Educație

125 de Tradiţie Cuzistă. Cum am petrecut la zilele colegiului!

Ziarul de Vrancea
26 nov 2014 2031 vizualizări
O boboacă a Colegiului Cuza povesteşte pentru cititorii noştri despre cele opt zile de întâlniri emoţionante între foşti şi actuali elevi ai liceului

Într-o epocă în care învăţământul nu avea prea multe resurse, câţiva profesori inimoşi predau gratuit cursuri unui grup de fete din Focşani. Abia în anul 1921 acest timid început se concretizează cu ajutorul Elizei C. Lupu într-un liceu public. În 1923 clasa I trece în administrarea statului şi, ca o consecinţă a acestui fapt, în 1926 elevii vor învăţa în clădirea oferită de Ministerul Instrucţiunii Publice, actuală locaţie a Colegiului Naţional "Alexandru Ioan Cuza". Numele marelui om politic a fost atribuit şcolii medii mixte, devenind astfel Liceul “Al. I. Cuza”. De atunci şi până acum, au trecut 125 de ani. Pentru a marca momentul aşa cum se cuvine, în perioada 17-25 noiembrie, au avut loc zilele Colegiului. Au fost opt zile de întâlniri emoţionante între foşti şi actuali elevi ai Colegiului. Conferinţele de fizică, politică, franceză, chimie şi matematică au fost susţinute de profesori universitari. O parte dintre aceştia şi-au petrecut cei mai frumoşi ani învăţând în clădirea plină de istorie a Colegiului. Au fost multe amintiri, emoţii şi lucruri noi. Elevii de astăzi s-au putut bucura de o viziune nouă asupra lumii în care trăiesc, a şcolii şi chiar a vieţii.


Arcada construită la intrarea în liceu, unde fiecare elev a putut să lase un mesaj


O altă activitate care a contribuit la înfrumuseţarea acestei sărbători este arcada construită la intrarea în liceu, unde fiecare elev a putut să îşi lase amprenta printr-un mesaj scris, o fotografie sau o mică amintire confecţionată chiar de el.

Cuza şi-a ales bobocii în stil newyorkez

Zilnic au avut loc interesante conferinţe pe diverse teme: fizică, chimie, politică, franceză, matematică, toate urmărite atent de elevii cuzisti. Momentul culminant al acestei săptămâni l-a reprezentat mult aşteptatul Bal al Bobocilor. Spectacolul a avut loc la Cinema Balada şi a ţinut în suspans o sală întreagă. Au avut loc defilările, probele de originalitate, pespicacitate, cultură generală şi, bineînţeles, câteva momente ale organizatorilor.

În perioada 17-21 noiembrie s-au desfăşurat diferite activităţi dedicate celor 125 de ani de la înfiinţarea Colegiului Naţional “Al. I. Cuza”

După clipe de neuitat în care concurenţii şi-au etalat ţinutele, s-au întrecut în mişcări de dans şi au prezentat remarcabil propriile momente, s-au desemnat câştigătorii titlului de Miss şi Mister ai Colegiului Cuza. Norocoşii au fost Luiza Nedelcu şi Teodor Marcu – perechea care a cucerit juriul şi a ridicat sala în picioare prin eleganta, talentul, ambiţia şi curajul de care au dat dovadă. De asemenea, titlul de Miss şi Mister Originalitate le-a revenit Marei Buscă şi lui Iulian Iordache, iar cel de Miss şi Mister Popularitate, Ioanei Ştefan şi lui Vlăduţ Gegea. Balul a avut la baza o idee a unei eleve din clasa a IX-a C. Astfel, întreg spectacolul s-a desfăşurat pe ritmurile melodiilor English man în New York, Welcome to New York şi multe altele, interpretare atât de boboci, cât şi de ceilalţi elevi cuzisti, organizatori şi profesori. După încheierea concursului, momentele frumoase au continuat.

Elevii şi profesorii, o seară împreună

Tradiţia Colegiului Cuza spune că Balul Bobocilor este organizat de elevii de clasa a XII-a. Anul acesta, s-au întrecut pe ei. Pe lângă multele surprize din prima parte a serii, ne-au încântat din nou cu alegerea localului. Pentru că erau siguri că va fi un bal excepţional, au fost prezenţi şi elevi de la clasele a X-a şi a XI-a, care au trăit cu emoţie, alături de noi, bobocii, cele mai frumoase ore. Locaţia a fost decentă, curată, personalul atent şi prompt, mâncarea bună, iar DJ-ul, foarte bine ales, ne-a încântat cu o serie de melodii dansante şi de calitate. Distracţia a fost pe primul loc şi atmosfera a fost întreţinută atât de elevi, cât şi de profesori. Cum fiecare fată a petrecut ore bune căutându-şi ţinuta perfectă, aşa şi băieţii au ales să poarte mândri cămăşi elegante, asortate cu rochia partenerei. Am avut parte şi de momente artistice atractive. Doi elevi talentaţi au prezentat un dans latino de excepţie. Însă nici organizatorii nu au fost mai prejos şi au interpretat cu plăcere şi cu zâmbetul pe buze câteva melodii, care au ridicat până şi profesorii în picioare. (Elena ILARIA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.