Doi scriitori, soţ şi soţie, gestionează un cenaclu literar-artistic, o editură şi o bibliotecă digitală
Pe malul stâng al pârâului Coza, un afluent năbădăios al Putnei, într-o casă cu tindă ca mai toate casele vechi din Depresiunea Vrancei, agăţată parcă de umărul Munceluşului, dealul din spate acoperit de pini şi deschisă peste pârâu spre lumina livezii de pe coasta unui deal numit Poarta Ţărnii (ce „gură de rai“ toamna, când merele atârnă ca nişte bulgări de soare în ram!), un bărbat şi o femeie au părăsit de câţiva ani Galaxia Gutenberg şi au păşit stelar, cu litera şi gândul, în noua civilizaţie a internetului.
Un cuplu premergător nu se poate naşte decât într-un loc în care soarta a făcut foarte mult rău. Ion Lazăr da Coza (ca „naş“ literar al scriitorului ce poartă azi acest nume mă simt onorat) n-a urmat, din cauza unei maladii, decât cursurile liceale. Constrâns la un univers limitat, s-a adâncit în studiu, explorând magistral spaţiul virtual, dublat de imaginea celui real întipărit în memorie ca pe o peliculă de Oscar, şi s-a dedicat scrisului: un volum de poezii şi două volume de proză scurtă publicate mai demult, pentru ca acum să vină cu un ciclu de poeme, majoritatea portrete sau mici naraţiuni realizate într-un limbaj al vrâncenilor de toată mâna pe care nimeni nu l-a mai reuşit până acum, nici în versuri, nici în proză (gen Marin Sorescu din La Lilieci, fără a-l pastişa).
Rafinament literar în spaţiul virtual 
Însemne culturale, un site pentru creatorii autentici şi cititorii lor.
Se spune că o vioară din lemnul unui brad despicat de fulger are o sonoritate aparte. La fel poate vibrează şi Ion Lazăr da Coza în faţa unui apus de soare magnific, al unui mugur de floare, al unei lacrime care înrourează obrajii unui om. De aceea proza lui este ca apa limpede a pârâului ce străbate satul natal şi-i aduce la poartă murmurul molcom al frazelor rostite cândva de bătrâni.
Lângă el a venit nu de mult timp, devenindu-i soţie, Vasilisia Lazăr-Grădinariu, învăţătoare la bază (meserie pe care o şi practică), dar şi absolventă de studii juridice, născută în şipotele din nordul Moldovei, nu departe de locurile de unde s-au înălţat spiritele lui Eminescu, Ciprian Porumbescu, Enescu. Îndemnul lăuntric de a rămâne alături de un scriitor autentic lipit de malurile Cozei nu a fost întâmplător: Doamna este poetă. Îţi dai seama de harul ei înnăscut citind şi numai poeziile dintr-un elegant e-book. O carte de poezii, fie ea chiar şi pe suport electronic, e ca o oglindă: dacă se priveşte în ea un insensibil, n-are cum să vadă frumuseţea lăuntrică a omului. Mai ales că, pentru a vedea bine, mai întâi închizi ochii şi apoi clipeşti să-ţi dai seama. Poeţii sunt sculptori ai tăcerilor din noi şi numai ascultându-i cu ochii închişi putem visa odată cu ei, când îi deschidem făcând din poezie un leac de întremare atunci când ne zbatem între sacru şi profan.
Uniţi prin poezie
Despre cuplul uman, Biblia vorbeşte încă din primele versete ale Genezei: „Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului“, dar şi-a dat seama că „nu este bine ca omul să fie singur“ şi dintr-o coastă a lui a făcut femeia; pe urmă l-a „lipit de soţia sa“, bărbatul şi femeia devenind astfel „un singur trup“. Îmbrăţişarea totală a unui cuplu, repetată de Brâncuşi pe stâlpii Porţii Sărutului de la Tg.Jiu, o sinteză specifică porţilor sacre indiene, exprimă metafizic atingerea sui-generis dintre divinitate şi lume din timpurile primordiale ale omenirii – susţin indianiştii. Poezia Clipa, dedicată scriitorului Ion Lazăr da Coza, soţul poetei, reia preceptul biblic invers, dinspre femeie spre bărbat: „dimineţile treceau întotdeauna la fel // îmi beam cafeaua / o amestecam cu puţină patimă / apoi îmi spuneam / că asta e fericirea // aşa era cel mai simplu... // apoi mă predam zilei fără condiţii // primeam tristeţile / şi moartea în doze mici / înfrângerile îmi deveneau / iarăşi scadente // dar nu făceam nimic... // mă pierdeam în febra risipirii / oprindu-mă uneori / în aceeaşi intersecţie / pentru a culege / resturile unei vieţi searbăde// într-o dimineaţă ai făcut tu cafeaua // ai picurat un răsărit / şi câteva sensuri // atunci clipa s-a spart // secundele au scânteiat în ceas / clepsidra s-a răsturnat // iar zilele / au început să curgă // altfel...
Iată aşadar doi scriitori autentici învăluiţi în măreţia de veacuri a Munţilor Vrancei, Ion Lazăr da Coza şi Vasilisia Lazăr-Grădinariu, pe care lumea bună a scrisului românesc ar trebui să-i cunoască cel puţin din curiozitate. Site-ul Însemnelor culturale http://insemneculturale.ning.com/ le stă la dispoziţie.
Cenaclu literar-artistic, editură, bibliotecă digitală
În mai 2012, cei doi scriitori au pus bazele unui site, intitulat Însemne culturale, conceput ca un cenaclu literar-artistic online, care în numai doi ani şi jumătate a ajuns la peste 450 de membri – „exact câţi trebuie să fim, lista rămânând deschisă“, scriu fondatorii într-un bilanţ publicat pe site. Numărul e mare, desigur, deşi au fost refuzaţi toţi cei care doreau ca din pagina lor să facă un depozit plin cu „manuscrise aduse de pe internet“, Însemne culturale rămânând doar pentru creatorii autentici şi cititorii lor.
Organizând un site în care şi-au propus slujirea cu credinţă a culturii, artei şi limbii române, fondatorii şi ceilalţi editori au acordat o atenţie deosebită exprimării în scris şi scrierii propriu-zise. „De la apariţia acestui site – se spune în bilanţul amintit –, în mediul online se scrie mai curat româneşte. Se scrie cu diacritice şi cu cât mai puţine greşeli gramaticale, de vocabular şi ortografice. Am luptat şi vom lupta împotriva romfranglezei, a barbarismelor de orice fel. Vom milita ca limba română să nu devină «limba Turnului Babel», acceptând totuşi că o limbă e un sistem viu. Sunt de apreciat acei membri cărora atrăgându-li-se atenţia asupra unor imperfecţiuni găsite în postările lor şi le corijează, apoi merg în manuscrise, dar şi pe celelalte site-uri, unde repară greşelile, refuzând să aplice păguboasa zicere tipic românească «las’ că merge şi-aşa!». De neînţeles e însă atitudinea celor care, deşi greşelile sunt evidente, refuză să le elimine...“
Ionică şi Lisia, cum le spun apropiaţii, se mândresc şi cu Biblioteca digitală, până în prezent având „editate“ online cincizeci de cărţi. Pentru unii, cartea în format electronic a fost un imbold de a o tipări şi clasic, pe suport de hârtie. În legătură cu cele de poezie, se atrage atenţia că volumele digitale cuprind creaţiile unui autor postate la un moment dat şi în ordine cronologică fără a ţine cont de viziunea acestuia asupra întregului, de aceea, pentru editarea tipografică, autorul trebuie să-şi organizeze manuscrisul după anumite principii, cartea „să transmită perfecţiunea cercului şi nu hazardul entropic al liniilor frânte, chiar dacă hazardul are şi el farmecul lui. Până una alta, adevărata carte de vizită a noastră, ca scriitori, rămâne volumul cu ISBN, de aceea sugerăm maximă autoexigenţă când trimitem manuscrisul spre editură. Odată tipărit şi scos în lume, el nu ne mai aparţine şi nu mai putem să-i fim alături pentru a-i scuza şi repara greşelile, devine orfan. Depinde deci de noi dacă «orfanul» străluceşte ori e de doi bani şi aceia calpi“.
Editare de carte pe suport de hârtie
Aşa au editat anul acesta Antologie „Însemne culturale“ cu un titlu incitant – Autograf pentru m(â)ine, în care regăsim 60 de nume de poeţi, prozatori (unii şi poeţi şi prozatori) şi artişti plastici din toată ţara, de la Constanţa la Baia Mare şi de la Iaşi la Timişoara, câţiva rezidenţi în Europa (Austria, Belgia, Germania, Italia, Portugalia) şi cineva chiar peste ocean (SUA). Vârsta lor este de la cei 9 ani ai unui elev din clasa a II-a din Iaşi, debutant deja cu o expoziţie personală de pictură la Turnul Golia, până la 65 de ani ai unei poete.
Dintre grupurile tematice ale site-ului amintim Spune-ţi părerea! (dezbateri), Evenimente culturale (recenzii, cronici literare, lansări de carte, vernisaje), Traduceri, Maxime şi cugetări, Literatură şi artă religioasă, Umor, Poezia de început, Jurnal de călătorie („O călătorie face cât zece cărţi“ – îl citează ei pe Iorga), Eseuri, interviuri, jurnalism literar, Creaţii şi culegeri folclorice, Istorie-Filosofie, Literatură patriotică („A elogia ţara şi locuitorii ei în scrieri literare este un sentiment patriotic, înălţător“) şi nu în ultimul rând, Cultivarea limbii române („Fiind o limbă vie, apar noi şi noi reguli şi reglementări întru folosirea corectă a ei, de aceea este necesar ca toţi să afle astfel de noutăţi, pentru perfecţionarea lor lingvistică“ – conchid ei).
Nu ştim ce impact are iniţiativa şi activitatea acestor oameni atât de inimoşi, dar intenţia lor este mai mult decât lăudabilă. Activând ca un cenaclu online apropiat ca valoare de multe dintre cenaclurile scriitorilor cu operă în bibliotecile publice tradiţionale, întrece deja orice aşteptări. O mână de condeieri s-au ancorat definitiv în nou, gestionând pe internet o mişcare pe care altfel n-aveau cum să o realizeze. Iată cât de benefică este acestă formă de comunicare pentru cei care ştiu să o exploateze...
Prof. Valeriu Anghel
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Educație
Foto | Tradiții și valori ale neamului românesc la Festivalul concurs al elevilor de liceu „Vrancea, plai de dor”, ediția a X-a
De același autor
O focșăneancă a pus „pe jar” pompierii militari și ajuns la UPU cu arsuri
Anunțuri ZdV Premium
Comentarii: 14
Adaugă comentariu
Vasilisia Lazăr-Grădinariu, acum 3376 zile, 19 ore, 6 minute, 23 secunde
Antoaneta, acum 3382 zile, 2 ore, 53 minute, 25 secunde
ana, acum 3397 zile, 21 ore, 57 minute, 20 secunde
Vasilisia Lazăr-Grădinariu, acum 3422 zile, 21 ore, 38 minute, 4 secunde
Stoian A, acum 3423 zile, 16 ore, 7 secunde
da Coza, acum 3423 zile, 15 ore, 45 minute, 57 secunde
Stoian A., acum 3423 zile, 16 ore, 4 minute, 28 secunde
da Coza, acum 3423 zile, 3 ore, 21 minute, 48 secunde
Vasilisia Lazăr-Grădinariu, acum 3423 zile, 15 ore, 17 minute, 19 secunde
da Coza, acum 3423 zile, 16 ore, 13 minute
Dorina, acum 3423 zile, 16 ore, 25 minute, 49 secunde
Vasilisia Lazăr-Grădinariu, acum 3423 zile, 18 ore, 42 minute
Angelina Nădejde, acum 3423 zile, 23 ore, 47 minute, 41 secunde 
