Educație

Începe vaccinarea în şcolile de la ţară

Raluca Manolache
19 oct 2014 735 vizualizări
Elevii care învaţă la oraş nu vor fi vaccinaţi în acest moment din lipsa serului

Campaniile de vaccinare şcolare încep doar la ţară. În perioada 20 – 31 octombrie este programată vaccinarea antirujeolică - antirubeolică - antiurliană (RRO) la clasa I, dar din lipsa serului, doar elevii din mediul rural vor fi imunizaţi în acest moment. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vrancea a luat decizia ca cele 2.000 doze de vaccin, aflate pe stoc, să ajungă în mediul rural şi vaccinarea copiilor din oraşe să se amâne pentru ianuarie 2015. Aceasta pentru a nu exista dificultăţi cu privire la distribuirea serului în sezonul rece. Tot în această săptămână, se va distribui serul necesar pentru vaccinarea antipoliomielitică (VPI). Campania de imunizare este programată în perioada 10 – 21 noiembrie, dar şi de această dată serul va fi folosit doar la copiii în vârstă de 6 ani (clasa pregătitoare). Acest vaccin se face şi la clasa II (8 ani), dar DSP nu dispune de întreaga cantitate de vaccin. De altfel, DSP Vrancea a trimis Centrului Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile necesarul de vaccin pentru derularea în bune condiţii a acestei acţiuni, dar până în acest moment nu s-a primit niciun răspuns. S-au solicitat, pentru campaniile de vaccinare şcolare, 8.200 doze de vaccin. “Aceste campanii de vaccinare se adresează tututor copiilor de varstă eligibilă, şcolarizaţi şi neşcolarizaţi. Vaccinarea copiilor neşcolarizaţi se va efectua prin intermediul cabinetelor medicilor de familie. Între două administrări succesive ale aceluiaşi tip de vaccin se va păstra un interval minim de 28 de zile. Reacţiile adverse vor fi investigate şi raportate în conformitate cu metodologia de supraveghere”, spun oficialii DSP Vrancea.  (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.