Educație

Selecţie de metodişti la IŞJ

Ziarul de Vrancea
17 sep 2014 1357 vizualizări
Inspectoratul Şcolar Judeţean a început completarea corpului metodiştilor pe fiecare disciplină, în funcţie de locurile vacantate în ultimul an.

Cum selecţia a fost realizată anul trecut, anul acesta se vor realiza numiri noi doar în cazul vacantării unor locuri. “Completarea corpului metodiştilor , între două selecţii succesive, se poate face numai în perioada 16-23 septembrie a fiecărui an în care nu se realizează, în funcţie de numărul locurilor devenite vacante la fiecare disciplină. Completarea corpului metodiştilor se face de către Consiliul Consultativ al disciplinei şi este valabilă pană la organizarea unei noi selecţii”, se arată în procedura elaborată de IŞJ Vrancea. Metodiştii reprezintă cel mult 5% din numărul cadrelor didactice la fiecare disciplină şi au ca atribuţii îndrumarea cadrelor didactice, precum şi efectuarea inspecţiilor curente şi speciale. Metodiştii pot fi cooptaţi şi în cadrul echipelor de inspecţii programate ale IŞJ. (M. V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.