Educație

1 octombrie, data limită pentru bursa “Bani de liceu”

Ziarul de Vrancea
23 sep 2014 814 vizualizări
Liceenii care provin din familii cu posibilităţi materiale reduse mai au timp pană pe 1 octombrie să se înscrie în cadrul programului “Bani de liceu” care va continua şi în acest an şcolar. Suma pe care o primesc liceenii lunar este de 180 lei, dacă provin din familiile ale căror venituri medii brute, pe membru, în ultimele trei luni, anterioare celei în care a fost depusă cererea, au fost de cel mult 150 de lei.

Între aceste venituri nu sunt incluse alocaţiile de stat, alocaţiile suplimentare, ajutorul de şomaj, bursele de studii, bursele sociale, precum şi alte categorii de ajutoare sociale financiare acordate elevilor. De bursa lunară de 180 lei pot beneficia şi elevii aflaţi sub o măsură de protecţie sau aflaţi sub tutelă ori curatelă. Dosarele se depun la secretariatele unităţilor şcolare în care învaţă potenţialii beneficiari. La fel ca şi anul trecut, există şi câteva criterii pentru departajarea elevilor consideraţi eligibili pentru bursa din cadrul Programului “Bani de liceu”: domiciliul (având prioritate elevii din mediul rural), statutul juridic (au prioritate orfanii, urmaşii eroilor revoluţiei, persoanele cu anumite boli) media generală a anului şcolar precedent şi numărul de absenţe nemotivate înregistrate de solicitant. Verificarea dosarelor se face în perioada 1 - 23 octombrie, iar pe 28 octombrie este programată afişarea listei beneficiarilor. Contestaţiile pot fi depuse între 28 octombrie şi 2 noiembrie, iar lista finală a beneficiarilor bursei lunare de 180 de lei va fi afişată pe 6 noiembrie. (M. V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.