Educație

Trei sute de ani de la martiriul Brâncovenilor

Ziarul de Vrancea
13 aug 2014 1180 vizualizări
Domnitor într-o ţară situată la confluenţa intereselor a trei imperii, voievodul martir a ştiut să-i păstreze autonomia şi integritatea peste un sfert de veac u abil şi bun gospodar, credincios până la sacrificiu, iubitor de artă şi cultură, Constantin Brâncoveanu rămâne efigia unei epoci de strălucire a spiritului românesc cum astăzi nu mai găsim

Când scriem pagini de istorie ne raportăm la ceea ce ştim despre anumite evenimente şi personalităţi ale trecutului şi nu propriu-zis la istorie ca atare. De aceea, „filmul“ prezentat de cei care scriu diferă de la o epocă la alta şi de la un autor la altul. Aşa s-a întâmplat şi cu domnia lui Constantin Brâncoveanu, de la prima sinteză de istorie naţională a lui A. D. Xenopol la Constantin C. Giurescu sau Ioan-Aurel Pop. Nicolae Iorga, de pildă, într-o monografie publicată în 1914, când se împlineau 200 de ani de la sfârşitul tragic al Brâncovenilor, era animat de idealul realizării unităţii naţionale.
    Nefiind istoric de profesie, în rândurile de faţă încerc să realizez, ca jurnalist, o comparaţie subînţeleasă între ecourile în timp ale unei domnii strălucite şi lumea românească de azi. Orice asemănare cu evenimentele de acum 300 de ani şi ceva nu este deloc întâmplătoare: trădările şi răsturnările de situaţii politice se pare că fac parte din fibra noastră naţională. Atenţie însă: istoria reţine ca modele umane doar pe cei care se identifică cu ţara şi neamul.

    Descendent al unor familii cu aură voievodală

Cel care a dat numele uneia dintre cele mai relevante perioade din istoria românilor – „Epoca Brâncoveanu“ – este ultimul nostru mare voievod medieval şi primul domn al unui timp ce avea să se nască. A văzut lumina zilei la 15 august 1654 în satul Brâncoveni, actualul judeţ Olt. Atât bunicul patern, Preda Brâncoveanu (nepot al lui Matei Basarab şi unul dintre boierii lui Mihai Viteazul), cât şi tatăl său, Matei, se mândreau cu descendenţa lor din dinastia întemeietoare de ţară a Basarabilor. Mama, Stanca, era sora domnitorului Şerban Cantacuzino (1678-1688) şi a stolnicului Constantin Cantacuzino, cărturar cu studii la Constantinopol şi Padova. Rămas fără tată şi bunic de mic, viitorul domn a fost crescut de unchiul său, stolnicul Constantin Cantacuzino, de la care a primit o educaţie aleasă pentru acele vremuri. Căsătorit cu fiica unei familii de boieri, Maria (Marica), a avut patru fii şi şapte fiice. În cei zece ani de domnie ai unchiului său Şerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu a deţinut mai multe funcţii, printre care acelea de mare postelnic, mare logofăt şi ispravnic al Bucureştilor.
După moartea lui Şerban Cantacuzino (din iniţiativa şi cu cheltuiala căruia s-a tipărit „Biblia de la Bucureşti“ în 1688, anul decesului), boierii Cantacuzini, în frunte cu stolnicul Constantin, îl impun pe tronul ţării pe Constantin Brâncoveanu, înainte ca turcii să aibă timp să intervină.

Cel mai bogat domnitor român din toate timpurile

Când a fost rugat de boieri să le fie domn, Constantin Brâncoveanu le-a răspuns: „Dar de ce aş vrea eu domnia? De vreme ce ca un domn sunt la casa mea, nu-mi trebuieşte să fiu“ – scria cronicarul.
Averea domnitorului a fost imensă, fiind singurul moştenitor al bunicului său, despre care cronicarul sirian Paul de Alep spunea că este cel mai bogat boier din Ţara Românească. De la acesta primise 43 de proprietăţi, iar din partea mamei – bani şi bunuri mobile.
În timpul dregătoriilor a mai achiziţionat 13 stăpâniri, iar în timpul domniei alte 123, astfel că ajunsese la 171 de proprietăţi în Ţara Românească şi 8 în Transilvania. Pentru uriaşa avere adunată, turcii l au poreclit „altîn bey“ („prinţul aurului“). Din această bogăţie s-au tras însă multe construcţii laice şi bisericeşti, aşezăminte de învăţământ la nivel superior, tipărituri de Antim Ivireanul în limba română, limbă introdusă şi la slujbele bisericeşti.
De numele lui Constantin Brâncoveanu se leagă şi primele măsuri de aprovizionare cu apă de băut a Focşanilor, adusă prin olane de la Faraoane în 1698.

Stilul brâncovenesc în arhitectură

Domnia lui Constantin Brâncoveanu a început sub semnul apariţiei Bibliei în limba română. Şi-a asumat rolul de protector al tiparului şi al şcolilor din Muntenia şi Transilvania. A dat capitalei o Academie domnească, transformând şcoala de la Sf. Sava în „colegiu public pentru pământeni şi străini“. Prin ctitoriile sale, adevărate bijuterii arhitectonice apărute la sfârşit de secol XVII şi început de secol XVIII, Constantin Brâncoveanu este cel mai generos ziditor de biserici şi mânăstiri al Ţării Româneşti. În 1690 a pus piatra de temelie a Mânăstirii Horezu, a construit în Bucureşti trei lăcaşuri, printre care Biserica „Sf. Gheorghe cel Nou“ (unde este înmormântat), împreună cu un unchi de-al său – mânăstirea din Râmnicu Sărat, a refăcut Mânăstirea Polovragi, a ridicat Palatul Mogoşoaia etc. Arhitectura acestor construcţii, pictura murală, sculptura autohtonă s-au contopit cu ideile inovatoare ale Renaşterii italiene şi ale stilului neobizantin, rezultând un nou stil denumit „stilul brâncovenesc“.

Un sfert de secol de pace la răscrucea dintr trei imperii

Trăind într-o epocă de puternice schimbări politice în plan internaţional, Constantin Brâncoveanu, împreună cu Cantacuzinii şi în final împotriva lor, a dus o politică de echilibru faţă de turci, ruşi şi habsburgi. Imperiul Otoman (în declin) asediază în 1683 Viena, ca soluţie a redresării economice, dar este înfrânt, pentru ţările române deschizându-se o nouă pagină de istorie. Şerban Cantacuzino încercase astfel să-şi consolideze independenţa apropiindu-se de habsburgi.
După bătălia de la Poltava (1709), unde ruşii îi bat pe suedezi, Petru cel Mare vine în Moldova pentru o confruntare decisivă cu turcii. Constantin Brâncoveanu îi promite sprijinul său cu aprovizionarea armatei, pentru care primeşte 300 de pungi cu aur. În timpul acesta, Înalta Poartă îl înscăunează ca domn al Moldovei pe Dimitrie Cantemir, duşmanul declarat al Brâncovenilor, dar acesta se aliază cu ruşii.
Constantin Brâncoveanu aşteaptă cu oştile în Prhaova să vadă spre cine înclină victoria. Vărul său, Toma Cantacuzino, fuge însă în tabăra ţarului cu mai mulţi boieri. Speriat, Constantin Brâncoveanu i-a înapoiat lui Petru cel Mare cele 300 de pungi, iar proviziile adunate le dă turcilor, care, în 1711, îi înving pe ruşi pe Prut. Atitudinea aceasta de expectativă l-a costat viaţa. La sfârşitul lui martie 1714, sultanul Ahmed III trimite un delegat să-l aresteze şi să-l aducă la Istanbul, împreună cu fiii săi, pentru a-i executa. Printre capetele de acuzare – corespondenţa secretă cu împăratul Austriei, cu Moscova, cu Polonia şi cu Republica Veneţiană, locuirea la Târgovişte spre a putea fugi mai uşor în Transilvania, îmbogăţirea peste măsură etc. Este întemniţat în temuta închisoare Edicule din Istanbul şi torturat trei luni şi ceva pentru a spune unde îşi ţine ascunse averile.

15 august 1714: capetele Brâncovenilor, retezate de otomani

În ziua de Sfânta Maria Mare a anului 1714, Constantin Brâncoveanu este decapitat la Stambul, împreună cu cei patru fii ai săi (cel mai tânăr avea doar 11 ani) şi ginerele său, Ianache Văcărescu. Capetele victimelor au fost plimbate pe străzi, în văzul tuturor, iar trupurile aruncate în apele Bosforului. Acestea au fost însă pescuite de credincioşii patriarhului (probabil şi capetele) şi înmormântate la o mânăstire de pe insula Halki de lângă Istanbul. Îi este confiscată averea la vedere, iar văduva, fetele şi ginerii arestaţi şi exilaţi în Asia Mică. În 1720, rămăşiţele pământeşti ale domnitorului sunt aduse pe ascuns de soţia sa Marica la Bucureşti şi înmormântate la Biserica „Sf. Gheorghe cel Nou“. Peste mormânt a aşezat o piatră împodobită doar cu pajura ţării, fără nicio pisanie, iar deasupra a pus o candelă de argint.
După moartea domnitorului, pe tronul Ţării Româneşti este înscăunat Ştefan Cantacuzino, fiul stolnicului, care uneltise împotriva lui Brâncoveanu. După doi ani, şi stolnicul Constantin Cantacuzino, împreună cu fiul său Ştefan, sunt executaţi de turci la Constantinopol.
Pe 15 august 1992, Constantin Brâncoveanu, cei patru fii ai săi şi sfetnicul Ianache au fost trecuţi în rândul sfinţilor de către Biserica Ortodoxă Română, fiind prăznuiţi pe 16 august, sub numele de „Sfinţii Martiri Brâncoveni“.

Ruşinea premierului Victor Ponta

La 29 octombrie 2013, pe zidul închisorii Edicule din Istanbul a fost dezvelită o plăcuţă cu un text în limbile turcă, română şi engleză, care aminteşte că acolo au fost întemniţaţi, departe de ţara lor, domnitorul Constantin Brâncoveanu şi cei patru fii ai săi. Atât.
În discursul ţinut cu această ocazie, premierul Victor Ponta, român ortodox cum se bate cu pumnul în piept că este, a susţinut că voievodul a murit în această închisoare. La auzul unor asemenea aberaţii ale micuţului Titulescu, cred că Marele Titulescu s-a răsucit în mormânt. Dacă Ponta ajunge la Cotroceni, poate îi suflă cineva că biserica din curtea palatului a fost ridicată, în 1679, de Şerban Cantacuzino, cel cu „Biblia de la Bucureşti“ în limba română, unchiul lui Constantin Brâncoveanu, voievodul decapitat din ordinul sultanului şi aruncat în apele Bosforului.


  Prof. Valeriu Anghel

În ediţia de maine puteţi citi o altă perspectivă a Martiriului Brâncovenilor, într-un articol scris de profesorul de istorie Mihai Momanu.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Stana Georgescu, acum 1098 zile, 20 ore, 39 minute, 27 secunde
Multumim pentru articol, domnule Anghel!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.