Educație

Fostul şef al Direcţiei Silvice, acuzat că se folosea de numele lui Trăşculescu pentru a cere mită

Gabriel Sava
22 sep 2014 3838 vizualizări
Vasile Iordache zis Baronul, inculpat într-un dosar de evaziune fiscală, aruncă cu acuzaţii grave către fosta conducere a Direcţiei Silvice u acesta mai spune că a vrut să-i facă flagrant fostului şef al pădurarilor vranceni, Petrică Tudosă, însă acesta ar fi aflat u Tudosă spune că nu-l cunoaşte pe Iordache şi că acuzaţiile sale sunt “nişte aberaţii” u Vasile Iordache este judecat într-un dosar de evaziune care îI mai are ca inculpaţi pe fratele primarului de la Campuri, patronul unei societăţi din Odobeşti şi o braşoveancă

Sunt acuzaţiile pe care le-a lansat ieri Vasile Iordache, zis Baronul, inculpat într-un dosar de evaziune fiscală aflat în faza de judecată pe rolul Tribunalului Vrancea. Fost administrator a două societăţi cu profil de exploatare a masei lemnoase, Vasile Iordache spune că fostul director al Direcţiei Silvice i-ar fi solicitat în mod direct suma de un miliard lei vechi (n.r.- 100.000 lei), drept sponsorizare, pentru “a fi prieten cu Trăşculescu”, respectiv pentru a putea participa la licitaţiile organizate de Direcţia Silvică Vrancea, condusă pană în iulie 2012 de inginerul Petrică Tudosă. “Am vrut să-i fac un flagrant lui Tudose (n.r.- Petrică Tudosă, fostul director al Direcţiei Silvice Focşani) pentru că, la ordinul lui Trăşculescu (n.r.- fostul preşedinte al PDL Vrancea şi deputat Alin Trăşculescu) firma mea nu mai avea voie să meargă la licitaţii. Şi a spus «Dacă tu vrei să intri în licitaţie, sponsorizezi cu un miliard». Tudose (n.r.- Tudosă) mi-a spus, eu nu am discutat cu Trăşculescu. Mi-a spus că trebuie să ajungă la Trăşculescu, nu mi-a spus de ce. Asta se întampla în iulie- august 2011. Ca să dau banii aştia să pot participa la licitaţii, să fiu prieten cu Trăşculescu şi să pot lucra la toate ocoalele care sunt în judeţul Vrancea.  Eu am vrut să fac flagrant pentru că m-am săturat de el pentru că la orice licitaţie mă dădea afară. Noi nu mai aveam voie, eram oaia neagră, cand ajungea firma mea o respingea, ba că nu am nu ştiu ce, ba că am venit tarziu, pe Atunia Forest”, a declarat ieri Vasile Iordache. Acesta mai spune că, în momentul în care s-a adresat poliţiei, în biroul în care s-a purtat discuţia mai erau Vasilică Tîrală, şeful de la DGIPI Vrancea, care i-a fi promis sprijin în organizarea acţiunii de prindere în flagrant, actualul şef al Poliţiei Mărăşeşti, comisarul şef Ginel Zaharia, Ionel Dumitrache, şeful Biroului Silvic din cadrul IPJ Vrancea şi Nică Negrea, lucrător în cadrul aceluiaşi Birou Silvic.

Tudosă despre acuzaţiile “toporatorului”: “nişte aberaţii”

Petrică Tudosă a fost directorul Direcţiei Silvice Focşani

“M-am dus la poliţie şi le-am spus «Uitaţi care este situaţia, îmi cere un miliard». (n.r. –Erau) patru poliţişti, Ginel Zaharia, Dumitrache care este şeful Biroului Silvic, Negrea şi d-nul Tîrală, eu am spus că nu am încredere decat în d-nul Tîrală, şi mi-a spus că mă sprijină. În trei zile, asta, Tudose (n.r.- Tudosă) a aflat, că s-a dus la un coleg de-al meu şi i-a spus «Ce vrea mă, ţiganu’ să mă bage în puşcărie? De aici încolo poate să plece din judeţul ăsta». De acolo au pornit controalele, a venit poliţia pe mine”, mai spune Vasile Iordache, care este convins că toate problemele i s-au “tras” de la păţania cu flagrantul şi de la faptul că a refuzat să mai dea bani. Contactat telefonic, fostul director Petrică Tudosă a declarat că toate afirmaţiile lui Iordache sunt “aberaţii”. “Eu nu cunosc această persoană, nu am avut nicio legătură cu acest Vasile Iordache. Ca director nu aveam nicio legătură cu cei care participau la licitaţie. Probabil că a auzit el la un moment dat de numele ăsta, Tudosă, sau poate că a discutat cu altcineva. Nu îmi aduc aminte ca societatea Atunia să fi participat în mandatul meu la licitaţii de masă lemnoasă, însă nu am cum să ştiu toate firmele care participau. Faptul că eu aş fi vorbit cu această persoană, că i-aş fi cerut bani în vreun fel, sunt doar nişte aberaţii. Eu nu am nicio emoţie”, a declarat telefonic fostul şef al silvicultorilor vranceni. Acesta a mai fost acuzat în trecut şi de procuratorul Maricel Cosor că i-ar fi cerut bani pentru a-l pune în posesia unor suprafeţe de pădure, acuzaţii care s-au dovedit, pană la urmă, nefondate. Nici şeful DGIPI Vrancea şi nici o parte dintre lucrătorii de poliţie menţionaţi de Iordache nu au recunoscut însă existenţa acestei discuţii. “A fost vorba de un flagrant, însă nu legat de această persoană (n.r.- Petrică Tudosă) ci de o speţă mai simplă, cu alte persoane şi în alte condiţii”, a declarat telefonic Vasilică Tîrală, şeful de la DGIPI Vrancea. Amintit şi el în acuzele Baronului, Alin Trăşculescu, nu a putut fi contactat pentru a-i fi consemnat punctul de vedere.  

Judecat pentru evaziune fiscală şi arestat în lipsă

Prin rechizitoriul Parchetului de pe langă Tribunalul Vrancea, din 11 iunie 2012, Iordache Vasile a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, reţinandu-se în sarcina sa şi crearea unui prejudiciu de 507.333 lei, reprezentand impozit pe profit şi TVA datorat statului. Conform rechizitoriului, Iordache, alături de Florin Mateiu, judecat în acelaşi dosar, ar fi achiziţionat de la o femeie din Braşov, documente de însoţire ale masei lemnoase, începand cu anul 2009 şi pană în 2011. Aceste documente ar fi fost vandute unor societăţi de exploatare ale masei lemnoase, în special unor agenţi economici care tăiau ilegal, aceste documente acoperind stocurile fictive de mii de metri cubi de lemn create, în opinia procurorilor, de Iordache şi de Mateiu, prin intermediul a două firme: Atunia Forest şi Iordaforest. Ulterior începerii urmăririi penale, în cursul anului 2011, Iordache a primit într-un dosar de la Buzău, tot cu privire la comiterea unor delicte silvice, măsura de a nu părăsi localitatea, apoi ţara. Pentru că între timp a plecat în Italia, Iordache a fost în decembrie 2011 arestat în lipsă. “Eu am fost plecat în Italia la copii pentru a mă trata. În octombrie, cand mi-a expirat măsura de a nu părăsi localitatea, aceasta mi-a fost înlocuită cu cea de a nu părăsi ţara. Eu nu am fost informat. Cand am aflat că sunt căutat, am sunat din Italia şi am anunţat unde sunt şi unde pot fi găsit, nu m-am sustras urmăririi penale”, a declarat Vasile Iordache. În prezent, acesta este în arest la domiciliu însă, din cauza stării de sănătate, are voie să se deplaseze la o clinică din judeţul Bacău unde urmează tratament de specialitate şi unde a suferit o intervenţie chirurgicală. (Gabriel SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
nero, acum 3496 zile, 12 ore, 6 minute, 35 secunde
Ziarul de vrancea ,devine din ce in ce mai subordonat puterii,dovada este ca sterge comentariile care nu convin unora.Cert este ca Iordache a cotizat la cine nu trebuia.Omul cu strinsul citeste integral
nero, acum 3496 zile, 23 ore, 7 minute, 59 secunde
NU te primea la licitatie pentru ca avea obligatie la Paun Marcel care cotiza LA GREU la don. Tudose.PROBE? Faptul ca avea datorii de miliarde la ROMSILVA avea dreptul la licitatii fara citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.