Educație
A decedat tatăl inspectoarei adjuncte de la IŞJ
29 oct 2014
1668 vizualizări
Tatăl inspectoarei generale adjuncte a Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ), Luminiţa Balaban, a decedat ieri noapte după o grea suferinţă, la varsta de 87 de ani.
Radu Nedelcu a fost internat în mai multe rânduri la Spitalul Judeţean, iar ultima dată la finele săptămânii trecute, când a fost transferat în secţia de terapie intensivă. Trupul neînsufleţit al acestuia va fi depus la capela Bisericii Sfinţii Voievozi din strada Garofiţei din Focşani, unde slujeşte părintele Ionel Ene. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 1 noiembrie, la orele prânzului. Radu Nedelcu a avut doi copii: Luminiţa Balaban, care este profesor la Colegiul Auto şi ocupă în prezent funcţia de inspector adjunct al IŞJ din partea PSD, al cărui consilier local este, şi Florin Nedelcu, care se află în biroul de conducere al PNL Vrancea. În ultima vreme Luminiţa Balaban a fost vizibil afectată de problemele de sănătate ale tatălui, care s-au acutizat în ultimul an. Colegii de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea sunt alături de inspectorul şcolar general adjunct Luminiţa Elena Balaban, în momentul dureros al despărţirii de tatăl său. Dumnezeu să îl ierte şi să îi vegheze odihna! (Z.V.)
Ziarul de Vrancea nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.