Educație

Directorul - numit de IŞJ, iar primarul - direct în CA-urile şcolilor

Ziarul de Vrancea
8 iul 2014 2622 vizualizări
Noua odonanţă ce modifică Legea Educaţiei este criticată de specialişti în Educaţie, dar lăudată de liderii federaţiilor sindicale u liderii din Vrancea au opinii diferite vizavi de noua ordonanţă, unul dintre aceştia admiţand ca modificările ascund “chestiuni perverse” u una dintre acestea vizează controlul politic al şcolilor

Ordonanţa de Urgenţă care modifică Legea Educaţiei Naţionale  din 2011 este criticată de specialiştii în Educaţie, în timp ce sindicatele din domeniu laudă modificările aduse de ministrul Remus Pricopie. Liderii de sindicat, indiferent din ce federaţie fac parte, sunt de părere că cele 97 de modificări la Legea Educaţiei Naţionale sunt rodul negocierilor intense cu ministrul Educaţiei şi le consideră adevărate victorii. Printre micile “victorii” ale sindicatelor se află reducerea normei didactice cu două ore pentru personalul didactic cu peste 25 de ani vechime şi gradul didactic I fără diminuarea salariului, pensionarea anticipată cu 5 ani a femeilor şi cu 3 ani a bărbaţilor care au un stagiu de cotizare de 30-33 de ani, fără diminuarea pensiei, sau rămanerea în sistem încă 3 ani, cu statut de titular, a cadrelor care împlinesc varsta de pensionare. Acestea sunt însă incomparabile cu ceea ce a piardut Educaţia, spun specialiştii, dacă avem în vedere că ordonanţa prevede clar controlarea şcolilor de politic. Primarul va face parte din CA-urile şcolilor, directorii vor fi numiţi direct de IŞJ, iar preşedinţii CA-urilor vor fi directorii şi nu vor mai fi aleşi din randul cadrelor didactice. Mai mult decăt atat, reprezentanţii elevilor nu mai au voie să participe la şedinţele consiliilor de administraţie decat atunci cand “se discută aspecte care îi privesc pe elevi”.

“Chestiuni perverse şi perfide”

Liderul SLI Vrancea, Emil Tudor, spune că prevederea potrivit căreia directorii sunt numiţi de Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) trebuie să dispară. “În luna septembrie ne vom întalni din nou cu domnul ministru deoarece sunt cateva chestiuni pe care trebuie să le lămurim”, spune acesta. Emil Tudor recunoaşte faptul că în concesiile pe care le-a făcut MEN sindicatelor există “chestiuni perverse”. “În cazul reducerii normei didactice cu 2 ore s-a discutat pe normă şi nu pe post, ceea ce înseamnă că de acest aspect pot beneficia doar colegii din învăţămantul primar şi preprimar doar dacă orele de religie, educaţie fizică şi limbi străine ar fi predate de cadre didactice. În plus, orele respective vor fi date în regim de plata cu ora, ceea ce nu reprezintă un adaos salarial semnificativ”, explică Emil Tudor. Acesta consideră o “chestiune perfidă” şi faptul că s-a cedat în faţa solicitării pensionării anticipate fără diminuarea pensiei. “Au făcut probabil un studiu şi au constatat că în învăţămant oamenii solicită rămanerea în activitate şi după varsta de pensionare. Cam 1% se află în această situaţie”, mai spune liderul SLI Vrancea.

“Nu suntem mulţumiţi deloc”

“Nu suntem mulţumiţi deloc”, mai afirmă Emil Tudor referitor la articolul privind numirea directorilor de şcoli direct de către IŞJ, care recunoaşte faptul că “există presiuni şi din sfera politicului”. Asta în ciuda faptului că liderii federaţiilor din ţară au lăudat ordonanţa care instituie acest aspect. Liderul de la Vrancea speră ca la o următoare întalnire cu ministrul Educaţiei, care ar urma să aibă loc în toamnă, să se revină asupra acestui articol. Este greu de crezut că sindicatele vor pune presiune pe ministrul Educaţiei, deoarece s-au obţinut, prin noua ordonanţă, cateva drepturi nesperate: sindicatele vor fi convocate la toate şedinţele CA-urilor de către directorii şcolilor, vor participa ca observatori la toate etapele de organizare şi desfăşurare a concursurilor organizate de IŞJ, vor fi prezente ca observatori şi la concursul pentru ocuparea funcţiei de director sau director adjunct. Mai mult, vor intra şi în CA-ul universităţilor. În plus, sindicatele speră într-o negociere cu actualul guvern privind o mărire salarială după ce vor fi achitate toate hotărarile judecătoreşti. Ordonanţa de Urgenţă 49/2014 a iscat lungi discuţii pe marginea sa, cea mai vehementă fiind Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din Romania, care a cerut demisia ministrului pentru Învăţămant Superior, Mihnea Costoiu, după ce acesta  a permis o serie de modificări care nu vin în sprijinul studenţilor. (M. VLĂDESCU)

”Ordonanţa nu reprezintă sindicalizarea învăţămantului”

Liderul SIP-FEN Vrancea, Paulina Roşcan, consideră că apariţia acestei ordonanţe “demonstrează tuturor că parteneriatul social la nivelul Ministerului Educaţiei Naţionale funcţionează şi cu rezultate benefice în favoarea angajaţilor din învăţământ. Ordonanţa de urgenţă nr. 49/2014 privind instituirea unor măsuri în domeniul educaţiei, cercetării ştiinţifice şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial în data de 30 iunie, este un pas important făcut în demersul nostru de recuperare a drepturilor pierdute de angajaţii din învăţământ“, potrivit  Paulinei Roşcan. Aceasta consideră că noua ordonanţă nu este un pas către sindicalizarea învăţămantului, ci alinierea legislaţiei la cea a UE unde sindicatele au un rol important în calitatea lor de parteneri sociali. (M. V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
ipocrizie, acum 3574 zile, 17 ore, 55 minute
Domnule Tudor, nu e perfidie sa spuneti ca inspectoratul nu trebuie sa numeasca directorii? V-ati opus vreodata inspectoratului, v-ati aparat membrii de sindicat in situatii oficiale sau ati votat citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.