Educație

S-a încheiat primul nivel al programului Leadership Autentic Focşani

Ziarul de Vrancea
24 nov 2014 771 vizualizări
27 de adolescenţi vrânceni au fost selecţionaţi în cadrul acestui program

Primul nivel al programului Leadership Autentic, destinat formării de tineri lideri, s-a derulat zilele trecute la Focşani. Prima ediţie a acestui program a fost găzduită de Colegiul Naţional „Cuza” şi a reunit 27 de adolescenţi de la Colegiul Naţional „Unirea”, Colegiul Naţional „Cuza”, Liceul Pedagogic „Spiru Haret”, Liceul Teoretic „Emil Botta” Adjud, care au primit o bursă în urma înscrierii. Cursul a fost susţinut de Mihai Tuţu, trainer al Fundaţiei Leaders, ajutat de membri ai fundaţiei: Ionuţ Grama, Ştefan Alixandru şi Andrei Sbârnea. Tinerii au avut ocazia să asimileze, pe parcursul a două zile de curs, informaţii care i-au ajutat să se cunoască mai bine, prin module precum bazele leadershipului, valori, viziune, comunicare, puse în practică prin prisma unor metode de educaţie non-formală: crearea unor situaţii specifice şi ieşirea din zona de confort.

La curs au participat şi doi invitaţi speciali, care reprezintă exemple de lideri: Alexandru-Ştefănuţ Munteanu, fost preşedinte al Consiliului Naţional al Elevilor, şi Robert Csergo, din cadrul Departamentului de Cercetare şi Dezvoltare din cadrul Ministerului Mediului, care le-au împărtăşit tinerilor din experienţa de viaţă acumulată. „Ceea ce este frumos la acest curs este că elevii au ocazia să înveţe noţiuni care nu sunt aprofundate prin programa şcolară. Pe lângă toate lecţiile de matematică şi limba română, reuşim să lucrăm cu aceşti tineri sclipitori şi pe partea de softskills, într-o manieră practică şi interactivă. Îi ajutăm să se descopere pe ei înşişi ca oameni şi să îi înţeleagă mai bine pe cei cu care trebuie să comunice sau cu care trebuie să se coordoneze şi să lucreze. Iar pentru implicarea lor, îi felicit şi îi încurajez să nu renunţe niciodată la curiozitate!”, a declarat Mihai Tuţu, la sfârşitul primului nivel Leadership Autentic. Tinerii se pregătesc pentru al doilea nivel al programului ce va avea loc în zilele de 13-14 decembrie şi va cuprinde module de comunicare în scris, public speaking şi echipă, dar şi interpretarea rapoartelor obţinute în urma accesării celei mai performante unelte de orientare în carieră pentru liceeni, Jackson Vocational Interest Survey. Programul Leadership Autentic este o iniţiativă a Fundaţiei Leaders şi are loc anual în peste 15 licee la nivel naţional. Leadership Autentic este un program susţinut de Ministerul Educației Naţionale. (Z.V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.