Educație

VIDEO!!!"Focşăneanca", piesă compusă de Florentin Delmar, cântată aseară în premieră

Ziarul de Vrancea
7 nov 2014 2274 vizualizări
O piesă compusă în urmă cu 45 de ani de compozitorul vrâncean Florentin Delmar a fost interpretată pentru prima dată aseară, pe scena Ateneului Popular din Focşani.

Partitura piesei “Focşăneanca” a fost descoperită de curând de Liviu Topală de la Ateneu care i-a înmânat-o lui Horia Moculescu, acesta cântând-o aseară în premieră, împreună cu toţi concurenţii ediţiei 39-a festivalului.


“Este o piesă în primă audiţie, care nu a fost înregistrată vreodată şi pe care am aranjat-o ca să sune la nivelul anului 2014”, a precizat Horia Moculescu.

Directorul Ateneului, Valentin Gheorghiţă, a dezvăluit că ediţia de anul viitor a festivalului, care va purta numărul 40, va fi una aniversară şi se va desfăşura pe parcursul a trei zile, una dintre ele fiind dedicată pieselor compozitorului Florentin Delmar.

Adriana Gavrilă din Călăraşi,  în rochie neagră, câştigătoarea trofeului Festivalului “Florentin Delmar” 2014

 Trofeul festivalului din acest an i-a fost acordat Adrianei Gavrilă, de 22 de ani din Călăraşi, care a intrat în posesia unui premiu în bani în valoare de 4.000 de lei. "Mulţumesc membrilor juriului şi dumneavostră, publicului, pentru că aţi empatizat la fiecare emoţie a noastră. Ne vedem la anul, în recital", a precizat câştigătoarea trofeului, după ce a primit trofeul de la câştigătorul ediţiei anterioare, Ioan Bîgea, şi de la viceprimarul Focşaniului, Marius Iorga.

Adriana Gavrilă a primit o iconiţă de o persoană din public pentru a-i purta noroc. Premiul special pentru interpretarea unei piese Delmar, în valoare de 3.000 de lei, i-a fost acordat lui Cristian Prăjescu din Roman, premiul I, în valoare de 2.500 lei, i-a revenit lui Alexandru Tărâţeanu din Cernăuţi, premiul II, în valoare de 2.000 lei, a fost câştigat de Elena Cristian Petcu din Bucureşti, iar premiul, III în valoare de 1.000 lei, a fost câştigat de Andreea Claudia Dumitriu din Bucureşti. (M. VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
cetateanu'', acum 3428 zile, 9 ore, 27 minute, 19 secunde
Un festival putin promovat si prea nostalgic.Munca corifeilor Marius Teicu,Horia Moculescu ce vor promovarea muzicii romanesti e de admirat,dar totul se transforma.Bunicii muzicii usoare ar trebui sa citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.