Educație

Recurs la istorie - Conflicte îngheţate resuscitate de ruşi, în timp ce americanii îi bombardează pe islamişti

Ziarul de Vrancea
16 sep 2014 1351 vizualizări
Populaţia românească de la Carpaţi şi până dincolo de Nistru este cea mai veche din această parte a Europei u de la Basarabia ţarilor la Moldoveneasca lui Stalin şi Transnistria lui Smirnov u Novorossia – o structură statală ambiguă cu ochii pe Gurile Dunării şi Strâmtori u cu spatele la Ucraina, Statele Unite îi înarmează pe kurzi şi atacă Statul Islamic

Dintre românii aflaţi sub ocupaţie străină, soarta cea mai grea, perpetuată până în zilele noastre, avea să fie a celor de peste Prut şi Nistru, interesele Moscovei pentru teritoriile de la Gurile Dunării rămânând neschimbate. Obligate să-şi împartă cu mare grijă atenţia, voinţa politică şi forţa militară între conflictele din Orientul Mijlociu şi Ucraina, Statele Unite ale Americii par dezechilibrate. Dacă Polonia supraveghează mai calm câmpia de la ţărmurile Mării Baltice, România ar fi primul stat membru NATO asupra căruia s-ar răsfrânge presiunea Rusiei, dacă aceasta s-ar reaşeza pe litoralul nordic al Mării Negre.

Românii de pe pământurile de dincolo de Nistru

În anul 1455, moldovenii stăpâneau Cetatea Lerici de la gura Nistrului, steagul moldovenesc cu capul de bour ce flutura deasupra garnizoanei de aici vestind negustorilor că vama e plătită domnitorilor Moldovei. De la începutul secolului XV şi mult peste secolul XVI, teritoriile dintre Nistru şi Nipru au făcut parte din Ducatul Lituaniei, care, în timpul domniei lui Witold (1392-1430), ajunsese unul dintre cele mai întinse şi puternice state europene, de la Marea Baltică la Marea Neagră, stăpânind Belarusul de astăzi, Ucraina şi părţi ale Rusiei. Cum imensul spaţiu nu putea fi populat cu lituanieni sau poloni, s-a încuviinţat strămutarea moldovenilor în ţara de peste Nistru. După retragerea tătarilor din Crimeea, în 1791, moldovenii rămân o vreme unicii locuitori ai acestor întinse câmpii. Când, cu un sfert de secol înainte, guvernul rus trimisese un cazac în recunoaştere „dincolo de Bug“, acesta nota în raportul său că în nicio localitate din cele vizitate nu a găsit vreun supus rus şi nu a auzit decât vorbă modovenească şi tătărască. De altfel, toţi călătorii care au traversat până în 1792 spaţiul dintre Nistru şi Bug vorbesc de localităţi moldoveneşti şi tătărăşti şi niciunul de sate ucrainene sau ruseşti, locurile vizitate fiind considerate o continuare a Moldovei şi nu a Rusiei. În 1783, armatele Ecaterinei a II-a cuceresc Crimeea şi stepele nord-pontice, stabilind hotarul apusean al imperiului pe Nistru.

Basarabia Ţaristă, Moldoveneasca lui Stalin şi Transnistria lui Smirnov

Pe fondul războiului ruso-turc din anii 1806-1812, între Alexandru I şi Napoleon se conturase o înţelegere privind încorporarea ţărilor române la Imperiul ţarist. Opoziţia turcilor a făcut ca tratatul de pace din 1812 să stipuleze doar anexarea Basarabiei, hotarul dintre Rusia şi Moldova stabilindu-se „de la intrarea râului Prut în Ţara Moldovei şi până la locul unde se întâlneşte cu fluviul Dunărea“.     După unirea Basarabiei cu România în 1918, dincolo de Nistru au rămas peste un milion de români, satele lor fiind răspândite până la Odessa. În 1924, conducerea superioară a Partidului Comunist Bolşevic din Rusia a aprobat înfiinţarea Republicii Autonome Socialiste Sovietice Modoveneşti în stânga Nistrului, cu capitala la Balta, subliniind însă că frontiera apuseană a republicii se află pe teritoriul altei ţări, adică în România, pe Prut. Ocupată de sovietici în august 1940, revenită la patria mamă pentru trei ani, Basarabia este ocupată din nou de Armata Roşie în 1944, până la destrămarea URSS. La 26 iunie 1990, Parlamentul de la Chişinău adoptă „Declaraţia suveranităţii RSS Moldoveneşti“. În acelaşi an, la 16 august, în teritoriul din stânga Nistrului, controlat de forţe rusofone sub oblăduirea rămăşiţelor Armatei a XIV-a a fostei Uniuni Sovietice, este proclamată Republica Moldovenească Transnistreană sub conducerea lui Igor Smirnov, un general adus special de prin Siberia. Trei zile mai târziu, parlamentarii şi consilierii săteşti de etnie găgăuză din sud proclamă Republica Găgăuză, cu capitala la Komrat. Găgăuzii sunt de etnie turcă, dar de religie creştină, emigraţi în trecut din Imperiul Otoman. În cele 28 de sate din cinci raioane există 152.000 de găgăuzi. Prin Constituţia din 1994, Transnistria şi Găgăuzia devin republici autonome. După alipirea Crimeei la Federaţia Rusă, Transnistria cere şi ea unirea cu Moscova, dar Kremlinul tace.

Putin: „Ruşii şi ucrainenii – un singur popor“

Rusia lui Putin este Uniunea Sovietică de ieri, Rusia lui Petru cel Mare şi a Ecaterinei a II-a, adică Rusia eternă. Ca ţară, a luat fiinţă în secolul IX pe teritoriul actual al Ucrainei, sub numele de Rusia Kieveană, primul stat al slavilor răsăriteni. Ucraina înseamnă „ţinut de graniţă“, „ţară de margine“, în Evul Mediu spunându-i-se Rusia Mică. Între 1356 şi 1569 a făcut parte din Uniunea Polono-Lituaniană. Prinşi între absolutismul ţarist, regii polonezi şi expansiunea otomană, cazacii şi-au păstrat autonomia până în 1654, când au intrat într-o „uniune eternă“ a tuturor Rusiilor: Rusia Mare, Rusia Mică şi Rusia Albă (Belarus). Actualele frontiere ale Ucrainei au fost trasate de Stalin şi lărgite apoi de Hruşciov, accentul pe unitatea ei culturală şi lingvistică punându-se în ultimul deceniu, invocându-se tot mai mult figura poetului Taras Şevcenko (1814-1861), considerat creatorul limbii ucrainene moderne şi al conceptului de naţiune ucraineană. Rusia de astăzi este o ţară imensă, cu un uriaş potenţial energetic natural, una din marile puteri nucleare ale lumii şi singura care mai face legătura între Pământ şi Staţia Spaţială Internaţională. Stăpânită de-a lungul timpului de genovezi şi otomani, Crimeea intră în componenţa Imperiului ţarist în 1783. În 1921 devine republică autonomă în cadrul RSF Ruse. În februarie 1954, la fastuasa sărbătorire a 300 de ani de la „unirea pe veci“ a Ucrainei cu Rusia, Hruşciov, ucrainean de origine, o face cadou Ucrainei. În 1991, Crimeea încearcă să-şi declare independenţa faţă de Ucraina, dar Kievul îi acordă doar o autonomie sporită. În martie 2014 reintră în componenţa Federaţiei Ruse, cu statut de regiune. Provincia sluţită teritorial de sovietici este însă Basarabia. În martie 1940, Stalin rupe judeţul Hotin din nordul RSS Moldoveneşti şi judeţele Ismail şi Cetatea Albă din sud şi le trece în componenţa RSS Ucrainene (o populaţie românească de peste 550.000 de locuitori). Din cel mai bun vecin al ţărilor riverane, Marea Neagră devine astfel un butoi cu pulbere.

Federaţia Rusă, Ucraina şi Summiturile NATO

La Summitul NATO din 2008 de la Bucureşti, la care Vladimir Putin a participat alături de o parte dintre cei mai importanţi lideri ai lumii, s-a hotărât consolidarea relaţiilor cu Georgia şi Ucraina, în vederea aderării lor la NATO. Întors la Kremlin, Putin a ordonat intrarea armatei ruseşti în Georgia şi aşa au apărut două regiuni autonome, Osetia de Sud şi Abhazia, apărate de militarii ruşi staţionaţi de atunci acolo. Lovitura de stat dată de naţionaliştii ucraineni proeuropeni din vestul ţării, prin care a fost înlăturat preşedintele prorus Ianukovici, i-a iritat din nou pe ruşi, care n-au întârziat să trimită la plimbare prin Doneţk şi Lugansk vreo 4.000 de militari „aflaţi în concediu“ şi cine ştie ce tehnică militară cu convoaiele lor umanitare. În Donbas trăiesc cca 8 milioane de ruşi (din cele 15,5 din întreaga Ucraină), aproape de două ori mai mulţi decât întreaga populaţie a Georgiei. Aici se realizează 30% din producţia industrială a Ucrainei. Ar fi putut să treacă aceste resurse în curtea ţărilor NATO sub privirile îngăduitoare ale fostului locotenent-colonel KGB de la Kremlin?
De aceea la Summitul NATO din Ţara Galilor de anul acesta, Alianţa Nord-Atlantică n-a mai inclus Ucraina în iniţiativa de reformare şi consolidare a capacităţilor de apărare ale ţărilor pregătite pentru aderare. Cele nominalizate sunt Georgia, Republica Moldova şi Iordania, aceasta din urmă neavând, la prima vedere, nicio legătură cu Atlanticul de Nord, dare este situată între Israel şi Arabia Saudită, aliaţi tradiţionali ai Statelor Unite în zonă.

„Marile incendii se nasc din scântei mici“ (Richelieu)

La o sută de ani de la izbucnirea primului război mondial, cuvintele cardinalului francez de la începutul secolului XVII sunt tot mai actuale. Contextul geopolitic actual îndeamnă, din aceste motive, la prudenţă. Or fi americanii lideri mondiali ai lumii libere, dar nu se pot implica concomitent în conflicte majore: cel din Orientul Mijlociu, împotriva Statului Islamic şi cel de la Marea Neagră. Ruşii şi islamiştii îi au fiecare pe al lor şi, cu zece ani în urmă, americanii n-au fost loviţi în inimă de ruşi, ci de islamişti. De aceea îi bombardează, iar Franţa şi alte ţări europene îi înarmează pe luptătorii kurzi. Administraţia Obama nu exclude nici o posibilă alianţă cu regimul sirian condus de Bashar al-Assad, sprijinit până acum de ruşi, împotriva căruia trimisese un portavion din Mediterană. Dacă, regional, se şterg graniţele şi se configurează altele noi, global, lucrurile se planifică strategic, pe termen lung, ceea ce din nefericire, scapă actorilor noştri politici. Americanii, care au o datorie externă de 14.000 de miliarde de dolari, vor să cheltuiască, de pildă, 400 de miliarde de dolari pentru a achiziţiona 2.500 de avioane de luptă F35 (în imagine), care decolează şi aterizează pe verticală sau normal, sunt capabile să devină invizibile, pot executa misiuni în orice condiţii meteo, ziua şi noaptea etc. Aeronava poate fi lovită însă, la orice înălţime ar fi, de rachetele ruseşti. Pe moment, nici cele 48 de rachete interceptoare ce vor fi instalate de SUA în Polonia şi România nu ar face faţă sutelor de rachete balistice deţinute de Rusia. Şi americanii se mai gândesc şi la alianţele Rusiei cu republicile din Asia Centrală şi China, a cărei economie o va depăşi în zece ani pe a lor.
Când îi aud pe ai noştri cum vor să scape de frica istorică de ruşi aducând comandamente NATO pe malurile Dâmboviţei, mă umflă râsul...
 
                Prof. Valeriu Anghel


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.