Educație

Expoziţie personală a tânărului Vlad Constantin la CCD

Ziarul de Vrancea
24 oct 2014 2767 vizualizări
Talentul acestuia este unul deosebit, cu atât mai mult cu cât nu ia lecţii în domeniu, lucrările sale fiind doar o transpunere a sufletului său

Zilele Casei Corpului Didactic “Simion Mehedinţi” s-au încheiat ieri prin vernisarea unei expoziţii personale a tânărului pictor Vlad Gabriel Constantin. Elev în clasa a VIII-a la Şcoala “Ion Basgan”, acesta nu se află la prima expoziţie. De altfel, cea de ieri este a doua expoziţie găzduită de CCD, după o alta vernisată la Biblioteca Judeţeană. Expoziţia actuală surprinde însă prin cromatica vie şi blândă, asemeni sufletului tânărului, după cum remarca unul dintre profesorii prezenţi la eveniment. Expoziţia cuprinde 32 de lucrări realizate în ultimii ani, tematica abordată fiind diversă. Deşi mărturiseşte că îi place natura, ceea ce se şi observă din lucrările expuse, tânărul pictor a abordat şi portretul. “Mă inspir din natură, mă mai uit la poze şi îmi mai vin idei, iar orice culoare care îmi place o aplic pe pânză”, ne-a spus Vlad Constantin. Talentul său este unul deosebit, iar cine i-a văzut lucrările a fost convins că pentru a le realiza a studiat mult. “Nu i-au lecţii, ci pur şi simplu pictura mă linişteşte”, ne-a mai spus micul pictor.

"Să-l sprijinim nu doar cu vorbe frumoase"

Vlad desenează de mic, iar în gimnaziu a descoperit pictura în ulei, datorită profesoarei Elena Stoiciu. Expoziţa vernisată ieri a surprins şi prin faptul că pentru prima dată Vlad Constantin a abordat tema portretului. “Am venit să văd cum a crescut Vlad şi împreună au crescut frumos, şi el şi creaţia lui. Revăd aici multe dintre temele abordate până acum dar şi altele noi, îndrăzneala artistului tânăr. Sunt perfect de acord cu cei care au spus că îi prevăd un viitor frumos.

Depinde de el dar şi de noi care trebuie să-l sprijinim nu doar cu vorbe frumoase. Eu am acasă două dintre lucrările lui pentru că am găzduit şi noi una dintre expoziţiile lui şi am această plăcere de a-mi bucura privirea pe ceva ce vine din sufletul lui”, a spus directorul Bibliotecii Judeţene, Teodora Fântânaru, prezentă la vernisaj.

La eveniment au fost prezenţi mulţi dintre colegii săi de şcoală, unii din clasele mai mici, care îl consideră deja un exemplu de urmat. Tânărul pictor ne-a mărturist că şi-ar dori să urmeze cursurile unui liceu de arte şi apoi ale unei facultăţi în domeniu, dar iubeşte la fel de mult ideea unei cariere în medicină. “Mi-aş dori să merg la Arte, dar nu cred că o voi face. Îmi place foarte mult chimia şi aş vrea să merg la biochimie. Mi-ar plăcea să lucrez într-un laborator sau să devin medic", ne-a mai spus tânărul pictor din Găgeşti. (M. VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
, acum 3441 zile, 19 ore, 20 minute, 55 secunde
felicitari talentat multa putere de munca si parintilor sa-l poata sustina mai departe
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.