Educație

Modificări în Contractul Colectiv de muncă din învăţământ

Ziarul de Vrancea
17 nov 2014 1364 vizualizări
Noul contract va fi discutat săptămâna aceasta de către cele două sindicate din învăţământul vrâncean şi apoi negociat cu Inspectoratul Şcolar

Noul Contract Colectiv de Muncă din învăţământ aduce o serie de modificări pentru cei care lucrează în sistemul de educaţie. Astfel, cadrele didactice vor beneficia de o zi liberă în plus de Paşte, spor de stabilitate de 15% inclus în salariul de bază pentru cei cu vechime de peste 10 ani neîntreruptă în învăţământ şi pauză prelungiă cu 5 minute pentru personalul didactic auxiliar şi personalul nedidactic. Sporul pentru lucrul în zilele de repaus săptămânal/sărbătoare legală este compensat – în cazul neacordării, de două zile libere pentru fiecare zi lucrată în cele de repaus. O zi liberă pe an se acordă şi pentru îngrijirea copilului, dacă se aduc dovezi medicale în acest scop şi dacă se completează o declaraţie pe propria răspundere că soţul sau soţia nu a cerut respectiva zi liberă. În noul Contract reapare cumulul de funcţii, dar sunt prevăzute şi o serie de drepturi pentru dirigenţie precum şi pentru doctoranzii din învăţământ. „Personalul didactic auxiliar şi personalul nedidactic au dreptul la o pauză de masă de 20 minute, care se include în programul de lucru, faţă de 15 minute în contractul anterior. Un alt drept câştigat este o zi liberă în plus, ce-a de-a treia zi a sărbătorilor pascale, faţă de contractul anterior, care prevedea doar prima şi a doua zi de Paşti. Personalul didactic şi didactic auxiliar cu o vechime efectivă neîntreruptă în învăţământ de peste 10 ani beneficiază de un spor de stabilitate de 15% inclus în salariul de bază”, transmite preşedintele SIP-FEN Vrancea, Paulina Roşcan. Aceasta a mai precizat că se va întâlni, la începutul acestei săptămâni, cu liderul SLI Vrancea, Emil Tudor, pentru a stabili forma finală a contractului la nivel de judeţ, ce va fi discutat în Comisia Paritară, şi apoi negociat cu actuala concucere a Inspectoratului Şcolar Judeţean Vrancea. (M. VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.