Educație

Lansare de carte, premieri şi felicitări la Panciu

Ziarul de Vrancea
17 oct 2014 1554 vizualizări
Scriitorul Culiţă Ioan Uşurelu a fost în centrul atenţiei ieri, la Casa de Cultură din Panciu, cu ocazia împlinirii a 70 de ani, după cum anunţă primăria locală, instituţie care l-a sprijinit financiar pentru a-şi lansa ultimul volum chiar de ziua sa.

Apărut cu bani publici, volumul „Opera Omnia“ reuneşte cărţile publicate de scriitor în ultimii ani, „Suplinitorii“, „Cerşetori în loden“, „Jurnalul unui singuratic“, „Multum in parvo“, „Conacul dintre vii“, „Convorbiri esenţiale“ şi „Joc în timp“. Uşurelu s-a inspirat din marii autori şi a decis să-şi reunească lucrările într-un singur volum, un cadou pe care şi l-a făcut la împlinirea celor 70 de ani. La lansare au participat, pe lângă public local şi elevi de liceu, scriitorii Liviu Ioan Stoiciu, Florentin Popescu, Ion Prăjişteanu, Viorel Dinescu, Paul Spirescu, Gheorghe Neagu sau criticul literar Ioan Necula.

În cadrul evenimentului, Uşurelu a acordat câteva diplome scriitorilor locali, dar şi câştigătorilor Festivalului de Creaţie „Vrancea Literară 2014“ , pe care îl patronează revista pe care o editează, „Salonul Literar“. Printre aceştia s-a numărat scriitoarea pănceană Mariana Rogoz Stratulat, care a primit Premiul II pentru volumul „Foc şi apă“, editat tot cu sprijinul Primăriei. De asemenea, a fost premiat şi poetul focşănean Hristache Lungu, pentru volumul de versuri „Cartea Inimii“. După organizarea acestui eveniment, primarul păncean Iulian Nica ar putea fi luat cu asalt şi de alţi autori, care au nevoie de finanţări pentru publicarea unor lucrări. (Z. V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
Pentru "ana", acum 3469 zile, 12 ore, 31 minute, 10 secunde
Da, aveti dreptate! "Vi se pare!" Este înr-adevăr regretabil că autori de certă valoare, scriitori adevăraţi, nu au parte nici înainte, nici după moarte de "OPERA OMNIA" citeste integral
ana, acum 3469 zile, 22 ore
Am participat la evenimentul de la Panciu si mi se pare ca tonul si termenii folositi de Ziarul de Vrancea in prezentarea acestei stiri nu sunt la inaltimea manifestarii culturale respective .
da Coza, acum 3470 zile, 18 ore, 32 minute, 25 secunde
Felicitări tuturor, dar mai ales tânărului septuagenar!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.