Educație

VIDEO!!! Binecuvântarea copiilor și sfințirea crinilor

Ziarul de Vrancea
13 iun 2014 2203 vizualizări
Vineri, 13 iunie 2014, la Biserica Romano-Catolică Sfinții Apostoli Petru și Paul din Focșani, în cadrul Sfintei Liturghii de la ora 18.00, vor fi binecuvântați copiii veniți special la Sfânta Liturghie pentru a primi binecuvântarea prin mijlocirea Sfântului Anton, protectorul copiilor, și vor fi sfințiți crinii.

Ziua de 13 iunie este o zi deosebită pentru credincioșii catolici dar și pentru credincioșii ortodocși sau de alte confesiuni care au o devoțiune deosebită față de sfântul Anton, deoarece în fiecare an, la această dată este sărbătorit Sfântul Anton de Padova sau Sfântul Minunilor așa cum este cunoscut de către oameni. În tradiţia creştină, Sfântul Anton este considerat cel mai mare făcător de minuni, motiv pentru care mulţi creștini îi cer ajutor în momentele de cumpănă. Cu ocazia sărbătorii sale sunt binecuvântați copiii și sunt sfințiți crinii.

Ritualul binecuvântării copiilor și sfințirii crinilor este unul foarte vechi în Biserica Catolică. Sfântul Anton a avut o grijă deosebită pentru cei mici și o iubire specială față de Pruncul Isus: Dumnezeu s-a făcut copilaș pentru noi. Sunt multe temeiuri de a-l numi de Cristos copilaș, din care nu voi reține decât unul. Ați făcut vreun rău unui copil, l-ați lovit. Dar îi dăruiți o floare, un trandafir, un lucru care-i place: de îndată uită răul pe i l-ați făcut; îi trece supărarea și vă sare de gât. La fel este și Cristos: lați jignit prin greșelile voastre, dar îi dăruiți trandafirul căinței împreună cu lacrimile voastre (lacrimile sunt sângele sufletului): atunci uită de jignire, aleargă, vă ia în brațe și vă sărută…, spunea Sfântul Anton. Pentru dragostea sa deosebită față de copii și Pruncul Isus, a fost numit Protectorul copiilor.

 


Crinii sunt florile predilecte ale Sfântului Anton pentru că în Sfânta Scriptură sunt folosite adeseori ca exemplu pentru a vorbi despre existența, frumusețea, înțelepciunea și atotpuernicia lui Dumnezeu și pentru că sunt simbolul unei vieți curate, oferite în totalitate lui Dumnezeu. Multe si frumoase sunt florile lumii, dar cei mai frumoși sunt sfinții si copiii care cresc curați precum crinii si parfumul virtuților lor, parfumul ascultării fata de părinți, evlavia fata de preacurata, credința în prezența lui Isus din altar, iubirea fata de semeni, îmbălsămează sufletele noastre, ale tuturor oamenilor de pretutindeni. Din acest motiv, Sfântul Anton este reprezentat în cele mai multe icoane sau statui  ținând într-o mână florile de crin iar cu cealaltă mână ținându-l pe pruncul Isus.

 


Prin rugăciunea de binecuvântare și sfințire a crinilor se invocă de la Dumnezeu harul de a îndepărta bolile, neputințele și răul: Dumnezeule, ziditorul, păzitorul şi ocrotitorul neamului omenesc, iubitorul curăţiei celei sfinte, dătătorul harului dumnezeiesc şi izvorul mântuirii veşnice, binecuvântează a crinii aceştia pe care, astăzi, îi purtăm înaintea ta, în cinstea sfântului Anton, mărturisitorul tău şi învăţător al Bisericii. Te rugăm binecuvântează-i şi dăruieşte-ne harurile de care avem nevoie. Tu, preabunule, care ai dăruit crinii spre binele neamului omenesc, întru mireasma parfumului şi spre alungarea bolilor şi neputinţelor, trimite asupra lor atotputernicia ta. Fă ca în orice împrejurare îi vom folosi, fie aşezându-i în casele noastre, fie în orice alt loc, purtându-i cu duh de evlavie, prin mijlocirea sfântului Anton, să fie alungat de la noi duhul cel rău, să coboare în sufletele noastre curăţia cea mântuitoare, şi să se îndepărteze de la noi orice fel de boală, neputinţă sau slăbiciune. Iar noi care îţi slujim ţie cu credinţă statornică să dobândim pacea şi harul tău. Prin Cristos Domnul nostru. Amin (Fragment di Rugăciunea de binecuvântare și sfințire a crinilor.). Crinii sfințiți sunt păstrați de credincioși în case pentru a fi ocrotiți de orice rău.

Vă așteptăm cu drag, vineri 13 iunie 2014 la Sfânta Liturghie pentru ca împreună să implorăm de la Dumnezeu binecuvântarea asupra tuturor copiilor și asupra familiilor noastre.


 


 

Paul Budău -Preot Paroh al Parohiei romano-catolice "Sfinţii Apostoli Petru   şi Paul" din Focşani

Răzvan Mătășel-Preot vicar al Parohiei romano-catolice "Sfinții Apostoli Petru și Paul" din Focșani


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.