VIDEO!!! Cei mai frumoşi boboci de la Colegiul “Cotea” şi Liceul de Arte
Cinci au fost probele pe care concurenţii le-au susţinut, acestea fiind presărate cu momente de beatbox sau folclor, în care artişti au fost elevi ai Şcolii Vulturu. Juriul, format din cadre didactice, elevi şi reprezentanţi ai sponsorilor, şi condus de directorul adjunct al colegiului, Carmen Oprea, a apreciat apariţia scenică a fiecărei perechi, în final alegându-i Miss şi Mister pe Ionelia Hîrju şi Vlad Ciubotaru. Activităţile dedicate zilei Colegiului “Valeriu D. Cotea” continuă azi la nivelul unităţii cu un cerc de lectură, concursuri interactive, expoziţii, realizarea unor experimente din electricitate, optică, termodinamică şi mecanică, un cerc de engleză şi un club de patrimoniu. De la ora 10,00 se deschid porţile colegiului pentru toţi cei care doresc să păşească în această unitate de învăţământ. (M. V.)
“BALada Artiştilor” la Teatru

Balul Bobocilor a fost deschis de un vals al perechilor



Şi elevii Liceului de Arte “Gh. Tatarescu” au organizat aseară Balul Bobocilor 2014, locaţia aleasă fiind Teatrul Municipal. “BALada Artiştilor” a reunit şapte perechi care au înlocuit proba de prezentare a rochiei de seară cu cea a... costumului popular. Proba de originalitate a scos la iveală talentul din fiecare tânăr concurent, iar juriul, condus de directorul Diana Tăicuţu, a punctat fiecare evoluţie. Titlurile de Miss şi Mister Boboc 2014 le-au fost acordate elevilor Bianca Balaci şi Dorinel Vardianu care s-au dovedit a fi şi preferaţii publicului. Imagini de la Balul Bobocilor de la Arte puteţi urmări pe pagina de web tv a ZdV.














