Educație

Cine nu cunoaşte trecutul, nu înţelege prezentul şi nu are viitor

Ziarul de Vrancea
21 dec 2014 1831 vizualizări
Note despre lovitura de stat militară din decembrie 1989; actori şi roluri

Despre evenimentele din decembrie 1989 s-a scris mult. Semnificaţia aparent vulgară a celor petrecute a început cu butada ironică potrivit căreia „românii sunt ca mămăliga, pot fierbe la nesfârşit fără să explodeze“ şi s-a încheiat cu „a explodat mămăliga!“. Intrând mai adânc în esenţa curgerii faptelor, constatăm că banala fiertură de mălai a explodat exponenţial pentru că agenţi de influenţă străini şi români au aruncat în ea petardele repulsiei faţă de un regim revolut, declanşând revolta care mocnea. A curs sânge, tributul sacrificiului aparţinând cu precădere tineretului, mai hotărât în schimbare, dar şi mai uşor de manipulat. În realitate, lucrurile au fost atent premeditate, diversiunea fiind factorul care a dominat toate evenimentele.

Despre revoluţie şi loviturile de stat militare

Întrebându-se ce a fost în România în decembrie 1989, literatura de specialitate se opreşte la două răspunsuri: revoluţie şi lovitură de stat militară. Revoluţia este asociată cu ideea de progres, cei care o realizează eliberându-se în primul rând de ei înşişi. Aşa s-a întâmplat în Franţa anului 1789. Revoluţia industrială şi iluminismul au generat un proces de modernizare economică şi intelectuală care a dus la izbucnirea revoluţiei politice, burghezia în formare reuşind în scurt timp să măture vechea orânduire feudală.
Lovitura de stat este o schimbare bruscă a conducerii unei ţări printr-o acţiune rapidă a unui grup de persoane care urmăresc răsturnarea regimului politic existent şi preluarea prin forţă a puterii. Când acţiunea este condusă de ofiţeri, avem de-a face cu o lovitură de stat militară. O asemenea lovitură de stat a dat în 1973 generalul Augusto Pinochet în Chile, înlăturând de la putere guvernul socialist al lui Salvador Allende, ucis în timpul evenimentelor.
Diferenţa dintre lovitura de stat militară din Chile şi cea din 22 decembrie 1989 din România este că în republica sudamericană socialismul abia începuse să se înfiripe, în timp ce la noi ajunsese, după 45 de ani, falimentar. În ambele ţări s-a revenit la situaţia anterioară instaurării socialismului, fără apariţia sau dezvoltarea vreunei clase noi care să devină motorul dezvoltării economice şi sociale.

Comploturi şi complotişti: Iliescu, Măgureanu, Brucan

Actanţii „eliberării“ noastre de sub tirania ceauşistă s-ar împărţi în patru categorii: 1/ staliniştii, vechi activişti de partid îndoctrinaţi cu teoria luptei de clasă – Silviu Brucan, Valter Roman (tatăl lui Petre Roman), Alexandru Bârlădeanu; 2/ generalii – Nicolae Militaru, Vasile Ionel, Ştefan Kostyal; 3/ reformiştii – Ion Iliescu, Virgil Măgureanu; 4/ recuzita intelectuală – Ion Caramitru, Sergiu Nicolaescu, Mircea Dinescu, Teodor Brateş.
Ion Iliescu (n. 1930), fiul unui ilegalist, este înfiat la 9 ani de bucătăreasa Anei Pauker, care îl ajută să urmeze Institutul de Energetică din Moscova între 1950 şi 1955. Urmează apoi Institutul Politehnic din Bucureşti, în 1956 fiind preşedintele UASCR, când sunt eliminaţi din facultăţi peste zece mii de studenţi pentru că fraternizaseră cu revoluţia maghiară. După o ascensiune politică spectaculoasă este trecut în linia a doua, Ceauşescu fiind informat că este pregătit să-i ia locul.
Virgil Măgureanu (n. 1931), agent acoperit de securitate cu gradul de căpitan, lector universitar la „Ştefan Gheorghiu“ după ce trecuse pe la DIE, îl racolează pe Ion Iliescu în 1981, când îi spune că este perceput ca viitorul preşedinte al României. Depistat, în martie 1989 este „exilat“ ca muzeograf la Focşani. După 1990 este directorul Serviciului Român de Informaţii.
Silviu Brucan (1916-2006), pe numele lui de evreu Saul Bruckner, membru PCR din 1935, este redactor-şef al ziarului „Scânteia“ între 1944 şi 1956, când cere moartea mareşalului Antonescu şi a liderilor ţărănişti şi liberali, apoi ambasador în SUA între 1956 şi 1959, şi la ONU între 1959-1962. Revine în ţară ca şef la televiziune. Soţia sa, Alexandra Sidorovici, fiica unui general KGB stabilit în România, a trimis la moarte, ca procuror stalinist, sute de români. În noiembrie 1987 îl critică pe Ceauşescu într-o scrisoare difuzată la posturile de radio străine, iar în 1989 redactează „Scrisoarea celor şase“ difuzată la Europa Liberă şi BBC, în care îl critică din nou pe Ceauşescu. În noiembrie 1988 face un voiaj în SUA, la Londra şi la Moscova, via Viena. La Moscova discută cu Gorbaciov răsturanrea lui Ceauşescu, cu condiţia ca Partidul Comunist să rămână forţa politică conducătoare în stat.

Generalii Stănculescu, Milea, Militaru

O parte din generalii implicaţi în evenimentele din decembrie 1989 se cunoşteau dinainte:Vasile Milea (1927-1989), ministrul apărării naţionale, fusese coleg cu Victor Stănculescu (n. 1928), adjunctul ministrului apărării, la Academia Militară. În 1962, colonelul Vasile Milea de atunci era comandantul şcolii de Ofiţeri Auto şi Transporturi de la Piteşti, când a „intimidat“ cu tancurile o revoltă a ţăranilor dintr-un CAP. Comandantul companiei de blindate era Ştefan Guşă, în decembrie 1989 - şeful Statului Major al Armatei, iar şeful Secţiei tehnice – Nicolae Spiroiu, ministrul apărării naţionale din 1992, după Victor Stănculescu.
Cel care a organizat cu sânge rece şi a dat curs loviturii de stat militare din 22 decembrie 1989 a fost, după toate definiţiile tratatele de specialitate, generalul Victor Athanasie Stănculescu. Aflat la Timişoara din 17 decembrie, unde a supravegheat, alături de alţi responsabili, reprimarea demonstranţilor de către armată (pentru care a fost condamnat ulterior), Victor Stănculescu s-a întors în Capitală cu un avion militar în noaptea de 21 spre 22 decembrie, când oraşul era în fierbere. Spre dimineaţă s-a dus la Spitalul Militar, unde un cunoscut i-a pus piciorul stâng în ghips. Aşa a fost chemat de Ceauşescu după „sinuciderea“ generalului Milea şi numit (verbal) ministru al apărării naţionale, calitate în care a acţionat apoi în momentele cheie ale evenimentelor. În timp ce Nicolae Ceauşescu primea confirmarea membrilor CPEx că vor lupta alături de el până la capăt, generalul a oprit trupele chemate în Bucureşti de Militaru, ca să dăm un exemplu.
Ceea ce caracterizează lovitura de stat militară dată sunt documentele emise de Victor Stănculescu din clădirea Comitetului Central începând cu ora 10.00 şi evenimentele pe care le-a gestionat: felul în care l-a deposedat pe Ceauşescu de putere şi l-a evacuat cu elicopterul de pe acoperişul sediului CC, preluarea controlului asupra tuturor celorlalte centre de putere (securitate, miliţie, grăniceri) de către trupele MApN începând cu ora 13.30.

Armata preia puterea

Din momentul fugii lui Ceauşescu, nimeni n-a revendicat existenţa altui comandament militar în afară de cel al armatei, care preluase comanda inclusiv în capitalele de judeţ. Aşa suna şi primul comunicat CFSN de la MApN: „Puterea în stat a fost preluată de Consiliul Militar Superior“. CFSN a declarat şi în comunicatele ulterioare că „se sprijină pe Armata Română“. Nimeni din grupul civil condus de Ion Iliescu sau din cel al lui Nicolae Militaru nu a avut vreun rol în smulgerea puterii din mâinile dictatorului. Chiar şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a recunoscut în raportul trimis Parlamentului că „îndepărtarea lui Ceauşescu de la putere de către generalul Stănculescu, ministrul apărării în momentul respectiv, are valoarea juridică a unei lovituri de stat“. Că ulterior această putere s-a dezintegrat, este altceva. Fiind implicată în reprimarea sângeroasă a manifestanţilor, Armata Română nu putea să păstreze prea mult puterea, de aceea a şi dat-o celui despre care auzise că trebuie s-o preia.
Un personaj odios al evenimentelor de după este generalul Nicolae Militaru, pe numele lui real Nicolae Lepădat (1925-1996), care şi-a făcut studiile la Moscova între anii 1952 şi 1957, când Asociaţia Studenţilor Români de acolo îl avea secretar pe Ion Iliescu. Promovat de regimul Ceauşescu până la gradul de general, a fost dovedit ca agent secret în slujba serviciilor sovietice şi trecut în rezervă în 1978. Reactivat ca ministru al apărării de Ion Iliescu încă din 22 decembrie, Nicolae Militaru s-a răzbunat pe toţi aceia care îl demascaseră ca spion, organizaând măcelul criminal din faţa MApN, în care a murit colonelul Gh. Trosca, şeful trupelor USLA sau doborârea elicopterului în care se aflau generalii Constantin Nuţă şi Velicu Mihalea lângă Alba Iulia, din aceleaşi motive. Un spion sinistru aflat în slujba ruşilor.

Un „proces“ cu sentinţa hotărâtă dinainte

Una din marile erori ale lui Ceauşescu a fost organizarea mitingului din 21 decembrie, la ora 12.00, cu 100.000 de oameni scoşi de la locurile de muncă de Barbu Petrescu, primarul Capitalei, să-l aplaude pe „odios“. Mitingul a fost un eşec total, cei care aveau misiunea să producă dezordine şi-au făcut datoria din plin: dinspre Hotelul Athenée Palace a început să vină un vuiet înfiorător, femeile din spatele pieţei, înţepate cu nişte ţepuşe de lemn, au început să ţipe, s-a auzit zgomotul unei petarde, staţia de sonorizare a început să hârâie, ramele de lemn ale lozincilor aruncate trosneau călcate în picioare, încât marele miting care trebuia să demonstreze tuturor cât de mult este iubit Ceauşescu s-a transformat într-un vacarm apocaliptic. Conducătorii s-au retras, bucureştenii au rămas în stradă. S-a tras în ei şi a curs sânge. „Teroriştii“ atacau din toate părţile. Şi pentru că Nicolae şi Elena Ceauşescu deţineau informaţii periculoase pentru cei care preluaseră puterea, îi ştiau pe toţi şi ar fi spus multe despre ei, trebuiau lichidaţi fizic.
Cel care după război ceruse în paginile „Scânteii“ moartea lui Ion Antonescu, Iuliu Maniu, Gheorghe I. Brătianu, Ion Mihalache, Corneliu Coposu, Pamfil Şeicaru etc. cerea acum moartea Ceauşeştilor. Lui Silviu Brucan, omul agreat în momentul acela şi de ruşi, şi de englezi, şi de americani, i s-a alăturat Gelu Voican Voiculescu. Aprobarea a fost dată de însă de Ion Iliescu, emanatul care atunci nu avea nicio calitate oficială legală. „Decretul de numire ca preşedinte al CFSN avea să fie emis pe data de 26 decembrie 1989, la două zile după înfiinţarea Tribunalului Militar Excepţional şi la o zi după proces şi execuţie“ – scrie Grigore Cartianu în Sfârşitul Ceauşeştilor. Mai erau de faţă Sergiu Nicolaescu, Dumitru Mazilu, Dan Marţian.
Procuror acuzator a fost maiorul Dan Voinea, care i-a acuzat de „genocid – peste 60.000 de victime“. Până la ciuruirea Ceauşeştilor au murit 159 de oameni, iar după aceea – 957. Dan Voinea n-a reuşit nici până în ziua de astăzi să încheie „Dosarul Revoluţiei“ şi să-l trimită în instanţă.

„Dumnezeii“ libertăţii noastre după evenimente

Revăzând structurile de putere din România anului 1990, te înfiori: preşedintele ţării – Ion Iliescu, fiu de kominternist, educat la Moscova; preşedintele Senatului – Alexandru Bârlădeanu, fugit în timpul războiului la Moscova; preşedintele Camerei Deputaţilor – Dan Marţian, şcolit la Moscova; primul-ministru – Petre Roman, fiu de kominternist; ministrul apărării naţionale – Nicolae Militaru, agent sovietic dovedit; şef al Marelui Stat Major al Armatei – Vasile Ionel, agent sovietic; şeful spionajului românesc – Mihai Caraman, decorat de KGB pentru antioccidentalismul său; ocupanţii celorlalte funcţii militare – ofiţeri racolaţi de serviciile secrete sovietice; ideolog-şef – stalinistul Silviu Brucan, cel care avea să ne înveţe încă un deceniu şi ceva cum să facem politică şi să se opună, cu Iliescul lui la braţ, venirii regelui în ţară.
Peste ani, nepoţii şi strănepoţii noştri vor consta că am fost contemporani cu cel mai longeviv rege al tuturor timpurilor în persoana Majestăţii Sale Mihai I, dar şi cu singurul lider marxist din fostul bloc sovietic pe care setea de putere l-a menţinut în prim-planul unui partid criptocomunist şi după căderea sistemului, aşa cum va rămâne în istorie fostul preşedinte Ion Iliescu.


Un privilegiu al curgerii timpului peste noi într-un caz, o farsă dureroasă a destinului în celălalt… (Prof. Valeriu Anghel)


Malta 1989: Întâlnire Bush-Gorbaciov

În 1985, secretar general al PCUS este ales Mihail Gorbaciov. Cuvintele „perestroika“ („restructurare“) şi „glasnost“ („deschidere“) se răspândesc rapid în toată lumea. Încercând să repună pe linia de plutire sistemul comunist, s-a simţit stânjenit de zecile de miliarde de dolari cu care asigura „stabilitate“ în cele şase ţări satelit din Tratatul de la Varşovia. De aceea a renunţat la acest mod de susţinere şi a adus în fruntea lor lideri reformişti. Singurul care rezista era Nicolae Ceauşescu. Prezent la Bucureşti în vara anului 1989, Gorbaciov s a certat cu Ceauşescu atât de tare în cadrul unei cine private, încât erau gata să se ia la bătaie. „Geniul din Carpaţi“ îi reroşa lui Gorbaciov că va distruge comunismul şi tot edificiul lui se va prăbuşi dacă sovieticii continuă perestroika şi glasnostul. Liderul român trebuia deci înlocuit. Lucrul acesta s-a hotărât la întâlnirea din 2-3 decembrie 1989 dintre Gorbaciov şi Bush senior la Malta, pe puntea unui vas sovietic: americanii să-l înlăture pe Antonio Noriega din Panama, iar sovieticii pe Ceauşescu. Bush a invadat Panama cu 20.000 de puşcaşi marini, l-a arestat pe Noriega şi l-a dus în SUA, dar Gorbaciov n-a avut curajul să procedeze la fel. A trimis însă în România câteva zeci de mii de agenţi care să incite la revoltă, alături de „refugiaţii“ instruiţi lângă Budapesta să provoace dezordine. Pe 6 decembrie,Gorbaciov s-a întâlnit cu François Mitterand la Kiev, înlăturarea lui Ceauşescu căzând, pe linie NATO, în sarcina Franţei. Revoluţia spontană pe care o invocă unii n-a fost nicidecum aşa, ci planificată din exterior, omul acceptat de toţi pentru a-l înlocui la momentul acela pe Ceauşescu fiind Ion Iliescu.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.