader, de la biroul de presă al poliţiei. Anchetatorii nu cunosc în acest moment motivul real al agresiunii, dar u siguranţă elevii vor fi luaţi la întrebări şi de conducerea liceului. Cum incidentul nu a avut loc în incinta unităţii şcolare, agresiunea este cercetată pentru moment doar e Poliţie. (Dan CHIRIAC)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.