Militarii pot învăţa engleza dacă îşi doresc o carieră de succes
„Vrei o carieră de succes? Învaţă limba engleză !”. Acesta este mesajul oficialilor Brigăzii 8 LAROM „Alexandru Ioan Cuza” Focşani, care doresc să convingă cat mai mulţi militari să se înscrie la cursurile de engleză. Acestea ar urma să se desfăşoare la Centrul Secundar de Învăţare a Limbii Engleze din Garnizoana Focşani. „Nu contează vârsta, sexul, categoria de personal, înclinaţia spre învăţarea limbilor străine sau cheful pentru a învăţa limba engleză. Colectivul de cadre al Centrului Secundar de Învăţare a Limbii Engleze din garnizoana Focşani, cu o experienţă de peste zece ani în domeniul predării limbilor străine, vă va insufla plăcerea de a învăţa limba engleză şi vă va stimula disponibilitatea la efort prin metode de predare identice cu cele din SUA sau Marea Britanie. De asemenea, dotarea centrului nostru asigură desfăşurarea unui mare număr de activităţi didactice la cel mai înalt nivel calitativ, iar posibilităţile de cazare şi hrănire asigurate prin facilităţile garnizoanei contribuie la menţinerea atenţiei dumneavoastră asupra celui mai important lucru – învăţarea limbii engleze”, este mesajul cadrelor Brigăzii 8 LAROM. Pentru toţi militarii care doresc o carieră de succes în Armata României, Centrul Secundar de Învăţare a Limbii Engleze din Garnizoana Focşani organizează începând cu anul 2016, mai multe cursuri de învăţare a limbii engleze precum: cursul de nivel familiarizare, intensiv – durata 10 săptămâni, modulul de tutorat familiarizare – pre-intermediar, on-line – durata 16 săptămâni, cursul de nivel pre-intermediar 2 deprinderi, intensiv – durata 4 săptămâni, cursul de nivel pre-intermediar, intensiv – durata 8 săptămâni etc.. Participarea la un program de formare continuă la limba engleză se poate face prin înaintarea unui raport personal către comandantul unităţii de provenienţă, conform Listei posturilor cu cerinţe lingvistice a MApN, urmat de o evaluare iniţială în perioada martie – mai 2015, pentru programele lingvistice care se vor desfăşura din anul 2016. (Raluca MANOLACHE)