Educație

Pompierii şi-au reamintit de "marile focuri" din istoria recentă a Vrancea

Raluca Manolache
23 iul 2014 2429 vizualizări
De ziua Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au fost reamintite cele mai mari incendii care au afectat judeţul în ultimii 30 de ani, cel mai grav fiind cel care a mistuit fabrica Romseh din Focşani u pe Bulevardul Unirii a defilat mare parte din tehnica aflată în dotarea ISU iar pompierii au putut fi admiraţi în uniforme de către trecători

23 iulie 2014
FOTO1:
Pompierii au defilat în Piaţa Unirii de Ziua Aniversară a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) iar focşănenii au fost prezenţi ieri într-un număr destul de mare în centrul oraşului pentru a-i admira pe cei care ajung primii la locul unui dezastru. Momentul festiv a început cu un ceremonial religios, iar autorităţile au transmis mesajele de felicitare pentru efortul depus de pompieri de-a lungul anilor în lupta cu focul. La eveniment a fost prezent şi colonel ing. Mugurel-Ioan Stanov, împuternicit ca prim-adjunct al inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. „În prezent putem aniversa o singură structură omogenă şi puternică: inspectoratul pentru situaţii de urgenţă. Sub faldurile Drapelului de luptă, cu profesionalism şi devotament, pompieri paramedici şi inspectori de prevenire îşi îndeplinesc misiunile specifice, de a salva vieţile semenilor, de a le proteja bunurile şi mediul înconjurător. La ceas aniversar, adresez tuturor cele mai bune ganduri şi urări de sănătate, bucurii şi împliniri, atat în viaţa personală, cat şi în activitatea pe care o desfăşuraţi”, a fost mesajul transmis de lt. col. Flaviu Dorel Chiscop, inspectorul şef al ISU Vrancea.

Marile focuri din Istoria ISU

Cel mai mic admirator al pompierilor

Şeful ISU Vrancea a ţinut să menţioneze şi cateva dintre misiunile dificile care au marcat activitatea Inspectoratului Vrancea. „Astfel, în toamna anului 1985, în satul Topeşti din comuna Barseşti, 30 gospodării au fost cuprinse de flăcări. În octombrie 1991, un incendiu deosebit de violent a cuprins mai multe imobile aparţinand SC Romseh SA Focşani, focul ameninţand să cuprindă întregul obiectiv. În luna aprilie a anului 1998, un incendiu puternic cuprinde peste 30 gospodării în satul Rucăreni, comuna Soveja, iar trei luni mai tarziu, în iulie 1998 – coşmarul focului se repetă pentru locuitorii acestui sat, cand un violent incendiu produce pagube la 17 gospodării. Evenimentele se succed, iar în luna februarie 2000 căpitanul Liviu Mihalache, locţiitorul şefului Detaşamentului de Pompieri Focşani, îşi pierde viaţa în urma unui incendiu produs la subsolul unui bloc de pe strada Mare a Unirii din Focşani, fiind avansat post mortem la gradul de maior. În luna august 2004, o catastrofă a fost evitată la staţia CFR Gugeşti: accident feroviar care a determinat deraierea unui tren cu vagoane cisternă, accident urmat de aprinderea unui vagon şi apariţia unei flăcări înalte de circa 100 m”, a rememorat lt. col. Flaviu Dorel Chiscop, care a ţinut să subilinieze curajul şi profesionalismul pompierilor care au acţionat în aceste intervenţii cu grad ridicat de pericol.

Bulevardul Unirii, închis pentru defilarea pompierilor

Nu a lipsit din Piaţa Uniri nici cainele salvator Wolf

Cel mai aşteptat moment al zilei de ieri a fost parada pompierilor. A defilat mare parte din tehnica aflată în dotarea ISU Vrancea şi au putut fi admiraţi şi pompierii.


Tehnica de intervenţie a fost văzută de curioşi


Tot cu această ocazie, în Piaţa Unirii au fost amenajate mai multe ateliere pentru cei interesaţi. Au fost invitaţi să îşi prezinte tehnica din dotare atat jandarmii, poliţiştii, cat şi militarii. Nu au lipsit nici cainii jandarmi sau cainele salvator “Wolf” de la pompieri, special antrenat pentru a descoperi persoanele rămase blocate sub dărâmături. O reprezentaţie a fost făcută şi de jandarmii montani, care au coborat pe franghii de pe clădirea Primăriei Focşani. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
dutu, acum 3535 zile, 19 ore, 38 minute, 12 secunde
Ioane,nu mai spune ''cinste lor''ca sa cinstit unul cat pt.toata unitatea de pompieri!!!!!!!!!!!
ion, acum 3536 zile, 5 ore, 34 minute, 18 secunde
Cinste lor, cinste pompierilor ! La multi ani !
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.