Educație

La Focşani excelenţa este susţinută doar pe bază de voluntariat

Ziarul de Vrancea
1 ian 2015 2726 vizualizări
Micile fabrici de elite, centrele de excelenţă, funcţionează pe bază de voluntariat u autorităţile, obişnuite să arunce cu bani pe Revelioane de sute de mii de euro, nu găsesc bani pentru a finanţa pregătirea elitelor u “ce poate fi mai înălţător pentru un dascăl decât dorinţa unui discipol de a se autodepăşi?”, se întreabă unul dintre dascălii care fac voluntariat într-un astfel de centru u “plăcerea vine din întrebările neaşteptate ale copiilor fascinaţi de a afla, de a descoperi totul, mai ales prin efort personal”, ne-a declarat un alt cadru didactic

Zeci de profesori fac voluntariat în cadrul centrelor de excelenţă din judeţul Vrancea. Aceştia sunt conştienţi că elevii capabili de performanţă pot obţine rezultate deosebite doar lucrând peste nivelul clasei, ceea ce se poate realiza doar în cadrul centrelor care şi-au redeschis porţile - unele, sau au luat fiinţă de curând – altele. Cum pentru educaţie politicienii nu găsesc niciodată fonduri, zeci de cadre didactice vrâncene au decis să facă voluntariat, dar numai din dorinţa de a lucra mai mult cu elevii care pot mai mult, hrănindu-se cu rezultatele învăţăceilor. Astfel a fost redeschis în Focşani Centrul de excelenţă pentru elevii de la învăţământul primar, ce funcţionează în incinta Şcolii “Duiliu Zamfirescu”. Înfiinţat în urmă cu 12 ani de învăţătoarea Maria Voicu, Centrul de excelenţă pentru elevii din învăţământul primar a funcţionat cu întreruperi, dar a fost redeschis în acest an ca Centrul de excelenţă pentru elevii de clasa a IV-a. Aici sunt 154 de elevi care sunt pregătiţi, prin rotaţie, de 67 de cadre didactice, care nu sunt remunerate pentru activitatea lor, deşi aceasta se petrece îndeosebi în zilele de sâmbătă. Pregătirea elevilor se face la matematică şi la limba română, participarea fiind gratuită pentru elevii care au trecut printr-o serie de teste în care au avut ocazia să-şi demonstreze calităţile. Coordonatorii centrului intenţionează să coopteze în pregătirea elevilor şi profesori de gimnaziu. Centrul este coordonat de inspectoarea Gabriela Oloeriu şi profesorii pentru învăţământ primar Marina Baciu, Maria Cojanu, Daniela Gavrilă şi Geanina Ifrim.

„Fiecare cadru didactic încearcă să promoveze talente”

Cadrele didactice implicate în activitatea centrului care funcţionează la Şcoala „Duiliu Zamfirescu” pregătesc elevi de la mai toate unităţile de învăţământ din municipiu care au dovedit că sunt capabili de a lucra peste nivelul clasei din care provin. Aici ei întâlnesc moduri diferite de lucru ale învăţătorilor diverşi şi scapă de presiunea calificativului de la clasă. „Într-un asemenea centru, cu un program atent elaborat şi gândit de membrii echipei de lucru, fiecare cadru didactic implicat încearcă, prin măiestria şi stilul didactic caracteristic, să promoveze talente, să creeze oportunităţi pentru manifestarea fiecărui copil. Este mult mai uşor într-un asemenea cadru şi-n virtutea relaţiilor mai puţin formale, să îţi centrezi activitatea pe elevi, mai ales că dispare rigiditatea comunicării din orele de curs şi e evidentă absenţa notelor. Cunoscând potenţialul ridicat al elevilor şi dorinţa vie de cunoaştere şi descoperire a noului, capacităţile, interesul şi aptitudinile pentru disciplina aleasă, profesorul elaborează strategii didactice mai eficiente, ceea ce nu e întotdeauna posibil cu o clasă eterogenă,” ne-a spus profesoara pentru învăţământ primar Geanina Ifrim de la Şcoala “Anghel Saligny”, una dintre persoanele care lucrează cu cei mici. Experienţa din centru este utilă nu doar pentru elevi, ci şi pentru cadrele didactice care lucrează aici. „Aşa cum eu mi-am îmbogăţit stilul de lucru deoarece am întâlnit aici şcolari cu puteri diferite, cu dorinţa şi exerciţiu de diferite calităţi, tot astfel şi elevii au descoperit moduri de predare şi explicare diferite de al învăţătorilor lor, disponibilităţi, entuziasm, veselie şi căldură de la fiecare cadru didactic nou întâlnit. Am urmărit ascensiunea elevilor din centru chiar şi până la liceu, fără să fiu uimită de frumoasele lor rezultate, pentru că ştiam cât de bine pregătiţi sunt, cum şi-au format şi dezvoltat  capacităţi de a comunica utilizând limbajul matematic şi capacităţi de investigare şi rezolvare de probleme”, ne-a spus Daniela Gavrilă de la Şcoala „Duiliu Zamfirescu”, un alt cadru didactic care lucrează voluntar cu elevii capabili de performanţă de clasa a IV-a.


„Făbricuţă de elite”

Aşa numitele “lecţii” din centru sunt concepute să se desfăşoare ca activităţi interactive între dascăli şi elevi, într-un climat dezinhibat, detensionat, departe de stresul provocat de notă sau calificativ. “Activitatea desfăşurată în Centrul de excelenţă motivează şi bucură atât pe elevi cât şi pe cadrele didactice. Ce poate fi mai înălţător pentru un dascăl decât dorinţa unui discipol de a se autodepăşi, de a se perfecţiona în domeniul cunoaşterii? Copiii au posibilitatea să intre în competiţie cu ei înşişi şi cu alţi elevi de aceeaşi vârstă şi pregătire, cu aceleaşi preocupări, abilităţi şi pasiuni, să colaboreze, să dea frâu liber imaginaţiei, să-şi dezvolte creativitatea, să obţină performanţele de care sunt capabili. Facultativă şi voluntară, activitatea sporeşte interesul pentru perfectarea ei, pentru ridicarea stachetei performanţei”, ne-a spus Maria Cojocaru de la Şcoala “Ion Basgan”, un alt cadru didactic care îşi dedică zilele libere pregătirii elevilor din Centrul de excelenţă. “În acest centru, procesul educaţional este reciproc. Nu spune nimeni că este uşor să devii „antrenor” într-o adevărată „făbricuţă de elite”, căci trăieşti mereu provocarea de a te pregăti chiar şi o săptămână pentru a oferi subiecte interesante, pe măsura aşteptărilor copiilor pasionaţi de cunoaştere şi cu dorinţă de autodepăşire. Plăcerea vine însă şi din întrebările neaşteptate ale copiilor fascinaţi de a afla, de a descoperi totul, mai ales prin efort personal. Interesul elevilor, agilitatea şi dorinţa lor de a şti mai mult, sunt motivante pentru orice cadru didactic ce regăseşte atmosfera din cadrul cursurilor de la centru, puţin diferită de cea a orelor de la clasă”, declară profesoara pentru învăţământ primar Silvia Marina Baciu de la Şcoala 7 din Focşani, una dintre coordonatoarele Centrului de excelenţă pentru elevii din învăţământul primar.

Gânduri de la elevi

Elevii care se pregătesc în acest centru mărturisesc că au venit aici cu câte un scop precis. “Am venit aici pentru a învăţa cum să fiu diferită de ceilalţi, să capăt încredere în mine însămi, să pot comunica mai bine. Este ceva nou şi simt că se vor întâmpla lucruri importante, interesante, care îmi vor ajuta foarte mult,” ne-a spus Maria Dima, elevă la Şcoala “Ion Basgan” Focşani. “M-am bucurat că am fost admisă, deoarece voi învăţa lucruri noi, mă voi simţi bine în fiecare sâmbătă şi voi învăţa şi prin alte metode ori feluri de predare, decât cele cu care eram deja obişnuită. M-a motivat faptul că doresc să mă dezvolt cât se poate de mult, poate chiar să fac performanţă, dar ştiu sigur că aici îmi voi găsi şi mulţi prieteni noi,” ne-a spus Elena Sartore, elevă a Şcolii “Alexandru Vlahuţă”. “Aflasem de Centrul de excelenţă de la sora mea mai mare. Îmi doream să pot să particip la această activitate. Acum sunt foarte bucuros pentru că ştiu că la Centrul de excelenţă  vin cei mai buni elevi. Am fost deja de câteva ori şi mi-a plăcut foarte mult”, a spus şi Vlad Ivan, elev al Şcolii “Duiliu Zamfirescu” Focşani. „Aici am ocazia de a lucra strict pe obiectul care îmi place mai mult, la un nivel mult mai ridicat şi de asemenea, de a intra în legătură cu colegi care sunt la fel de pasionaţi, interesaţi şi serioşi” declară Alexandru Racoviţeanu, elev al Şcolii “Anghel Saligny”.

Robotica, premieră în Vrancea

O premieră pentru Vrancea constituie înfiinţarea, pe lângă Inspectoratul Şcolar Judeţean, a unui Centru de excelenţă pentru robotică, ce funcţionează în cadrul Colegiului „Edmond Nicolau” din Focşani. Înfiinţat în urma rezultatelor extraordinare din ultimii doi ani avute de elevii colegiului gazdă la Olimpiada naţională de robotică, unde au obţinut un loc II şi un loc I, centrul a reunit elevi de la trei licee vrâncene: Colegiul Naţional “Unirea”, Colegiul “Gh. Balş“ Adjud şi Colegiul Tehnic “Edmond Nicolau”. Vrancea este unul dintre puţinele judeţe din ţară cu un astfel de centru de excelenţă fără a fi centru universitar, iar mândria noastră este cu atât mai mare cu cât în urma rezultatelor elevilor focşăneni România a fost inclusă în circuitul internaţional al olimpiadei de robotică. 44 de elevi au început pregătirea în centrul nou înfiinţat. Profesorii care lucrează cu elevii, Săndel Agache şi Titi Purdel, fac de asemenea voluntariat. “Centrul funcţionează de curând şi au fost numai câteva lecţii, dar elevii sunt interesaţi, motivaţii existând din interior. Sunt receptivi şi îmi place că există interactivitate, iar unii dintre ei par chiar fascinaţi”, ne-a declarat profesorul Săndel Agache. Cum nici pentru acest centru nu s-a găsit finanţare, se speră în mărinimia unor oameni cu potenţial care ar putea ajuta la achiziţionarea unor seturi necesare pentru construirea roboţilor. “Mi-e teamă de momentul în care vom trece la proiecte pentru că avem numai două seturi cu limbaje de programare diferite. Este greu să instruieşti cu un singur set atâţia elevi. Ne-ar mai trebui minim 1-2 seturi”, ne-a mai spus profesorul Agache. Un astfel de set costă aproximativ 500 de euro, ceea ce pentru o unitate de învăţământ reprezintă o sumă importantă. În Focşani mai funcţionează de anul trecut un Centru de pregătire a elevilor capabili de performanţă la matematică şi informatică, cu finanţare locală, iar din acest an a luat fiinţă, printr-un ordin al ministrului Educaţiei, un Centru de excelenţă în judo, care beneficiază de finanţare de la Ministerul Educaţiei şi Ministerul Tineretului şi Sportului. (M. VLĂDESCU)


Material apărut în Ediția Veștilor Bune de Anul Nou

Exclusiv print Ediţia Veştilor Bune de Anul Nou: Fapta bună, bogăţia omului!


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 12

Adaugă comentariu
Robot, acum 3366 zile, 11 ore, 15 minute, 3 secunde
Domnule Jiji, Aceste "jucarii" , cum le numesti dumneata, reuneste in programarea si constructia robotilor copii si specialisti, inclusiv cei de la NASA. Intamplator, cunosc doi copii care citeste integral
ROBOT, acum 3368 zile, 1 ora, 35 minute, 53 secunde
Domnule Jiji, Aceste "jucarii" , cum le numesti dumneata, reuneste in programarea si constructia robotilor copii si specialisti, inclusiv cei de la NASA. Intamplator, cunosc doi copii care citeste integral
RRobot, acum 3369 zile, 31 minute, 24 secunde
Domnule Jiji, Aceste "jucarii" , cum le numesti dumneata, reuneste in programarea si constructia robotilor copii si specialisti, inclusiv cei de la NASA. Intamplator, cunosc doi copii care citeste integral
Robot, acum 3369 zile, 12 ore, 23 minute, 18 secunde
Domnule Jiji, Aceste "jucarii" , cum le numesti dumneata, reuneste in programarea si constructia robotilor copii si specialisti, inclusiv cei de la NASA. Intamplator, cunosc doi copii care citeste integral
Robot, acum 3370 zile, 2 ore, 23 minute, 48 secunde
Domnule Jiji, Aceste "jucarii" , cum le numesti dumneata, reuneste in programarea si constructia robotilor copii si specialisti, inclusiv cei de la NASA. Intamplator, cunosc doi copii care citeste integral
Robot, acum 3370 zile, 11 ore, 11 minute, 6 secunde
Domnule Jiji, Aceste "jucarii" , cum le numesti dumneata, reuneste in programarea si constructia robotilor copii si specialisti, inclusiv cei de la NASA. Intamplator, cunosc doi copii care citeste integral
Robot, acum 3370 zile, 11 ore, 12 minute, 56 secunde
Domnule Jiji, Aceste "jucarii" , cum le numesti dumneata, reuneste in programarea si constructia robotilor copii si specialisti, inclusiv cei de la NASA. Intamplator, cunosc doi copii care citeste integral
Robot, acum 3370 zile, 12 ore, 40 minute, 9 secunde
Domnule Jiji, Aceste "jucarii" , cum le numesti dumneata, reuneste in programarea si constructia robotilor copii si specialisti, inclusiv cei de la NASA. Intamplator, cunosc doi copii care citeste integral
Robot, acum 3372 zile, 11 ore, 37 minute, 2 secunde
Domnule Jiji, Aceste "jucarii" , cum le numesti dumneata, reuneste in programarea si constructia robotilor copii si specialisti, inclusiv cei de la NASA. Intamplator, cunosc doi copii care citeste integral
Robot, acum 3373 zile, 10 ore, 53 minute, 50 secunde
Domnule Jiji, Aceste "jucarii" , cum le numesti dumneata, reuneste in programarea si constructia robotilor copii si specialisti, inclusiv cei de la NASA. Intamplator, cunosc doi copii care citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.