Educație

Terenul de sport de la “Cuza”, mai scump cu 5 mii de euro

Ziarul de Vrancea
22 oct 2014 876 vizualizări
Firma care susţine financiar reabilitarea terenului de sport a suplimentat bugetul alocat iniţial cu 50%

Compania Holcim Romania care a anunţat că va realiza un teren de sport modern la Colegiul Naţional “Cuza” din Focşani a mărit valoarea premiului cu 50%. Astfel, suma alocată iniţial, de 10.000 de euro, a devenit acum de 15.000 de euro, lucrările urmând să fie demarate în cel mai scurt timp. Reprezentanţii companiei Holcim au fost la Focşani unde au vizitat terenul de sport care urmează să fie reabilitat pentru a realiza proiectul în baza căruia ar urma să se realizeze lucrarea. “Au venit, au văzut, au angajat o firmă din Tîrgu Mureş care ar urma să realizeze lucrarea, dar au ajuns la concluzia că banii nu ajung. Se punea problema iniţial să se solicite şi contribuţia consiliului local, dar au revenit şi ne-au anunţat că majorează valoarea premiului la 15.000 de euro. Din câte am înţeles, va fi realizat un teren profesionist care va avea termen de garanţie 6 ani, cu beton, iar pe deasupra fiind aşezat un material artificial fabricat în SUA”, ne-a declarat directorul Colegiului Naţional “Cuza”, profesorul Marius Poll. Potrivit acestuia, terenul care ar urma să fie realizat în cel mai scurt timp va fi unul de baschet. Terenul de sport de la CNC va fi reabilitat ca urmare a câştigării unei competiţii naţionale iniţiate de compania Holcim Romania, care a constat în strângerea a cât mai multor like-uri pe pagina de Facebook a acesteia. Concursul, intitulat “Teren de sport de 10.000 de euro”, a devenit “Teren de sport de 15.000 de euro”. Premiul va fi atribuit pe baza unui contract de sponsorizare încheiat între organizator şi Colegiul “Cuza”, iar “pe parcursul şi la finalul activităţii de reabilitare a terenului de sport organizatorul, împreună cu agenţia, vor realiza mai multe materiale foto/video cu terenul de sport înainte şi după construcţie, cât şi etape din evoluţia realizării lui în scopul mediatizării concursului”, după cum se arată în regulamentul competiţiei. Terenul de sport din curtea Colegiului “Cuza” nu a mai fost asfaltat de 20 de ani. Elevii îşi desfăşoară orele de educaţie fizică în curtea liceului, pe un teren cu denivelări, existând oricând riscul unei accidentări grave. (M. VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.