Educație

Revista Confluenţe de la Pufeşti, la o nouă apariţie editorială

Ziarul de Vrancea
22 iun 2014 848 vizualizări
La Şcoala din Pufeşti, festivitatea prilejuită de sfârşitul anului şcolar a fost mai mult ca oricând încărcată de emoţii. Nu doar premiile primite de şcolarii au contribuit la constituirea unor momente emoţionante, cât şi lansarea celui de al treilea număr al revistei şcoli - Confluenţe, dar şi pensionarea unuia dintre cei mai experimentaţi dascăli ai unităţii.

Este vorba despre învăţătoarea Maria Ichim, care a predat 40 de ani în aceiaşi unitate şcolară. Poate destinul a făcut ca în ultima promoţie de elevi să fie fiica unuia dintre elevii primei sale promoţii. În paginile revistei Confluenţe a apărut şi un articol semnat de redactorul şef al Ziarului de Vrancea– Silvia Vrînceanu Nichita, de la inaugurarea noului sediu al unităţii şcolare de la Pufeşti, alături de materiale semnate de prof. dr. Viorel Paraschiv, conf. univ. dr. Costică Neagu, prof. Mariana Bogdan sau prof. Mocanu Cătălin. Alte materiale relatează despre activităţile extraşcolare de la Pufeşti, deloc puţine. "Tragem linie şi socotim care au fost realizările în acest an şcolar, ce putem face să devenim mai buni în anul ce urmează. Totul ca un preambul pentru cei 150 de ani de învăţământ ce o să îi aniversăm în 2015. La noi în comună a fost prima şcoală din fostul judeţ Putna - mediul rural, ce a beneficiat de spaţiu propriu. Cât despre doamna învăţătoare Ichim, îi transmitem că o aşteptăm oricând să revină la şcoală – chiar dacă în vizită- şi îi dorim sănătate, bucurii alături de nepoţi”, a declarat directorul Şcolii Pufeşti, profesorul Nicolae Damian. (Z. V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.