Revista Nota Bene, un loc al împlinirii şi al despărţirii
Revista este deschisă de un editorial al profesorului Paul Spirescu intitulat “S.O.S. – salvaţi cărţile!”, în care acesta îşi îndeamnă cititorii să se gândească unde le este locul într-o societate dominată de internet. Profesorul de religie Ioan Cătălin Buchidău le deschide ochii tinerilor către comoara spirituală oferită de biserică, iar absolventa clasei a XII-a B, Loredana Enachi scoate la iveală aspecte mai puţin cunoscute despre cel al cărui nume îl poartă unitatea de învăţământ: Emil Botta. În noul număr al revistei mai pot fi citite: un articol despre teoria astronautului antic, sfaturi despre modul în care să alegi un film bun dar şi un interviu cu Ştefania Diaconu, studentă în anul II în Elveţia care îi învaţă pe liceeni cum să se pregătească să studieze în străinătate. Nu lipsesc creaţii ale tinerilor liceeni talentaţi. “Revista îşi propune să fie deopotrivă un loc al împlinirii şi al despărţirii; al împlinirii pentru cei ce cred că prin scrisul lor pot să clarifice aspecte ce se lasă mai greu de înţeles de simţul comun; al despărţirii de cei care trăiesc într-un continuu prezent. În fond care-i menirea acestei noi serii a revistei, se poate întreba potenţialul cititor deopotrivă cu cei ce au redactat-o? Mai întâi de toate menirea constă în a fi o poartă spre noi înşine şi spre lume. Ambele se vor împlini una în cealaltă pentru a arăta clipei cea iute trecătoare că ne sustragem zădărniciei, spiritului de turmă, unei existenţe gregare ce apoteozează pseudovalorile unei tern şi etern aici şi acum”, se arată pe site-ul liceului adjudean. Colectivul redacţional este format din profesorii Valentin Dogaru şi Adriana Diaconu, împreună cu elevii Mihai Petrean şi Alexandra Matei. Revista are numeroşi colaboratori din rândul elevilor şi cadrelor didactice. (M. V.)