Educație

VIDEO!!! Cinste eroilor de Înălţare!

Raluca Manolache
29 mai 2014 2205 vizualizări
Cinste eroilor noştri! Acesta a fost mesajul transmis ieri la Mausoleul Eroilor din Focşani, locul unde autorităţile s-au întalnit pentru a-i comemora pe ostaşii care şi-au dat viaţa pentru patrie

De „Ziua Eroilor şi Martirilor Neamului Românesc”, care se serbează de Înălţare, militarii din Garnizoana Focşani au organizat o ceremonie specială la care au participat cadre militare, veterani de război, oficialităţi locale, dar şi oameni politici şi cetăţeni care au dorit să le aducă un omagiu celor căzuţi pe front. „În această zi gandurile noastre se îndreaptă cu pioşenie şi gratitudine către cei care prin jertfa lor au făurit Romania Mare, au apărat libertatea şi independenţa sa şi au menţinut trează încrederea poporului roman şi valorile sale creştine şi morale. Ne plecăm frunţile, aprindem lumanări de veghe şi depunem florile recunoştinţei la mormintele, monumentele şi simbolurile bravilor dorobanţi din Războiul de Independenţă, ostaşilor romani din Primul şi al Doilea Război Mondial, martirilor Revoluţiei şi eroilor romani căzuţi în teatrele de operaţii din Afganistan, Irak şi Balcanii de Vest.”, a fost mesajul transmis de generalul Virgil Ovidiu Pop, comandantul Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor” Focşani. După discursurile oficialităţilor au fost depuse coroane de flori, iar la final a defilat garda de onoare. Ceremonii pentru eroi s-au desfăşurat ieri şi în localităţile Odobeşti, Panciu, Jariştea, Fitioneşti, Paltin sau Năruja. (Raluca MANOLACHE)

Rugăciuni pentru eroi și la Prahuda

 
Credincioşii Parohiei Prahuda din comuna Paltin s-au rugat ieri, cu mic cu mare, pentru eroii neamului la troiţa dedicată celor care şi-au dat viaţa pentru patrie. "Ziua Eroilor este o zi a demnităţii, o zi în care împreună ne plecăm fruntile pentru a pastra în amintire jertfa eroică a înaintasilor nostri. Asadar, într-o adevarată zi de sărbătoare, după pomenirea eroilor şi înăltarea unui steag langă crucea eroilor, prescolarii şi scolarii de la Gradiniţa şi Şcoala Prahuda au recitat poezii şi au cantat melodii dedicate eroilor martiri", ne-a relatat preotul Petrică Lădaru. La eveniment au luat parte alături de credincioşi primarul Tudorel Bîtcă, viceprimarul Ion Panţuşu dar şi directorul şcolii, Ionel Tătaru. Programul artistic al prichindeilor a fost coordonat de  educatoarea Rodica Dragomir şi învăţătoarea Simona Toderică. Preotul Petrică Lădaru spune că rugăciunile înălţate pentru eroii neamului înseamnă recunoasterea martiriului lor pentru ţară şi credinţă. "Un adevărat erou este şi martirul pentru credinţă, un adevărat erou este şi cel care a murit în închisorile comuniste. Există diferite tipologii de eroi, însă ce au în comun toţi aceşti oameni este capacitatea de sacrificiu pentru un ideal înalt.", le-a spus părintele celor prezenţi. (S. V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
castel, acum 3618 zile, 2 ore, 14 minute, 58 secunde
ma intreb la o astfel de manifestare cit sentiment este investit;mi se pare ca se face doar show,de fatada,din obligatie(inca un eveniment bifat in agenda) sa fie doar o parere?....
cititor, acum 3618 zile, 3 ore, 4 minute, 57 secunde
frumos articol , sa comemoram eroi asa cum se cuvine , cinste coordonatorilor si celor ce au scris
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.