Peste 2 mii de liceeni admişi în programul “Bani de liceu”
Pe unităţi de învăţământ, cei mai mulţi beneficiari ai acestei burse provin de la Colegiul “Gh. Balş“ Adjud – 262, de la Colegiul “Valeriu D. Cotea” Focşani – 202, de la Liceul “Simion Mehedinţi” Vidra – 191, Colegiul “Gh. Asachi” Focşani – 144, Liceul Teoretic “Emil Botta”Adjud – 143. Programul “Bani de liceu” a fost iniţiat în urmă cu zece ani şi este destinat elevilor cu situaţie materială precară. Valoarea bursei este de 180 lei, de acest ajutor putând beneficia elevii care provin din familiile ale căror venituri medii brute, pe membru de familie, în ultimele trei luni dinaintea celei în care a fost depusă cererea, au fost de cel mult 150 de lei. De aceste venituri beneficiază şi elevii aflaţi sub o măsură de protecţie sau aflaţi sub tutelă ori curatelă. La stabilirea venitului brut se iau în calcul doar veniturile cu caracter permanent, respectiv salariile, veniturile din activităţi independente, pensia alimentară, pensia, pensia de urmaş, chiriile, dividendele, alocaţia de plasament, tichetele de masă şi tichetele cadou. La fel ca anul trecut, au existat şi criterii care au stat la baza departajării elevilor consideraţi eligibili pentru această bursă: domiciliul (având prioritate elevii din mediul rural), statutul juridic (au prioritate orfanii, urmaşii eroilor revoluţiei, persoanele cu anumite boli) media generală a anului şcolar precedent şi numărul de absenţe nemotivate înregistrate de solicitant. Lista beneficiarilor vrânceni poate fi accesată la adresa http://banideliceu.edu.ro/Rapoarte2014/beneficiar/VN/index.html . (M. V.)














