Educație

Foto Memorial! Strămutarea osemintelor Ecaterinei Teodoroiu, Focşani 1921

Ziarul de Vrancea
26 oct 2014 8079 vizualizări
in Capela Militară, care a fost resfinţită duminică, au fost ţinute timp de o noapte osemintele Ecaterinei Teodoroiu, în drumul lor spre Târgu Jiu u cercetătorul Daniel Siegfriedsohn a publicat zilele trecute mai multe fotografii de la ceremonia ţinută la Focşani în zilele de 5/6 iunie 1921 u e posibil ca profesoara Elena Stoiciu să fi avut o contribuţie la salvarea Capelei Militare spunându-le comuniştilor, care deja o visau demolată, că aceasta a adăpostit osemintele “Eroinei de la Jiu” u "cred că povestea cu Ecaterina Teodoroiu a schimbat soarta lăcaşului de cult”, ne-a spus Elena Stoiciu.

Ecaterina Teodoroiu este probabil cea mai marcantă figură feminină a Armatei Române. Intrată ca soră medicală în Primul Război Mondial, aceasta avea să lase trusa medicală în favoarea armelor. După mai multe fapte de vitejie şi avansarea ei în grad de sublocotenent, moare pe front în zona Varniţa/Muncelu în august 1917. Trupul ei este înmormantat în Poieni, comuna Fitioneşti, iar circa patru ani mai târziu osemintele îi sunt strămutate în Târgu Jiu, localitatea de origine a eroienei. În drumul spre locul natal, sicriul cu osemintele celei care îşi dăduse viaţa pentru România la doar 23 de ani a trecut şi prin Focşani.

La strămutarea osemintelor au participat sute de focşăneni

Carul mortuar era tras de şase cai, aşa cum au cerut organizatorii evenimentului

 

 

Iată că evenimentul, prea puţin cunoscut în Focşaniul zilelor noastre, a fost imortalizat în mai multe fotografii, acestea fiind scoase la lumină de cercetătorul Daniel Siegfriedsohn. “La patru ani de la moartea Ecaterinei, în 4 iunie 1921, osemintele acesteia au fost deshumate şi transportate la Târgu Jiu, unde, pe 9 iunie, au fost depuse în cavoul din faţa Primăriei. În 8 iunie, Capitala ţării a dat onoruri militare osemintelor eroinei sublocotenent Ecaterina Teodoroiu, care străbătuseră traseul Focşani-Bucureşti-Râmnicu Sărat-Buzău-Ploieşti. În gările acestor oraşe, vagonul naţional rezervat eroinei a fost întâmpinat cu pietate şi recunoştinţă. (…) Aceste fotografii document ce înfăţişează ceremoniile din Focşani după deshumarea eroinei Ecaterina Teodoroiu pentru a fi transportată pe meleagurile natale la Târgu Jiu, le-am descoperit în arhivele din Bucureşti acum câţiva ani. Este pentru prima dată când le fac publice!”,

Ecaterina Teodoroiu într-o fotografie din colecţia Muzeului Militar “Regele Ferdinand”

 

 scria zilele trecute pe contul său de Facebook pasionatul de istoria României. “De-a lungul anilor am cercetat arhivele mai multor instituţii din Bucureşti. Am scos tot ce am găsit, sute şi mii de cote. În Muzeul Militar «Regele Ferdinand» din Bucureşti am dat în registre şi de cote în care era scris numele Ecaterinei Teodoroiu. Astfel am reuşit să descopăr aceste fotografii unice!”, ne-a spus Daniel Siegfriedsohn. Fotografiile, opt la număr, surprind aspecte din interiorul Bisericii “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Focşani, dar şi din zona gării.

Mai exact, este vorba de două fotografii făcute dinspre gară spre oraş, ocazie cu care pe lângă alai se văd şi două case din Focşanii demolaţi. De asemenea, o altă fotografie surpinde sicriul când era pregătit să treacă prin gară pentru a fi ulterior urcat în vagon. Pozele datează de pe 5/6 iunie 1921.

Capela Militară, salvată de Ecaterina Teodoroiu?

Profesoara Elena Stoiciu, focşăneancă de mai multe generaţii, ne-a spus că imediat după cutremurul din 1977 Capela Militară în care au fost depuse osemintele Eroinei de la Jiu ar fi putut fi demolată. Aceasta fusese însărcinată de Comitetul de Cultură Judeţean să facă mozaicul de pe faţada Cinema Balada, iar după ce a prezentat varianta ei la nivel local a fost trimisă la autorităţile centrale pentru aprobare. “În acele vremuri se făcea economie la tot, astfel încât autorităţile locale mi-au dat şi documentaţia Capelei Militare, care a fost puternic afectată de seism. Ţin minte că turla era dată jos şi nu se atingea nimeni de biserică. Când am ajuns la Bucureşti le-am spus celor care urmau să hotărască dacă o demolează sau nu că e monument istoric şi că în biserică au fost ţinute osemintele Ecaterinei Teodoroiu. În documentaţie nu scria nimic legat de acest aspect, dar eu ştiam de la bunica mea paternă. Ea îmi povestise cum osemintele eroinei au stat o noapte în biserică şi cum focşănenii au venit să aprindă lumânări în memoria ei. N-am spus nimic de familia Robescu, de ctitorii bisericii. Comuniştii abia aşteptau să nu mai fie nimic la bulevard, dar cred că povestea cu Ecaterina Teodoroiu a schimbat soarta lăcaşului de cult”, ne-a spus Elena Stoiciu. Deşi îşi câştigase gloria cu multă vreme înainte de venirea comunismului la putere, aparatul de propagandă al PCR s-a folosit din plin de imaginea “Eroinei de la Jiu”. Acesta este motivul pentru care figura Ecaterinei Teodoroiu a rămas puternic lipită de regimul de tristă amintire. (S. TUDOSE)

Slujbă de sfinţire la Capela Militară


Credincioşi stând la coadă pentru a se închina în biserica resfinţită

Duminică, biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Focşani a fost resfinţită, într-o slujbă oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Biserica a fost ctitorită în anul 1815 de marele serdar Constantin Dinică Robescu. În 1899, urmaşul familiei, Ioan Robescu, a donat locaşul de rugăciune Garnizoanei Focşani, devenind astfel capelă militară. Biserica a funcţionat cu acest statut până în 1948. În urma degradării provocate de cele două mari cutremure, din 1948 şi 1977, sfântul locaş a fost renovat în totalitate. "Prin osteneala preotului paroh Costică Popa şi cu sprijinul enoriaşilor, au fost refăcute acoperişul şi faţada exterioară, iar în interior, pictura a fost restaurată, pardoseala înlocuită şi Sfânta Masă refăcută din marmură", se arată într-un comunicat al Arhiepiscopiei. Credincioşii au stat la rând toată după amiaza de ieri pentru a se închina în biserică şi mai ales pentru a trece prin Sfântul Altar, aşa cum este tradiţia ortodoxă, ocazie cu care au primit târnosania (bucăţele de pânză înmuiată în sfântul mir, ceară şi apă de trandafir), aghiazmă şi anafură. Cei care nu au reuşit să treacă ieri prin Sfântul Altar sunt aşteptaţi şi astăzi, 27 octombrie, între orele 12.00 – 17.00, după cum a anunţat preotul paroh Costică Popa. (S. V.)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
gherghisanu, acum 3461 zile, 11 ore, 13 minute, 3 secunde
Am mai scris si saptamana trecuta despre persoana care a salvat de la demolare " biserica Capela Militara " aceasta persoana a fost doamna Leopoldin Balanuta fica regretatului preot Balanuta citeste integral
Cititoru`, acum 3461 zile, 16 ore, 36 minute, 27 secunde
Felicitari pentru articol! S-auzim de bine!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.