Educație

Program de vară pentru elevii din Focşani

Silvia Vrînceanu
17 iun 2014 2477 vizualizări
Cursul "Competente media pentru liceeni" se va derula la Focşani, în perioada 7 - 10 iulie şi va fi susţinut de traineri de la Centrul pentru Jurnalism Independent

Liceenii din Focşani au şansa unică de a lua lecţii de competenţe media chiar la ei în oraş, oferite de cei mai buni specialişti din ţară. Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) organizează un curs de competenţe media pentru liceenii din Focşani, în perioada 7-10 iulie a.c. Susţinut de Ioana Avădani şi Cristina Lupu, cursul va aborda teme precum: drepturile omului, discriminare, rolul presei într-o societate democratică sau libertatea de expresie, noile tehnologii de media, abilităţi de advocacy. "Participanţii vor dobândi cunoştinţe ce le vor permite atât receptarea critică a discursului mediatic, cât şi o prezenţa responsabilă în mediul online. Cu ajutorul oferit de trainerii de la CJI, cursanţii vor învăţa şi cum să pregăteşte o campanie de advocacy, pe o temă aleasă de ei. Un juriu româno-norvegian va premia cele mai bune trei campanii care vor fi puse în practică.", se arată într-o informare a Centrului pentru Jurnalism Independent. Cursurile, care se adresează elevilor din clasele IX-XI, fac parte dintr-o serie de evenimente similare ce se vor desfăşura în alte nouă oraşe din ţară (Alexandria, Babadag, Bistrita, Botoşani, Bucuresti, Craiova, Galaţi, Slobozia, Târgu Mureş) în cadrul proiectului Competenţe media pentru liceeni în lupta împotriva discriminării şi a discursului incitator la ură în mass-media, finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România şi derulat de CJI în parteneriat cu organizaţia norvegiană Norsensus Mediaforum, în perioada aprilie 2014 – iunie 2015. Sesiunile de pregătire pentru elevi vor fi dublate de cursuri pentru profesori de liceu, jurnalişti, bloggeri şi activişti ONG din comunităţile ţintă. Pentru înscriere, trimiteţi un CV şi o scurtă scrisoare de intenţie la adresa mihaela@cji.ro, până  20 iunie a.c. Participanţii selectaţi vor fi anunţaţi în data de 23 iunie a.c. Organizatorii vor acoperi costurile de transport pentru cei din afara oraşului, precum şi masa de prânz în zilele de curs, după cum anunţă Mihaela Danga, responsabil de program. Detaliile referitoare la locul şi agenda evenimentului vor fi comunicate celor selectaţi.Persoana de contact: Mihaela Danga, coordonator de program (mihaela@cji.ro, tel: 0723 193 197). (Silvia Vrînceanu)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.