Timpul Adventului, care a început de câteva zile, este un timp de pregătire la o nouă întâlnire cu iubirea Tatălui, care ne iubeşte atât de mult încât ni l-a dat pe însuşi Fiul său unic şi ni-l oferă mereu ca prin el să avem viaţă şi s-o avem din belşug (cf. In 3,16; 10,10).

Ne pregătim, aşadar, să-l întâlnim pe Domnul, pe Isus, Mântuitorul făgăduit, care a ales să se facă asemenea nouă, pentru ca noi să putem deveni ca el şi prin el fii ai aceluiaşi Părinte ceresc.

Ne pregătim să-l întâlnim pe însuşi Fiul lui Dumnezeu sub chipul unui prunc, aşezat pe braţele Maicii sale, semnul celei mai mari minuni din istoria mântuirii, în care descoperim iubirea infinită a lui Dumnezeu, făcută vizibilă pe pământ.

Crăciunul, ziua de naştere a pruncului Isus, a îmbucurat şi continuă să îmbucure inimile tuturor oamenilor, care descoperă în el toată iubirea şi tot sensul existenţei noastre.

Crăciunul rămâne dovada legăturii omului cu Dumnezeu şi a lui Dumnezeu cu făpturile sale.

Spre acest eveniment şi mister al istoriei ne pregăteşte, an de an, toată învăţătura Vechiului Testament, toţi profeţii şi toţi cei care, inspiraţi de Dumnezeu, au alimentat speranţa izbăvirii din păcat, a mântuirii şi a fericirii adevărate.

Rând pe rând, lecturile sfinte din cele patru săptămâni de pregătire din Advent ne fac să retrăim clipele aşteptării celui promis, ne fac să descoperim planul de iubire al lui Dumnezeu şi ne ajută să pătrundem în misterul prezenţei sale în istorie şi în viaţa noastră de credinţă.

Ne bucurăm să întâlnim, în acest drum spre Isus, pe cea care l-a primit în sânul ei şi în casa din Nazaret, pe Fecioara Maria, împreună cu Iosif cel drept, soţul ei feciorelnic, care fiecare la rândul său s-a pus la dispoziţia Părintelui ceresc, ca să fie ocrotitorul celui care avea să aducă omenirii mântuirea şi pacea adevărată.

An de an, Maria şi Iosif ne însoţesc pe drumul întâlnirii cu Fiul lui Dumnezeu şi ne ajută să-l descoperim pe cel care este "calea, adevărul şi viaţa", care ne asigură de adevărată bucurie şi de adevărată fericire.

În drumul nostru spre marea sărbătoare a Naşterii Domnului, anul acesta trăim un moment special: celebrăm prima sărbătoare a noului fericit Anton Durcovici, episcopul şi păstorul nostru care, ridicat acum la cinstea altarelor, ne întâmpină cu exemplul său şi ni-l arată pe Isus, pe care el l-a descoperit, l-a urmat şi căruia i-a fost crainic adevărat şi devotat în marea misiune de a-l urma şi de a-l sluji cu propria sa viaţă, cu propriul său martiriu, devenind prin aceasta un adevărat maestru şi îndrumător spre el.

Aşa cum odinioară sfântul Ioan Botezătorul l-a întâlnit pe Mesia, cel aşteptat de popoare, tot aşa şi episcopul nostru Anton ne cheamă să ne îndreptăm privirea spre el, care este adevărata lumină şi bucurie în viaţă, spre Cristos, făcut om, pentru ca să ne învrednicim de a fi mântuiţi. El, după ce l-a descoperit, după ce l-a identificat ca adevăratul răscumpărător al omului, asemenea lui Ioan Botezătorul, ni l-a arătat prin toată viaţa şi învăţătura lui, spunând: "Iată, mielul lui Dumnezeu; iată-l pe acela care ridică păcatele lumii" (In 1,30).

Ceea ce a descoperit, episcopul Anton nu a încetat să arate celorlalţi, fiind convins că numai prin el şi cu el oamenii timpului nostru se vor învrednici să descopere adevărata fericire şi adevăratul drum spre înălţare. Era convins că misiunea lui era ca şi cea a prorocului Ioan Botezătorul: "Voi înşivă sunteţi martori că am zis: eu nu sunt Cristos, ci sunt trimis înaintea lui. El trebuie să crească, iar eu să mă micşorez" (In 3,28.30). Pentru el s-a dăruit mergând până la jertfa de sine.

Am trăit anul acesta marea bucurie a împlinirii misiunii episcopului nostru Anton, care, fiind ales să-i fie discipol, să ajungă preotul şi apostolul său, nu a făcut altceva decât cu umilinţă şi profundă dragoste a căutat un singur lucru: să dea mărturie despre Cristos, care a venit în lume să se dăruiască pentru oameni, ca ei să aibă viaţă, iar el, cu preţul jertfei sale, să anunţe că trebuie să crească, să-i mântuiască pe toţi şi, astfel, prin jertfa sa, să se bucure de adevărata slavă.

Conştient de chemarea sa, episcopul nostru nu a căutat altceva decât să dea mărturie despre Isus, care, ca un miel nevinovat, a venit în lume, s-a oferit de bunăvoie să fie jertfit, iar, prin jertfa sa, să aducă lumii împăcarea şi viaţa. S-a oferit pe sine ca să dea mărturie că el este mielul care a luat asupra sa păcatele lumii şi care, murind pe cruce, aduce lumii adevărata fericire.

Mărturia episcopului Anton rămâne cel mai mare dar pe care el l-a oferit pentru noi, nu căutându-se ori cruţându-se pe sine, ci dorind întocmai ca acela care a venit în lume să îşi continue iubirea şi jertfa sa în folosul oamenilor.

Ales să fie păstorul cel mare al diecezei noastre, a devenit adevărată victimă pentru popor, urmând cu fidelitate marele drum al jertfei, spunând prin vorbă, faptă şi scris, că doar acel popor poate să fie cu adevărat fericit care-l iubeşte pe Dumnezeu şi-l urmează cu fidelitate. "Fericit este poporul al cărui Dumnezeu este Domnul!" (Ps 143,15).

Celebrând prima sărbătoare dedicată episcopului nostru martir şi fericit, aşa cum a stabilit papa Francisc, la 10 decembrie, îl preamărim pe Dumnezeu pentru această fericită ocazie de a da mărturie despre iubirea sa pentru noi, oamenii, care retrăim cu profundă credinţă marele adevăr că Emanuel - Dumnezeu e cu noi.

Sfinţiile voastre, dragi fraţi şi surori în Cristos,

Se cuvine ca din inimile noastre să se ridice spre ceruri un imn de adevărată preamărire, unindu-ne cu corurile îngereşti şi tresăltând în cântări de laudă: "Mărire în cer lui Dumnezeu şi pe pământ pace oamenilor de bunăvoinţă", un adevărat colind care cuprinde în sine toate cântările şi colindele din lume.

Acum când celebrăm cu întreaga Biserică Naşterea Domnului, adică misterul întrupării Cuvântului lui Dumnezeu şi coborârea între oameni a lui Isus, Mântuitorul lumii, îndreptăm spre ceruri cântarea noastră specială de bucurie şi îi mulţumim că el a venit la noi şi ne-a oferit atâtea daruri cereşti, iar pentru credincioşii noştri, o nouă dovadă de iubire prin episcopul nostru, fericitul Anton Durcovici: "Pe tine, Dumnezeule, te lăudăm, pe tine, Doamne, te mărturisim, pe tine, veşnicul Părinte, pentru slava ta cea mare", căci tu ai fost şi rămâi adevărata noastră bucurie şi adevărata noastră speranţă.

Îţi mulţumim, ţie, pentru darul întrupării Fiului lui Dumnezeu, pentru darul mamei noastre sfinte, preacurata Fecioară Maria, şi pentru noul nostru fericit, episcopul Anton Durcovici, martir, care ne-a învăţat să credem şi să fim siguri că fericit este şi trebuie să rămână poporul nostru, care îl are ca Dumnezeu pe Domnul!

Sărbători fericite!

Crăciun binecuvântat!

Petru Gherghel,
episcop de Iaşi

  www.ecris.ro

lecturi: 454.