Educație

Ansamblul Şcolii Vintileasca pe scena Festivalului ”The Joy of Life”

Ziarul de Vrancea
22 iun 2014 641 vizualizări
Ansamblul de cantece şi jocuri populare „Dorul Ciobănaşului” al Şcolii Vintileasca a participat zilele trecute la Festivalul „The Joy of Life” organizat de Asociaţia „Colorăm zâmbete”şi de Şcoala de dans „Dance World” din Bucureşti.

Micii artişti vintileni au lăsat o impresie deosebită prin originalitatea costumelor şi a repertoriului dar mai ales prin entuziasmul cu care s-au manifestat pe scenă, hotărâţi fiind să nu rateze ocazia de a arăta cât de frumos e folclorul. Publicul prezent îm sala Ar CuB a dansat  şi a chiuit odată cu ei, fiind apaludaţi îndelung şi felicitaţi cu multă căldură. Micii artişti vintileni s-au relaxat apoi în Parcul Cişmigiu unde s-au plimbat cu barca. Anul 2014, în care Ansamblul „Dorul Ciobănaşului” al Şcolii Vintileasca împlineşte 36 de ani, a fost unul plin pentru membrii acestuia şi a însemnat cel mai recent schimb de generaţii. „Generaţii după generaţii, copii, părinţi, bunici, profesori au contribuit cu toţii în cadrul modestei dar inimoasei instituţii la păstrarea, descoperirea sau redescoperirea unor comori spirituale care altfel poate s-ar fi topit în negura uitării: jocuri şi cantece populare, obiceiuri, strigături, ghicitori, legende, proverbe, zicători”, ne-a transmis profesoara Stana Georgescu, coordonatoarea ansamblului. Cel mai recent schimb de generaţii a avut loc luna trecută, elevii clasei a VIII-a, principalii actori ai ansamblului pe scene din judeţ, din ţară sau din străinătate fiind prea ocupaţi cu pregătirea examenului de evaluare naţională predandu-le ştafeta colegilor lor mai mici de la clasele a IV-a, a V-a şi a VI-a. Cei treizecei de componeţi noi ai Ansamblului „Dorul Ciobănaşului” au lăsat impresii deosebite la sărbătoarea  de Rusalii din comuna natală iar mai nou la Festivalul „The Joy of Life” de la Bucureşti. Vara care a început se anunţă deja una plină pentru micii artişti vintileni. (M. V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.