Educație

Cum să înveţi alfabetul la varsta a treia şi să mai iei şi bani pentru asta - Elev pe băncile şcolii, la 65 de ani

Ziarul de Vrancea
20 aug 2014 1239 vizualizări
Cursanţii înscrişi în proiectul “Din nou la şcoală - prevenirea şi corectarea părăsirii timpurii a şcolii” primesc 100 de lei, la finalizarea unui modul de studiu.Femeile fără carte spun că vor să înveţe, ca să poată citi Biblia şi pentru a ieşi “de sub papucul soacrei”.Proiectul este finanţat din fonduri europene

Peste două sute de vranceni şi buzoieni, cu varste cuprinse între 24 şi 65 de ani, care au abandonat învăţătura revin, de la 1 septembrie, pe băncile şcolii. Majoritatea elevilor sunt analfabeţi şi iau parte la cursurile pentru clasele I-IV, iar restul participă la orele pentru clasele a V-a şi a VI-a. “Învăţăceii” vor primi, ca stimulent, o bursă în valoare de 100 de lei, la absolvirea unui modul de un semestru, reprezentand echivalentul unui an şcolar, pentru că materia este condensată. În plus, sunt asigurate rechizite în valoare de 360 de lei pentru fiecare cursant, de la ghiozdan, pană la pixuri şi creioane. Cei mai buni patruzeci de elevi vor fi premiaţi cu 100 de lei.

Învaţă alfabetul, ca să poată citi prospectele medicamentelor

O parte dintre cursanţi a fost selectată în urma unor discuţii pe care reprezentanţii proiectului au avut-o cu mai mulţi pastori de la cateva biserici penticostale din Buzău şi cu oamenii din comunitate. Femeile s-au declarat dornice să se alfabetizeze, “să nu mai stea sub papucul soacrei, să ştie să citească, pentru a putea administra un medicament, pentru a citi singure Biblia” – mai simplu spus: să se emancipeze. Contrar prejudecăţii pastorilor, care au spus că “i-am determinat să nu mai bea şi să nu mai fure, dar nu cred că-i vom determina să vină la şcoală”, doritorii să înveţe carte, pentru că n-au avut ocazia s-o facă la timpul potrivit, nu s-au lăsat aşteptaţi.  Cel mai în varstă cetăţean care va merge la şcoală, de la 1 septembrie, are 65 de ani şi este din comuna Slobozia Bradului.

Jumătate dintre doritori au rămas pe dinafară

Persoanele trecute de varsta buchisirii alfabetului vor fi şcolite în cadrul proiectului “Din nou la şcoală - prevenirea şi corectarea părăsirii timpurii a şcolii”, implementat de Casa Corpului Didactic “Simion Mehedinţi”, în parteneriat cu Inspectoratele Şcolare Judeţene Vrancea şi Buzău. Managerul proiectului – Stela Sebe – spune că proiectul a fost conceput pentru un grup-ţintă de 240 de persoane, însă, spre surprinderea tuturor, numărul solicitărilor a fost mult mai mare. Din cauza fondurilor insuficiente, însă, aproximativ 50% dintre doritori vor rămane pe dinafară. Toate şcollie implicate vor primi dotări constand în laptopuri, videoproiectoare, imprimante, flipcharturi şi table magnetice. Proiectul este finanţat din fonduri europene şi se concentrează şi asupra prevenirii abandonului şcolar, pentru 210 elevi aflaţi în situaţie de risc de părăsire timpurie a şcolii primare sau gimnaziale. Perioada de desfăşurare este 1 aprilie 2014 – 7 octombrie 2015, iar valoarea fondurilor este de aproximativ un milion şi jumătate de euro. (Alina-Elena VASILIU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.