DUMINICA A XXX-A DE PESTE AN:Care este lucrul cel mai important în viaţa unui om?
Evanghelia acestei duminici ne informează că a fost solicitat şi Isus să-şi dea părerea, să ia poziţie în această problemă atât de fierbinte, atât de dezbătută: "Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă în Lege?" Pentru un popor care-şi punea în păzirea Legii (lui Dumnezeu) idealul suprem şi valoarea cea mai înaltă a vieţii, această întrebare echivala cu a cere (în termeni moderni) să i se spună: Care este lucrul cel mai important în viaţa unui om? Răspunsul lui Isus pare foarte simplu: "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, şi din tot cugetul tău. Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Iar a doua este asemenea acesteia: să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci este cuprinsă întreaga Scriptură: toată Legea şi Profeţii".
Dintre cuvintele pe care le folosim în limbajul cotidian, iubirea ocupă unul din locurile de frunte. Îl găsim în textele cântecelor, în dialogurile din film, în discuţiile tinerilor, în conversaţiile adulţilor. Pronunţăm atât de des şi atât de uşor acest cuvânt, încât este greu să-l mai luăm în serios. A devenit aproape imposibil să dăm un sens precis cuvântului iubire. Cine o vede foarte uşoară, cine o banalizează, cine o consideră o realitate pe care o întâlneşti sau o cumperi, cine nu tremură când o descoperă, riscă să nu o cunoască niciodată. Din păcate pentru mulţi, această realitate minunată dar şi teribilă, rămâne doar un cuvânt, un concept, o senzaţie, un fel de boboc, care nu reuşeşte niciodată să se dezvolte. Mulţi vor să cunoască acest sentiment nobil, dar se împotmolesc în mlaştina instinctelor, şi acolo iubirea se stinge.
Astăzi Mântuitorul ne învaţă ce înseamnă adevărata iubire. În primul rând, El aşează iubirea de aproapele alături de iubirea de Dumnezeu. Aşa ceva nu se mai auzise. Cele două porunci sunt egale, cele două iubiri sunt inseparabile, una nu poate exista fără cealaltă. Porunca iubirii aproapelui nu se pierde printre celelalte porunci secundare, de mică importanţă. A doua poruncă este ca şi cea dintâi. Sfântul Ioan, în prima sa scrisoare, dezvoltă această învăţătură a lui Isus: „Dacă zice cineva: „Eu îl iubesc pe Dumnezeu” şi îl urăşte pe fratele său este un mincinos. Căci cine nu îl iubeşte pe fratele său pe care îl vede, cum poate să-l iubească pe Dumnezeu pe care nu îl vede. Aceasta este porunca pe care o avem de la el: cine îl iubeşte pe Dumnezeu, îl iubeşte şi pe fratele său” (In 4,20-21). În al doilea rând, ne oferă şi o măsură a acestei iubiri: din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău, ca pe tine însuţi.
Această iubire o putem practica cu toţii, este universală. Nu este o iubire pe care unii, cei bogaţi şi sănătoşi pot să o ofere, iar ceilalţi, cei săraci şi bolnavi, doar să o primească. Toţi o pot oferi şi o pot primi. În plus, este ceva foarte concret. Este vorba de a începe să privim cu alţi ochi situaţiile şi persoanele din viaţa noastră. Cum? Simplu: aşa cum am vrea ca Dumnezeu să ne privească pe noi! Cu o privire tolerantă, iertătoare, binevoitoare, înţelegătoare…
Răzvan Mătăşel-Preot vicar Biserica Romano-Catolică Sfinții Apostoli Petru şi Paul din Focşani