Educație

Atelier de teatru la Casa de Cultură

Ziarul de Vrancea
25 sep 2014 979 vizualizări
Instituţia face preselecţie în vederea înfiinţării unei trupe de teatru pentru elevi

Începand cu luna octombrie, Casa de Cultură a Sindicatelor  “Leopoldina Bălănuţă” din Focşani demarează un atelier de teatru la care pot participa vrancenii din toate categoriile de varstă, care doresc să-şi îmbunătăţească tehnicile de vorbire şi expresie corporală, ce îi vor ajuta la dezvoltarea personală. Atelierul de teatru va fi coordonat de actorul Mădălin Bradea, un produs al Stagiuniii Teatrale a Elevilor Vranceni. Acesta a absolvit Colegiul Naţional “Unirea”, iar 2013 în a absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică. “Pe parcursul întalnirilor ne vom familiariza cu diferite forme de artă teatrală într-un cadru lipsit de reguli stricte, ce pune accentul pe colaborare şi nu pe competiţie, pe comunicare, dezvoltarea limbajului, mişcarea corporală şi intuiţie. Vom încerca şi exersa diverse situaţii scenice şi exerciţii de pregătire specifice actoriei (adaptabilitate, relaţionare, joc scenic), jocuri de imaginaţie, improvizaţie, exerciţii de dicţie, respiraţie, mişcare scenică. Acestea sunt o alternativă ce îmbină utilul cu petrecerea timpului liber într-un mod plăcut, interactiv şi au ca scop îmbunătăţirea relaţiilor dintre oameni”, ne-a declarat actorul Mădălin Bradea. Cei mai talentaţi cursanţi vor avea ocazia să urce pe scenă, unde vor putea folosi cunoştintele dobandite, în cadrul trupei de teatru “Cuantic” care se doreşte a fi înfiinţată. Aceasta va pregati Stagiunea Teatrală de anul viitor. Informaţii suplimentare pentru cei interesaţi se pot obţine la numărul de telefon 0372.799.420. (M. V.)






În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.