Educație

Spectacol de Crăciun la Vulturu, cu formaţiile din comună

Mihai Boicu
15 dec 2014 1678 vizualizări
Căminul cultural din Vulturu a fost, duminică, gazda unui spectacol de Crăciun, susţinut de artiştii din localitate.

Comuna se mandreşte cuA un grup de copii, Ansamblul “Rapsodia Vultureană”, care participă la concursuri de muzică şi dansuri populare, un cor format din localnici şi, mai nou, o formaţie de dansuri populare. Spectacolul de duminică a cuprins multe momente interesante, cum ar fi un recital de pian, un recital de violoncel sau programul artistic de pregătit de copiii din grupa mică şi grupa mare din Ansamblul “Rapsodia Vultureană”. Corul “Ştefan Andronic”, înfiinţat cu ocazia zilelor comunei, a impresionat asistenţa sub bagheta dirijorului Dumitru Săndulachi.

Dintre localnicii care cantă în cor face parte şi primarul comunei, Nicuşor Păcuraru. Surpriza spectacolului a fost formaţia de dansuri alcătuită din doamnele din comună, care s-au pregătit timp de aproape două luni pentru a se prezenta în faţa consătenilor cu un moment artistic. Din program au făcut parte tradiţiile şi obiceiurile populare specifice sărbătorilor de la final de an. De asemenea, în mijlocul sărbătorii şi-a făcut apariţia şi Moş Crăciun. “La acest spectacol au fost peste 400 de localnici. Este pentru prima dată cand am organizat un spectacol de o asemenea amploare şi mă bucur să spun că a fost un eveniment reuşit”, a declarat primarul Nicuşor Păcuraru. (M. BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Eu, acum 3389 zile, 16 ore, 20 minute, 25 secunde
Dar cine este coregraful copiilor si al doamnelor?
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.