Cărămizile scrijelite pe CNU, conservate în proiectul digital “Zidul”
Proiectul de conservare digitală a cărămizilor de la Colegiul Naţional "Unirea” din Focşani a prins viaţă iar în curand va fi lansat oficial. O muncă migăloasă de mai bine de jumătate de an a căpătat o formă ce, cu siguranţă, va fi pe placul absolvenţilor acestei unităţi de învăţămant, împrăştiaţi prin toată lumea. Totul a pornit de la procesul de reabilitare în care a intrat colegiul anul trecut, fapt ce a însemnat şi igienizarea faţadei ce punea în pericol, la acea vreme, mărturiile capsulei timpului. Este vorba în special de cărămizile scrise cu creionul chimic, adică tocmai cele mai vechi. “În mod sigur cărămizile vor face parte din istoria liceului pentru că ne-am luat măsuri de precauţie şi le avem deja în format digital. Eu am provocat catedra de informatică să facă un program prin care fiecare să ajungă la cărămida lui pornind de la peretele pe care aceasta se află. Peretele este, la randul său, împărţit în regiuni. Nu ştiu în ce masură creioanele chimice care au rezistat 100 de ani vor rezista şi la jetul de apă care va curăţa cărămizile. Rămane să vedem ce se va întampla cu aceste însemnări”, ne spunea în vara anului trecut Cornel Noană, directorul liceului. Nici echipele de muncitori care au lucrat la readucerea liceului la prestanţa de acum 100 de ani nu ştiau la acea vreme dacă inscripţiile vor dispărea sau vor rezista şi acestui test. Tocmai din acest motiv, o echipă formată din doi pasionaţi de fotografie, Emil Onea şi Daniel Gherasim, a început fotografierea pereţilor. „Am făcut secvenţe pe zid, poze una după alta, cam 170 de secvenţe în total, iar fiecare a primit un număr. Am lansat apoi un apel la elevii colegiului pentru a ne ajuta la acest proiect. Caţiva dintre ei, foarte buni programatori, au luat, cu răbdare, cărămidă cu cărămidă şi au construit o bază de date cu informaţiile scrise pe acestea”, ne-a declarat profesorul de informatică Emil Onea, pasionat de fotografie.
2.300 de semnături în baza de date


Proiectul care pune în valoare istoria semnăturilor de pe zidul de cărămidă a Colegiului Naţional „Unirea” a prins viaţă tot cu ajutorul elevilor. Absolvenţii „obraznici”, deoarece candva aşa erau consideraţi cei care scrijeleau cărămizile clădirii, îşi pot vedea acum din faţa calculatorului amprenta lăsată pe pereţii liceului, accesand http://wall.lufo.ro/. Criteriile de căutare sunt numele, anii şi clasele scrijelite de absolvenţi pe cărămizi. Baza de date cuprinde aproximativ 2.300 de cărămizi cu nume, dar se doreşte extinderea acesteia. „Elevii sunt foarte buni programatori şi mi-au dat idei foarte multe, găsind tehnici foarte rapide. Sunt geniali aceşti copii care lucrează deja la site-uri profesionale. Unele poze nu au fost foarte vizibile, iar copiii au mers la fiecare cărămidă cu un laptop, au reluat şi notat fiecare zonă care nu se distingea bine. Dacă numele scris nu este foarte vizibil, mouse-ul indică numele scris pe cărămidă. Proiectul înseamnă foarte multă migală, iar copiii sunt extraordinari.” ne-a mai declarat profesorul Emil Onea. Potrivit acestuia. la proiect mai este de lucru, lansarea oficială urmand să se producă spre sfarşitul acestei luni.
Elevii, foarte buni programatori

Elevii au contorizat zecile de ore petrecute la calculator pentru a da viaţă proiectului “Zidul”

Cei patru “unirişti” care au lucrat la proiect, alături de directorul Cornel Noană
Patru elevi au lucrat la acest proiect: George Neacşu, Valentin Mocanu, Mihai Munteanu şi Ionuţ Ursescu, toţi din clasa a X-a B. George Neacşu a lucrat la partea de indexare, la care a fost ajutat de Mihai Munteanu şi Ionuţ Ursescu. „Am descoperit că pot face site-uri, iar pentru mine este cel mai agreat mod de programare. Am lucrat cateva săptămani. A ieşit destul de bine şi am fost impresionaţi de cărămizile foarte vechi pe care le-am găsit.” ne-a declarat George Neacşu. Valentin Mocanu este realizatorul paginii principale. „M-am implicat în acest proiect fiindcă ştiam deja bazele programării web iar proiectul era ceva nou pentru mine. Am lucrat 70 de ore din timpul liber şi ce am mai făcut la şcoală.”, ne-a spus acesta. Mihai Munteanu consideră proiectul o idee excelentă. „Proiectul în sine este o idee foarte bună, deoarece elevii vechi îşi pot găsi cărămizile lor şi astfel li se trezeasc amintiri din anii de liceu.” este de părere Mihai Munteanu. Profesorul Emil Onea s-a declarat uimit de faptul că elevii de numai 16 ani sunt mari amatori de programare practică şi şi-a propus deja atragerea lor într-un proiect nou.
Cea mai veche cărămidă, din 1882

Cea mai veche cărămidă de pe Liceul Unirea datează 1882 şi a aparţinut unui anume Nedelcu

Odată cu lucrul la acest proiect a fost descoperită şi cea mai veche cărămidă inscripţionată pe liceul Unirea, din anii 1881-1882 care i-a aparţinut unui anume Nedelcu. “Interesant este că liceul a fost construit in perioada 1880-1890. Nu înţelegem de ce şi-a pus numele şi anul aici, poate că atunci a început el şcoala. Acesta poate fi un subiect de studiu pentru amatorii de istorie pe care noi îi invităm dacă doresc să lucreze cu noi. Poate în acest fel completăm site-ul cu lucruri inedite din istoria liceului care să-l valorifice şi mai mult.”, ne-a mai spus profesorul Onea. Deşi nu a fost lansat oficial, numărul de accesări a paginii web creşte de la o zi la alta. Proiectul se doreşte a fi dezvoltat, în sensul atragerii unui număr cat mai mare de absolvenţi ai CNU să-şi scrie numele pe cărămizi într-un mod virtual. Site-ul conţine, de altfel, un formular de comunicare prin intermediul căruia absolvenţii colegiului le pot scrie celor care îl administrează. (Mihaela VLĂDESCU)













