Turul Vrancei: Soprana Angela Gheorghiu, DHC al Academiei de Muzică
Academia de Muzică “Gh. Dima” din Cluj Napoca anunţă că îi va conferi Angelei Gheorghiu acest titlu pentru a marca împlinirea a 95 de ani de la aniversare. “În acest aproape un secol de existenţă, comunitatea academică şi-a asumat pe deplin rolul primordial al instituţiei, şi anume formarea tinerelor generaţii de muzicieni — cantăreţi, instrumentişti, pedagogi sau teoreticieni; dar şi rolul de a onora personalităţile de vază ale culturii muzicale universale prin realizarea de concerte şi simpozioane dedicate acestora sau prin conferirea titlului academic de Doctor Honoris Causa. În noul an universitar Senatul Academiei doreşte să onoreze cea mai cunoscută şi apreciată voce feminină a ultimelor decenii”, susţin reprezentaţii Academiei de Muzică “Gh. Dima” din Cluj-Napoca, printr-un comunicat. Senatul Academiei clujene de muzică le-a conferit titlu de Doctor Honoris Causa compozitorilor Iannis Xenakis, Ştefan Niculescu, Krzysztof Penderecki, György Kurtág, cantăreţilor Mariana Nicolesco, Ionel Pantea, Virginia Zeani, Victoria Cortez, interpreţilor Yehudi Menuhin, Robert Levin, Dumitru Fărcaş, Sherban Lupu şi dirijorilor Erich Bergel, Emil Simon, Petru Sbârcea, Cristian Mandeal şi Laurence Foster. (I. CREŢU)
Focşănenii, instruiţi să se păzească de hoţi
Ieri, poliţiştii vranceni au continuat activităţile din cadrul “Săptămanii prevenirii Criminalităţii”. Astfel, în oraşele din judeţ au fost organizate întalniri cu cetăţenii, mai ales în zonele aglomerate, pieţe, oboare, targuri, precum şi în zona oborului de maşini din Focşani. Activităţile desfăşurate au vizat prevenirea furturilor din locuinţe şi din autoturisme. Azi, activităţile poliţiştilor vranceni vor viza prevenirea infracţiunilor comise cu mare violenţă. (D. C.)
Focşaniul are stemă nouă
Începand de ieri, Focşaniu are o nouă stemă. Aceasta a fost aprobată în sedinţa de Guvern, odată cu noile steme ale oraşelor Panciu şi Odobeşti. În zilele următoare urmează ca documentul să fie publicat în Monitorul Oficial. Noua stemă de la Focşani este diferită de cea veche. Compoziţia heraldică reuneşte stemele istorice ale Moldovei şi Ţării Româneşti, amintind de poziţionarea oraşului pe râul Milcov. Coroana murală cu şapte turnuri crenelate semnifică faptul că localitatea are rangul de municipiu reşedinţă de judeţ. (D. C.)