Educație

DOCUMENT ATASAT!!!Soveja culturală vă face programul între 2 şi 6 august

Ziarul de Vrancea
1 aug 2014 2920 vizualizări
La Mausoleul Eroilor din Soveja este programat sambătă seara un concert de pian în aer liber, dar vizitatorii pot participa şi la un targ de produse tradiţionale sau pot face drumeţii montane

Dacă nu aveţi planuri pentru următoarele zile, puteţi merge la Soveja, acolo unde se organizează o serie de activităţi interesante menite să readucă zona în atenţia publicului. La început de august, în comuna de munte are loc Săptămana Culturală Soveja, ocazie cu care organizatorii propun şi un targ pentru promovarea turismului şi a produselor tradiţionale, dar şi vizitarea rezervaţiilor naturale din zonă. Targul are loc între 2 şi 6 august  şi este organizat de Asociaţia pentru Conservarea Diversităţii Biologice (ACDB) Focşani fiind cofinanţat prin Programul de Cooperare Elveţiano-Romană (SCRP) în cadrul proiectului "Trei Comunităţi, două situri Natura 2000, un ONG – Împreună pentru dezvoltare şi conservare!".

Aşadar, începand cu sambătă, 2 august, la ora 9.00, puteţi face o vizită de studiu şi informare împreună cu oficialităţile locale în ariile protejate Soveja şi Parcul natural Putna Vrancea. Aici pot fi vizitate zonele de interes conservativ,  rezervaţiile Tişiţa şi Cascada Putnei precum şi Centrul de Monitorizare şi Reabilitare pentru Carnivorele Mari din satul Lepşa. Mai tarziu, între orele 17.00-18.00, vă puteţi delecta ascultand un concert de pian în aer liber, la Mausoleul Eroilor de la intrarea în localitate. Marţi, 5 august, de la ora 12.00, puteţi face o plimbare pe traseele turistice însoţiţi de un ghid, dar aveţi la dispoziţie şi vizionarea unei expoziţii foto. La lăsarea întunericului, vă puteţi relaxa urmărind proiecţia filmului documentar: “Vrancea, the land where history meets legend”, realizat tot în cadrul unui proiect cu finanţare europeană

. În ultima zi a targului, miercuri, aveţi de ales între o drumeţie spre Şezătoarea Lupilor, Muntele Zboina Neagră (1.350 m), sau participarea la targul de produse tradiţionale, unde puteţi degusta păstrăv şi caş afumat, produse apicole sau dulceţuri. Meşterii promit să aducă pentru vizitatori şi alte produse artizanale, inclusiv măştile funerare specifice zonei. De la ora 15.00 se va organiza colţul copiilor, un loc plin de animaţie socio-educativă, cu jocuri şi baloane modelabile. În încheierea targului, se va desfăşura un concert de muzică populară şi o proiecţie de film documentar, după cum anunţă cei de la ACDB Focşani. Soveja este cunoscută ca fiind o localitate turistică din Munţii Vrancei, destinaţia de vacanţă preferată vrancenilor, gălăţenilor şi brăilenilor, dar şi un loc de relaxare în natură, unde puteţi descoperi un peisaj de legendă. În ultimii ani, odată cu închiderea staţiunii şi îmbătranirea populaţiei, pe fondul emigrării masive, zona a căzut în uitare. (A. IONIŢĂ, M. LECHEA)


Fisiere atasate

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
nelu stelea, acum 3544 zile, 23 ore, 5 minute, 55 secunde
Felicitari oganizatorilor!!!Poate conducerea comunei se gandesc si la niste investitii
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.