Educație

Ziua Educaţiei, nemarcată în Vrancea

Ziarul de Vrancea
5 oct 2014 2006 vizualizări
Doar unul dintre cele două sindicate din educaţia vranceană şi-a amintit de această zi

Deşi se spune că sistemul de învăţămamt este unul generos, în acesta fiind cuprinse numai în Vrancea în jur de 5 mii de cadre didactice, care învaţă în jur de 50 de mii de elevi, şi în acest an, ca de altfel de caţiva ani încoace, ziua de 5 octombrie, Ziua Mondială a Educaţiei, trece aproape neobservată la nivel judeţean. O scuză ar fi faptul că aceasta a „picat” la sfarşit de săptămană, într-o zi de duminică, zi pe care aproape toată lumea şi-a petrece cu familia. Totuşi, nu am auzit ca în vreo şcoală să se organizeze vineri, la sfarşit de program, vreo întalnire între colegii de cancelarie şi nici sindicatele nu au anunţat nimic. Dintre cele două sindicate din Vrancea, SLI şi SIP-FEN, doar unul singur a trimis un comunicat de presă, semn că nu a uitat că există Ziua Educaţiei. Ne-am obişnuit însă să scoatem elevii în stradă la Festivalul Viei şi Vinului sau  să ducem liceenii majori la Şcoala TSD, dar oare vreun dascăl le-a vorbit elevilor săi despre această zi şi importanţa educaţiei? Poate măcar astăzi profesorii le vor vorbi elevilor săi despre importnaţa Educaţiei şi îşi vor reaminti semnificaţia acestei zile.


„5 Octombrie – Ziua Internaţională a „sculptorilor de minţi şi suflete”

mai jos cateva pasaje din comunicatul SIP-FEN Vrancea despre Ziua Educaţiei: „Pe 5 octombrie noi toţi trebuie să îi cinstim pe aceia care, „dintr-un bloc de piatră“, reuşesc să creezeun absolvent pregătit să ia viaţa în piept. Astăzi, cu toţii trebuie să le mulţumim şi  să le spunem un sincer „LA MULŢI ANI!“ educatorilor,  învăţătorilor  şi profesorilor  noştri  care,  indiferent  de  cât  de  greu  le-a  fost,  au  pus  idealul didactic mai presus de mizeriile şi  nemulţumirile vieţii  de zi cu zi  şi  ne-au făcut să fim ceea ce suntem astăzi. Astăzi,  mi-aş dori  ca,  măcar  pentru  o  clipă,  fiecare  dintre  noi  să  se gândească ce a însemnat pentru el învăţătoarea care i-a pus stiloul în mână, profesorul pe care l-a iubit în şcoala generală sau profesoara de liceu care l-a făcut să urmeze un anumit drum în viaţă. Fiecare dintre noi avem un dascăl despre care putem să spunem că şi-a pus amprenta asupra noastră. Mi-aş dori să ne gândim ce am făcut pentru acea persoană pe care, la un moment dat,  am stimat-o într-atât de mult încât am dorit să semănăm cu ea. Gândiţi-vă că, fără acele persoane care v-au marcat în anii de şcoală, poate nu aţi fi ajuns  unde sunteţi  astăzi.  Iar  după acest  exerciţiu  de  imaginaţie,  vă rog să încercaţi să găsiţi o motivaţie coerentă pentru politica anti-educaţională care se duce de zeci de ani în România. Încercaţi să vă explicaţi de ce, de mai bine de 20  de  ani,  majoritatea  celor  aflaţi  la  conducerea  acestei  ţări a  lovit  cu îndărătnicie exact în acel sistem care ar trebui să asigure coerenţa, viabilitatea şi progresul unei societăţi – sistemul de învăţământ. Putem  avea  manuale  digitale şi  table  inteligente,  putem  avea  şcoli renovate şi camere de luat vederi în clase, însă totul este egal cu zero, dacă nu o să mai avem oameni capabili care să vină să-i înveţe pe copii. Avem nevoie ca fiecare român să înţeleagă că investiţia în educaţie nu este numai pentru noi, cadrele didactice. Investind în educaţie, investim în copii, investim în viitor. La mulţi ani, dragi colegi! Vă  mulţumim  pentru  că  existaţi!”, transmite Paulina  Roşcan,  preşedintele SIP-FEN Vrancea. (M. V.)

Ce semnifică această zi

În 1994, UNESCO a inaugurat prima Zi Mondială a Educatorilor pentru a comemora semnarea, în 1966, a recomandării făcute de UNESCO şi Organizaţia Internaţională a Muncii privind condiţiile de muncă ale personalului didactic. Această zi se sărbătoreşte în data de 5 octombrie în peste 200 de ţări. De ce o zi dedicată cadrelor didactice – educator, învăţători sau profesori ? Pentru că ei contribuie în mod esenţial la dezvoltarea unei ţări, asigurând transmiterea de cunoştinţe. Ei joacă un rol civic de mare importanţă, contribuind la păstrarea coeziunii sociale.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
b.d., acum 3484 zile, 50 minute, 50 secunde
Frumos mesaj, dar gol, doamna Roascan. Ati cinsti mai mult educatia daca v-ati opune ferm nedreptatilor care se fac cadrelor didactice -unele chiar oameni foarte valorosi ai Scolii-furtului de locuri citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.