Educație

VIDEO!!!! Biblioteca s-a “mutat” în microbuzele de la transport public

Aurelian Ivan
10 dec 2014 1696 vizualizări
Bibliotecarii focşăneni au lansat un proiect mai puţin obişnuit pentru a-i face pe oameni să citească

Bibliotecarii focşăneni au pus cărţi pe scaunele din mijloacele de transport în comun, iar câţiva voluntari, asemeni unei piese de teatru live, au citit fragmente din lucrările unor cunoscuţi scriitori. Aceştia îşi doresc să îi facă pe oameni să renune la calculator în faboarea cărţilor. Mare le-a fost uimirea călătorilor când s-au trezit că pe scaun au o carte pe care o pot răsfoi pe durata călătoriei.„Vai!", a exclamat o doamnă, „numai în străinătate am văzut aşa ceva.  Asta înseamnă civilizaţie!”, a încheiat aceasta. Proiectul “BiblioPovestaşii”, lansat de Biblioteca Judeţeană “Duiliu Zamfirescu” Vrancea, are drept scop promovarea lecturii în spaţii neconvenţionale.

Aşa a luat naştere ideea de a crea biblioteci mobile în mijloace de transport în comun pentru ca oamenii să citească în călătoriile lor, să împrumute cărţile sau să doneze chiar ei cărţi pe care să le citească întreaga comunitate. „În Vrancea avem aproape 100 de voluntari în acest program. Facem foarte multe lucruri frumoase pentru vrânceni, iar acesta este unul dintre ele. Încercăm să aducem cartea mai aproape de oameni, povestea să o aducem în sufletul lor. Şi să le arătăm că prin implicarea membrilor comunităţii , prin voluntariat, avem o şansă  la schimbare, la lectură”, ne-a spus Margareta Tătăruş, coordonatorul proiectului, bibliotecar la Biblioteca Judeţeană “Duiliu Zamfirescu”.

„Prin cultură ne modernizăm”
 

Ideea bibliotecarilor a prins la focşăneni. Dar nu doar aceştia sunt încântaţi, ci şi tinerii voluntari care vor să-i convingă pe focşăneni că un pic de lectură ne ajută să fim mai deştepţi. „Prin cultură ne modernizăm”, a remarcat un cetăţean, după ce a văzut cartea de pe scaunul autobuzului.

Pentru voluntari este în acelaşi timp şi o provocare, pentru că nu este chiar aşa de uşor să citeşti „actoriceşte” într-un microbuz plin de necunoscuţi. „O să citesc o poveste despre un tren care pleacă în zori din Gară. Vreau să îi motivez pe oameni să vină la bibliotecă, să iubească mai mult lectura şi să nu o dispreţuiască” a spus unul din voluntari.  Cât despre motivul pentru care nu se mai citeşte astăzi, unul din voluntari a spus: „Poate că am devenit obsedaţi de calculator”. Proiectul se desfăşoară până în iunie 2015 şi prevede desfăşurarea unor activităţi diverse, prin implicarea bibliotecilor publice din Focşani, Odobeşti, Mărăşeşti, Adjud, Panciu, Broşteni, Gugeşti şi Homocea. Direcţiile. Prima activitate este reprezentată de o campanie de promovare a lecturii în spaţii neconvenţionale, apoi crearea unui club al liceenilor intitulat ”Fără ură prin lectură” care vor participa la debate-uri periodice. Ziarul de Vrancea vă va ţine la curent cu mersul proiectului. (Aurelian IVAN)
Pe platforma webtv a ZdV  puteţi vedea reacţiile focşănenilor după ce au văzut cărţile pe scaunele din mijloacele de transport în comun.

Get your own valid XHTML YouTube embed code

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
victor, acum 1099 zile, 10 ore, 34 minute, 50 secunde
Noutate absoluta, doar acum! Oferta este acum un fenomen, pentru ca tot mai multi oameni s-au convins de seriozitatea noastra! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet citeste integral
Biblioteca Năruja, acum 1099 zile, 11 ore, 54 minute, 8 secunde
Cum spunea un călător din autobuz: „Suntem pe drumul cel bun!!!”...De mii de ori felicitări tuturor!...Vă iubesc și vă apreciez pentru ceea ce faceți.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.